Demisii istorice şi execuţii ratate
Un alt neamţ a trântit la Vatican o demisie de au pocnit de emoţie toate cancelariile lumii, iar reţelele de televiziune au încis sateliţii împrejurul Pământului mai ceva ca inelele lui Saturn. Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la scaunul Sfântului Petru din cauza vârstei înaintate, iar ştirea a fost tratată ca atare - doar nu e de ici, de colo să demisioneze un papă, ultima dată când un episcop al Romei a renunţat la mitra cu cele trei coroane având loc acum 600 de ani. În orice ţară, ştirea a fost tratată serios, a provocat uimire, s-a discutat intens. La noi? Ei bine, în Românica noastră cea vesel-tristă şi plină de umor, demisia papei a uimit vreo cinci minute, pentru că o altă demisie a dat peste cap echilibrul emoţional al românilor telespectatori. Demisia parlamentarului oier George Becali din PNL a provocat un tsunami de intervenţii pe ecrane, comentarii, descâlciri de iţe, decriptări de strategii, ce mai, o adevărată bombă media. Bietul Papă Benedict tocmai săvârşise glorios o demisie istorică, dar în spaţiul carpato-danubiano-pontic tragedia provenea tot de la Mioriţa! Mă rog, de la baciul lu' Mioriţa, că oaia năzdrăvană paşte liniştită acum în turmele voievodului de Pipera, fără teamă de a fi belită de bacii ungureni degrabă iubitori de autonomie.
Condamnarea lui Becali urmată apoi de demisia din funcţia de soldat credincios al liberalilor - anunţată şi ca o ieşire din Casa Poporului pentru a se face, din nou, europarlamentar - ascunde în ea trauma patriotului neînţeles de ai lui. Păi cum să fie condamnat un om care şi-a făcut singur dreptate, a prins hoţii maşinii sale cu forţele proprii ale matahalelor de bodyguarzi şi apoi i-a şi ţinut cu forţa binelui în crâşma unui amic?! Ce om întreg la minte nu ar proceda la fel, ştiut fiind că poliţaii de la noi, atunci când le reclami că te fură hoţii, ei îţi răspund să îi prinzi tu, că apoi să vezi ce-or să le facă!? Păi asta-i dreptate?! Şi unde mai pui că Becali, deşi om cu avere multă şi discutabilă, indiscutabil miluieşte şi sărmanii, iar dacă îi recită Crezul le face şi casă... Iar pe popi îi iubeşte la nebunie, le face daruri şi le aduce icoane de la muntele Athos, un creştin adevărat atunci când nu-l enervează vagabonzii din presă şi îl fac să înjure ca un apucat.
Nedreapta condamnare şi tulburătoarea demisie a celui care se consideră un făcător de istorie, le-a dat apă la moară celor care l-au criticat pe Crin Antonescu pentru primirea în partidul liberal a barosanului evlavios şi spurcat la gură din Pipera. O greşeală evidentă ca un găinaţ pe blazonul Brătienilor. Atunci, Crin era pe cai mari şi părea că nu va cruţa niciun cap ce ridică a mirare măcar o sprânceană. Execuţiile boierilor cârcotaşi pândeau după uriaşul procent de mandate obţinut de PNL la ultimele alegeri, iar Crin privea la lume cu ochii unui leu îndopat, sâcâit de muşte. Unii au văzut cum se trezeşte despotul, dar de fapt, el tocmai aţipise cu capul pe statutul partidului. În alte vremuri, capetele boierilor trădători asistau din pari la ospăţul tiranului, dar acum vor produce suspans la Congres. Iar Crin nu va avea alături cuşma de recuzită a lui Mihai Viteazul să sperie tăricenii, orbanii şi chilimanii pregătiţi să-i arate mazilul. Alianţa cu mercenarii lui Ponta va ţine, doar au cheile vistieriei şi numai aşa îl pot ţine prizonier pe Zeus. Însă în ceata haiducilor liberali ai celor şaptezeci de procente se produce o schismă cu ştaif, a celor care „au fost" şi care s-au cam săturat să fie în eşalonul doi la devoratul prăzii. Crin a ratat execuţiile, aşa că va avea de tras sforile la un Congres în urma căruia, probabil, va fi reconfirmat lider, dar sigur nu va fi recunoscut drept masculul alfa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.