Suntem în aşa fel făcuţi încât să ne putem adapta mediului în care trăim. Dar această capacitate de adaptare ne predispune la a fi modificaţi de către mediu. Este de fapt esenţa evoluţiei, evoluţie pe care nu trebuie să o înţelegem doar în sens biologic de specie, dar şi în sens spiritual şi ca mod de gândire la nivel de individ.

Gândirea noastră este o autoconstrucţie continuă. În fiecare zi suntem ceva altceva decât am fost ieri, în funcţie de ceea ce am văzut, auzit, simţit şi înţeles. De aceea este extraordinar de important ce hrană informaţională, estetică şi spirituală dai nu doar copiilor, la nivel concret, punctual, dar şi mulţimilor la nivel supraindividual. Ceea ce îi vei da, aceea va ieşi. Dacă vei ţine un grup de copii în baie sonoră de muzică clasică zi de zi, toată viaţa îşi vor dori să audă acea muzică, vor fi amprentaţi. Dacă vei lua un alt grup de copii şi îi vei creşte într-o atmosferă de violenţă, mitocănie şi pornografie, vor ajunge nişte mitocani vulgari şi această atmosferă o vor căuta. La o amploare mai mică, dar pe termen lung cu aceleaşi consecinţe, acelaşi lucru, aceeaşi amprentare se produce şi cu tinerii, şi cu adulţii. Deci, dacă vei oferi unei populaţii pe termen lung vulgaritate, vulgaritate îţi va cere în continuare, după un timp variabil. Dacă îi vei oferi bun gust, bun gust îţi va cere. Aşa încât este mai mult decât eronată judecata "asta dăm pentru că asta se cere". De fapt ce-i dai aceea se va cere. Televiziunile comerciale private, lipsite de responsabilitate, îşi pot permite: "asta dau pentru că asta se cere acum". Televiziunile publice, însă, existând pe bani publici, nefiind unităţi comerciale, chiar dacă în esenţă sunt supuse legilor economice, au şi obligaţii faţă de populaţia care le plăteşte, au o responsabilitate care derivă din acel fenomen de amprentare, care, tradus, spune că ai spectatorii pe care ţi-i formezi. Dacă îi vei oferi zilnic doar programe din specia „cur şi ţâţă", vei genera o populaţie vulgară, nesimţită şi violentă. Dacă îi vei oferi spiritualitate şi cultură, vei genera o populaţie civilizată, de bun simţ şi armonioasă. Dacă este televiziune publică, funcţionând pe bani publici, atunci buna, corecta informare, în afară de divertisment şi cultură, ar trebui să fie obligatorie. În al doilea rând, între datoriile unei televiziuni publice ar trebui să intre cultivarea demnităţii acelei populaţii, demnitate care porneşte de la conştiinţa de sine, de la argumentele identitare, cuvânt şi noţiune atât de combătute de către imbecila limbă de lemn comunistă. Adică, ai datoria de a-i prezenta populaţiei care te plăteşte şi căreia îi eşti dedicată la înfiinţare, propriile-i tezaure culturale, de a revigora propria-i spiritualitate. Este necesar acest lucru la noi, deoarece majoritatea nu cunosc valorile de patrimnoiu cultural şi istoric din oraşul lor, din judeţul lor. Nu cunosc muzeele cu tezaurele lor, din localitatea în care trăiesc. Dar toţi se uită la televizor. Crearea unei emisiuni de tipul Telenciclopediei, săptămânal, la o oră de maximă audienţă, ar oferi TVR nu doar posibilitatea de diversificare a ofertei, dar şi de onorare a postului său, a raţiunii sale de a fi. Prezentarea pe rând de către echipe complexe de specialişti a obiectivelor ajunse în patrimoniul universal, a muzeelor, a caselor memoriale, a monumentelor culturale şi istorice declarate ca atare ar dura până la epuizare ani buni. Dacă, aşa cum spuneam, ele ar fi prezentate de echipe formate din istorici, istorici de artă etc., prezentate de scriitori, care, documentaţi, ar oferi comentarii de calitate citite de actori etc... şi nu de reporteri culeşi de pe stradă, care se împiedică în gramatică, rezultatul ar fi unul extrem de util pentru populaţie, pentru informarea sa, pentru cultura sa, pentru mândria de sine atât de terfelită de un sfert de veac. Mai mult, materialele despre obiectivele patrimoniului universal, dacă ar fi traduse, ar putea fi difuzate în întreaga lume, ca propagandă culturală şi turistică românească. De fapt şi celelalte obiective despre care vorbeam ar putea avea şi această destinaţie în final, deoarece un regizor de calitate ar încadra obiectivul în discuţie în geografia şi istoria sa, în frumuseţile geografice din jur etc. Într-un cuvânt, o asemenea emisiune ar fi concomitent culturală, de educaţie, de formare a populaţiei, de propagandă culturală şi de propagandă turistică. La urmă de tot, dacă s-ar proceda sistematic şi exhaustiv, ar rezulta o enciclopedie video a imenselor bogăţii spirituale pe care le avem şi nu le conştientizăm la valoarea şi dimensiunea lor.