Autorităţile române ne-au sugerat, anii trecuţi, că de aceea facem noi concesii monumentului de la Arad, ca să obţinem drepturile noastre pentru Fundaţia Gojdu: Nimeni nu are dreptul să lase Ungariei ceea ce este al României! Inertele noastre ministere trebuie să se trezească şi să ceară ungurilor un comportament loial, pe măsura bunăvoinţei româneşti faţă de diverse bunuri ungureşti. Cu excepţia Ardealului, fireşte! Născut la Oradea, în anul 1802, din părinţi târgoveţi, de descendenţă macedo-română, Emanuil Gojdu face studii de drept şi devine unul dintre cei mai căutaţi avocaţi din Budapesta la jumătatea veacului al XIX-lea. Astfel, adună o mare avere pe care, prin testament, o lasă pentru a se forma o fundaţie, din care să se dea ajutoare şi burse tinerilor români, pentru a-şi continua studiile medii şi universitare. În perioada 1871-1918, Fundaţia Gojdu, cu sediul la Sibiu şi reprezentanţă la Budapesta, a donat peste 5.300 de burse, ceea ce înseamnă că majoritatea intelectualilor români din fosta monarhie austro-ungară au învăţat carte din banii Fundaţiei Gojdu. În 1920, conturile Fundaţiei au fost blocate şi sechestrate de autorităţile maghiare, care le-au luat uzufructul în continuare. De numele lui Emanuil Gojdu se leagă o seamă de scrieri şi cuvântări politice, de cea mai mare însemnătate, prin care în Casa magnaţilor a pledat pentru identitatea etno-culturală a românilor. Despre acestea este în curs de pregătire la Oradea un volum de scrieri şi documente, după ce, în anul 2003, a apărut "Cartea bicentenarului Emanuil Gojdu 1802-2002", coordonată de dr. C. Mălinaş. Dar opera cea mai de seamă a lui rămâne Fundaţia, prin a cărei acţiune s-a adus cea mai amplă contribuţie la formarea intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Ungaria. Au fost bursieri Gojdu cei mai de seamă intelectuali români, între care Octavian Goga, Traian Vuia, Victor Babeş, Ioan Lupaş şi mulţi alţii. După anul bicentenarului naşterii marelui mecena Emanuil Gojdu, când acest subiect a fost foarte activ, parcă din nou a intrat într-un con de umbră şi tinde să adoarmă din nou. Pentru a afla care este situaţia actuală de interes pentru subiect, ne-am adresat conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, redactorul-şef al revistei "Familia română", de la Oradea şi, totodată, coordonatorul şi autorul principal al volumului masiv "Emanuil Gojdu", apărut după bicentenar, pentru a afla de ce acest subiect a înţepenit din nou în ultima vreme! Valori financiare şi imobiliare - Domnule dr. C. Mălinaş, se poate spune că partea română şi cea maghiară au tendinţa de a renunţa pe moment la tratativele în problema moştenirii Fundaţiei Gojdu, care se ridică, după unele calcule, la peste 1.100 miliarde de dolari? - Aceasta este una dintre calculaţii, care are în vedere atât moştenirea valorilor imobiliare, adică a Curţilor Gojdu din centrul Budapestei, de peste 4500 mp, spaţiu locativ, cât şi valorile financiare imobilizate în bănci din Ungaria de prin anul 1920. Alte calculaţii dau sume ceva mai mici, dar oricum foarte mari şi care nu se pot neglija şi nu se pot socoti ca fiind numai o problemă privată. Cum s-a şi văzut, de câţiva ani, problema Gojdu a fost inclusă în agenda comună a discuţiilor bilaterale dintre România şi Ungaria, înregistrându-se unele progrese de abordare. Dar, într-adevăr, parcă lucrurile s-au blocat, trebuie luate de la capăt, cu mai multă insistenţă din partea română. Românii să nu cedeze. Cazul Gojdu - punte e doar un pas - La bicentenarul naşterii, s-au organizat numeroase acţiuni în cele două ţări. Ce au scos acestea la iveală? - Prilejul bicentenarului din 2002 a redeschis masiv subiectul Gojdu atât în România, cât şi în Ungaria, sub cel puţin patru paradigme: diplomatică, universitară, caritabilă şi memorială. Cunoaşterea aprofundată a subiectului a făcut paşi foarte mari, care au dus la apariţia a patru cărţi, între care cea mai amplă şi cuprinzătoare este "Cartea bicentenarului", care, pentru prima dată, a dat o oglindire complexă a subiectului, în toată durata sa. Totodată, în plan politic, au început discuţii serioase între Ungaria şi România, pentru a soluţiona problema moştenirii spirituale şi patrimoniale a lui Gojdu. Totul a mers bine trei-patru ani, dar parcă acum lucrurile s-au poticnit din nou. Eu sper că în nici un caz partea română nu va renunţa la problema Gojdu şi la progresele făcute pentru recunoaşterea şi rezolvarea aspectelor ei controversate. Cred că ideea de Gojdu - punte între cele două ţări este productivă şi trebuie folosită în continuare. Respectarea testamentului Gojdu şi a dreptului privat - Ce ar trebui, după părerea dumneavoastră, să ceară românii? - Nimic altceva decât respectarea voinţei testamentare a lui Emanuil Gojdu, care a arătat amănunţit, în testamentul său din anul 1869, cum şi cui, pentru ce şi pentru cine îşi