Despre 12 octombrie în vremuri de "campanie"

Pentru orădeni 12 octombrie are o dublă semnificaţie. La 12 octombrie 1918, în casa avocatului orădean Aurel Lazăr, s-a semnat Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, iar într-o altă zi de 12 octombrie, dar în 1944, armatele române şi cele sovietice readuceau în interiorul graniţelor României oraşul Oradea intrat sub administraţia Ungariei după Dictatul de la Viena.  Despre 12 octombrie nu s-a vorbit "liber" în permanenţă. Vremurile nu au fost dintre cele mai propice pentru a aborda bunăoară conţinutul actului de la 12 octombrie 1918. După instalarea regimului comunist şi până în 1968 subiectul a fost practic aproape interzis pentru a fi redescoperit apoi şi a fi amplu reflectat în istoriografie în diverse ipostaze. Cele mai multe dintre abordări răspundeau pozitiv interogaţiilor adresate de adevărul istoric. După 1989, problematica este dezbătută purtând exclusiv amprenta profesionalismului. Nu acelaşi lucru se poate spune despre celălalt 12 octombrie al anului 1944. Complexitatea epocii comuniste a determinat o abordare partizană de tip campanie electorală permanentă în care într-o vreme era supralicitat momentul prin prisma "eliberatorului" sovietic, iar în alta prin invocarea întâietăţii armatei române în ceea ce a însemnat eliberarea oraşului Oradea de sub dominaţia maghiară.   Nu puţine sunt mărturiile vremii în care se subliniază conlucrarea excelentă între comunităţile trăitoare în oraşul Oradea, fie că vorbim despre 1918 sau despre 1944. Oamenii s-au ajutat, românii pe maghiari şi evrei, maghiarii pe români şi evrei şi evreii pe români şi maghiari. Scopul era acelaşi, revenirea la normalitate, la o viaţă ieşită din tiparele stridente ale discursurilor şi acţiunilor care seamănă vânt pentru a culege furtună. Reţinem aici conlucrarea pragmatică şi în folosul urbei de pe Crişul Repede a factorilor de decizie ai comunităţilor locale, mai ales române şi maghiare, din octombrie-decembrie 1918 de până la implicarea elementului extern de la Budapesta identificat în acest caz cu bolşevismul.  Constatăm că în multe cazuri mica istorie cotidiană în care îşi desfăşura viaţa cetăţeanul de rând este scoasă de pe traiectoria normalităţii de impulsuri externe, cele mai multe venite în momente bine precizate în căutare de electorat şi nu de puţine ori dislocă timpul braudelian aşezat pe făgaşul duratei lungi a bunei convieţuiri.

Cum altfel putem interpreta ieşirile unui europarlamentar care reprezintă un areal statal panonic, trăitor deopotrivă în tolerantul Strasbourg şi toleranta Românie, utilizator al unei limbi române aproximative, care aterizează în urbea orădeană aducând periodic aminte locuitorilor acesteia că ei, români, unguri, evrei, germani, slovaci etc. trebuie să se urască şi să fie atenţi unii la alţii deoarece cu siguranţă complotează unii împotriva altora. Ba mai mult, este adusă în discuţie o falsă simbolistică ce doreşte să identifice un presupus spaţiu medieval, atât de medieval încât a fost creionat în plină modernitate, în contextul romantic al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Desantările sale în cumintele peisaje orădene se fac fără nicio delicateţe, fără a ţine cont de sensibilităţile comunităţilor, română şi maghiară deopotrivă, într-un soi de implementare a unui model "democratic" emanat din capitala ţării pe care o reprezintă în Parlamentul European. Acest model a fost dealtfel amendat atât de către Uniunea Europeană, vezi recenta respingere a comisarului european propus de această ţară, cât şi de Statele Unite ale Americii, a se vedea aici declaraţiile mai mult decât străvezii ale Victoriei Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA, adresate iniţiatorului acestui model "democratic" şi celor care-l promovează.

Oradea nu are nevoie de acest tip de model, ca dealtfel nici alte spaţii româneşti, cu atât mai mult cu cât astfel de modele au fost repudiate de orădeni exemplar în ultimul secol atunci când viaţa lor cumpănită a fost ameninţată direct. Orădenii au nevoie de echilibru, respect reciproc şi respectarea istoriei aşa cum a fost ea fără a o amenda teleologic supunând-o comandamentelor prezentului. Acum este rândul lui 12 octombrie şi momentul trebuie semnalat şi marcat ca atare ca o zi care a marcat pozitiv istoria unui secol de istorie orădeană.