Dosare "uitate" ani în şir prin sertarele procurorilor bihoreni
Activitatea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în special a celor care conduc instituţia, a fost verificată de Consiliul Superior al Magistraturii în primăvara acestui an. Raportul realizat în urma controlului scoate la iveală o serie de nereguli de care se fac vinovaţi magistraţii. Dosare care au zăcut ani întregi pe masa procurorilor fără ca în cauzele respective să se efectueze cercetări, declinări de competenţă nejustificate sau prejudicii în valoare de milioane de euro în dauna bugetului de stat care nu au putut fi recuperate pentru că procurorii au tergiversat cauzele sunt doar câteva dintre deficienţele constatate de CSM.
Controlul realizat de CSM la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost efectuat în luna martie a acestui an, raportul fiind făcut public la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit acestuia, există o serie de deficienţe constatate, cea mai întâlnită fiind tergiversarea dosarelor. Spre exemplu, în data de 22.10.2006, un dosar a fost repartizat procurorului. La 15 octombrie 2007, a fost redistribuit la alt procuror. De la această dată şi până în primăvara anului 2008, procurorul nu a efectuat niciun act de urmărire penală. De asemenea, în dosarul nr. 230/P/2007, timp de 7 luni, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală, deşi faptele sunt săvârşite în perioada septembrie 2002 - ianuarie 2003. Un alt exemplu dat în raportul CSM este dosarul nr. 229/P/2007. Cu toate că în acest caz prejudiciul produs se ridică la suma de 2.000.000 euro, procurorul nu a efectuat nici un act de urmărire penală. Într-un alt dosar, deşi cauza este complexă, prejudiciul produs prin infracţiune fiind de 20 miliarde lei (la data săvârşirii faptei, respectiv iunie - decembrie 2000), urmărirea penală a fost tergiversată, prin declinări succesive, dispuse de la un organ de parchet la altul. Aşadar, de la data sesizării faptei (2003) şi până la data controlului CSM (martie 2008), o cauză, în care bugetul statului a fost prejudiciat cu suma de mii de miliarde lei, nu a putut fi soluţionată din cauza declinărilor de competenţă, dispuse de procurori, în mod nejustificat. Concluziile inspecţiei CSM arată clar că prim-procurorii nu au luat măsurile adecvate pentru organizarea eficientă a activităţii Parchetului. "S-a constatat că prim-procurorii nu au asigurat repartizarea echilibrată a cauzelor complexe, pe criterii obiective şi în raport de specializarea fiecărui procuror. Conducerea Parchetului nu a analizat în mod temeinic cauzele complexe aflate la procurori şi organele de poliţie în lucru şi nu a luat măsuri ferme pentru soluţionarea lor. În cauzele complexe nu s-a asigurat continuitatea procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul de urmărire penală proprie şi supravegherea cercetărilor, fapt ce a determinat neefectuarea unor acte de urmărire penală pe o perioadă mai mare de timp şi nesoluţionarea cu operativitate a cauzelor. Deşi în unele cauze penale s-au fixat termene de finalizare a cercetărilor, acestea nu au fost respectate, iar procurorul nu a dispus nicio măsură concretă de soluţionare a cauzei", se arată în raportul CSM, inspectorii apreciind că se impune reevaluarea activităţii manageriale a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a procurorului şef Secţie urmărire penală.
De ce ne aburiti cu astfel de articole daca nu dat numele celor vizati? dupa parerea mea acest articol nu are nici o valoare.Punct.