Vedem şi auzim, din păcate des, cum străinii ne atrag atenţia că nu ne preţuim istoria, că nu ne preţuim valorile, că nu ştim să le promovăm, că le minimalizăm, băşcălindu-le, că nu ştim să le exportăm. De 1 Decembrie a văzut toată lumea la Pro TV americanca făcând voluntariat în România, care spunea că americanii au avut o bătălie în care s-au tras trei focuri de armă, dar şi-au creat eroi, i-au promovat, s-au scris cărţi, etc., iar "românii vorbesc cu dispreţ despre propriii eroi", negându-i, micindu-i etc...

În altă emisiune, un francez se mira de valorile pe care le avem, dar nu le promovăm în lume. Vine prinţul Angliei să-şi cumpere proprietăţi în România, iar îmbogăţiţii noştri - oamenii politici sau cei cu bani - se tratează aiurea, de multe ori, dacă nu de cele mai multe ori, la competenţe inferioare celor pe care le-ar fi găsit în ţară. Veleitari cu pixul, simpli papagali se opintesc să "dovedească" să fie în bon ton cu mercenarii cu pix, afirmând "exagerarea identităţii naţionale", "obsesia istoriei" etc. Ce primire ar avea asemenea papagali în Anglia, Franţa, Germania, adresându-se oricărui popor care stă în picioare? Stau în picioare pentru că au dreptul la demnitate prin ceea ce au făcut? Da, dar nu şi-au negat valorile, le-au promovat, nu şi-au negat eroii, i-au promovat, nu şi-au negat martirii, i-au sfinţit. Aţi văzut cu ce zel s-a grăbit lumea catolică să-l sanctifice pe Papa Ioan Paul? A fost cât se poate de om, doar puţin mai deosebit. Timpul va şterge din memorie tot omenescul care i-a încărcat existenţa şi vor rămâne doar faptele, care vor căpăta peste zeci de ani şi apoi secole aură sfântă. Aceasta îi va legitima, le va da dreptul de a sta în picioare. Ei ştiu asta şi o fac programatic. Ei au ştiut asta şi au făcut, având istoria plină de eroi, literatura plină de romane cu eroii lor, exportându-şi apoi romanele şi istoria în lume, şi-au umplut calendarele cu sfinţi. De fapt un sfânt a fost un om ca orice om, care şi-a dedicat viaţa credinţei, închinându-i-o şi apărând-o sau chiar dându-şi viaţa pentru ea. Restul o face timpul, aşa cum am afirmat, ştergând omenescul, dacă se creează cadrul necesar, dacă nu sunt înmormântaţi în groapa comună. Dar, numai ei au avut asemenea oameni? Este adevărat că distanţa temporală face subiectiv dificil de comparat oamenii din ultimele veacuri cu oamenii din primele veacuri ale creştinătăţii. Brâncoveanu, prin sacrificiul său, trebuia de la început să stea în fruntea tuturor calendarelor creştine. Este bine că s-a făcut şi acum. Dar câţi ca el? Istoricii ar trebui să scoată în faţă presiunea şi cruzimea cu care erau trataţi românii ortodocşi în Transilvania spre a trece la religia habsburgilor, care doreau să aibă nu doar pârghii laice, dar şi religioase de conducere şi supraveghere a majorităţilor din Transilvania. Bistriţeanul Tănase Tudoran a fost tras pe roată, pentru că nu şi-a lepădat credinţa. Nu este el un martir pentru credinţă?  Nu merită el numele de martir şi un loc în calendar? Dar ceilalţi ţărani bistriţeni care au fost spânzuraţi atunci? Nici ei nu sunt martiri pentru credinţă? Cu ce au fost mai martiri primii creştini care au murit pentru credinţă? Doar că au trăit atunci, demult? Restul este opera timpului. Dar atâţia alţi români ortodocşi ucişi în numele credinţei în timpul acelei cruciade de catolicizare a românilor? Nu ar fi o datorie de onoare a istoricilor de a scotoci arhivele imperiale şi bisericeşti pentru a-i scoate nume cu nume, la lumină? Nu ar trebui ca biserica să le ofere un loc în calendar? Dar cei pieriţi pentru credinţă în temniţele comuniste? Câţi au fost? Care au fost? Care le e numele? De ce nu sunt cinstiţi ca martiri? Nu doar ortodocşii, dar şi greco-catolicii au avut martirii lor, chiar mai mulţi, în puşcăriile comunismului. Unde sunt? Cine îi cinsteşte? De ce nu-i pot vedea românii în fiecare zi în calendarele lor? Nu ştiu dacă celelalte confesiune româneşti au martiri. Dacă au, de ce nu le laudă cu evlavie martirajul şi sfinţenia? De ce nu pot fi ei exemple zilnice pentru români şi nu-i găsim în calendare? În fapt sfinţii din calendare sunt exemple pentru credincioşi, cărora li se roagă şi cărora le urmează exemplul.

Pentru că românii nu ştiu să se mândrească cu ce-i al lor. Pentru că nu ştiu să-şi cintească valorile şi eroii. Când ne vom trezi? Inteligenţii huzuresc, stând în picioare pentru că şi-au promovat valorile. Proştii stau în genunchi, pentru că îşi îngroapă valorile.