dăruieşte averea. Cred că a venit vremea acelei demonstraţii în care dreptul de proprietate exprimat ca voinţă testamentară să fie respectat atât în România, cât şi în Ungaria. Prin urmare, în acest temei, 90% din valoarea Fundaţiei Gojdu se cuvine să revină beneficiarilor ei din România, adică tinerilor ortodocşi români din jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cu reşedinţa la Sibiu, pe lângă care a fost refăcută din 1996 şi funcţionează Fundaţia Gojdu, potrivit statutelor ei recunoscute juridic de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Fundaţii dezmoştenite în ambele ţări - Dar cine nu recunoşte dreptul de moştenire al Fundaţiei Gojdu asupra patrimoniului său? - În principal, partea maghiară, pentru ceea ce se află în Ungaria. Dar nici partea română nu se înghesuie să restituie Fundaţiei Gojdu patrimoniul pe care l-a avut la Oradea, Cluj şi Sibiu. Deci, cum să ceri altuia să facă la el acasă ceea ce nu vrei să faci similar în propria casă. E vorba despre clădiri la Oradea, Cluj şi Sibiu, cărora regimul trecut le-a dat alte destinaţii, dar care acum ar trebui de urgenţă să revină proprietarului de drept, adică Fundaţiei Gojdu. - E vorba că sunt mai multe fundaţii Gojdu? Se concurează între ele? - Nu se concurează, deoarece au nume, statut şi obiective diferite. Singura Fundaţie Gojdu de la Sibiu este cea fidelă şi asemenea Fundaţiei Gojdu din anul 1870. Aici, însă, apare o chestiune de drept succesoral, care nu este rezolvată în nici unele dintre ţările de sub influenţa şi imitaţia sovietică şi care, prin 1948, au desfiinţat abuziv asociaţiile şi fundaţiile, ca organizaţie de drept public, privat şi, totodată, expresie a societăţii civile, respectiv le-a confirmat patrimoniul. Ar fi util ca specialiştii în astfel de fineţuri juridice să se adune şi, sub patronajul Consiliului Europei, să ia act de realitatea istorică şi să stabilească criterii juridice de recunoaştere a dreptului de succesiune în asemenea cazuri, care sunt foarte multe, în toate ţările estice, inclusiv în România şi Ungaria. Atunci ar fi mai clar, ca principiu, cum şi cui revine patrimoniul Fundaţiei Gojdu, confiscat abuziv, în 1952-1953, în Ungaria şi, în 1948, în România. Paşi timizi ai Guvernelor Năstase şi Megyesi - Se vorbeşte de o Fundaţie comună româno-maghiară, cu numele Gojdu, care să fie susţinută financiar de cele două Guverne, al României şi al Ungariei? - Aceasta este o măsură pozitivă şi poate fi fructuoasă, dacă se va duce până la capăt. Guvernul Megyesi şi Guvernul Năstase au semnat acorduri în acest sens, urmând ca fiecare să înzestreze fundaţia română cu câte 500.000 de dolari anual. Au şi pus o placă de bronz pe intrarea Curţilor Gojdu, unde ar putea fi sediul noii fundaţii. Aceasta, însă, este o chestiune de stat, categoric pozitivă, de folosire a spiritului lui Gojdu ca o punte istorică de legătură între România şi Ungaria, cum s-a spus bine în plenul Academiei Române, la Simpozionul din 30 octombrie 2002. Dar prin aceasta nu se rezolvă şi nu se elimină rezolvarea moştenirii patrimoniului imobiliar şi financiar-bancar al Fundaţiei Gojdu, care a fost şi rămâne de recuperat pentru cei în drept asupra lui. Partea maghiară nu a acţionat corect - Se pare, însă, că şi clădirile de la Curţile Gojdu din Budapesta au fost vândute, de către Primăria Sectorului VII al Budapestei, unor firme private, care au şi început să dărâme acolo? - Din păcate, partea maghiară nu a acţionat corect în acest caz. Guvernul maghiar a transcris Curţile Gojdu în proprietatea Primăriei de sector, care le-a vândut la licitaţie unui privat care s-a apucat de lucru. Prin aceasta, se face o evidentă spălare de proprietate, care denotă corupţie la cel mai înalt nivel. Partea română trebuie să forţeze resorturile rezolvării dilemei - Ce se mai poate face? - Eu nu sunt în măsură să spun, deoarece nu am nici specializarea, nici calitatea, dar ca un cronicar al problemei Gojdu de un deceniu, sper ca partea română să găsească resorturile rezolvării acestei mari dileme, care seamănă cu "oul lui Columb", soră geamănă a problemei Tezaurului României de la Moscova. Şi sper ca partea maghiară să vadă problema care acum este virusată, dar îşi poate găsi antidotul, ca în orice program de calculator. - Este Curtea de Justiţie de la Haga o soluţie? - De ce să nu fie, dacă, până la urmă, părţile parcurg şi urmează căile de înţelegere amiabilă. În fond, aceasta este chiar menirea acelei instanţe, să ajute părţile să-şi găsească rezolvările juridic corecte. N.R. Flacăra noastră lansează o campanie pentru recuperarea moştenirii Gojdu, de care prea îşi bat joc diverse instituţii şi diverşi particulari, în vreme ce Guvernul Ungariei se face că n-are nici o putere şi lansează ori îngăduie proiecte menite să înghită definitiv moştenirea marelui nostru român. Ei bine, nu va fi aşa. Ne vom opune cu hotărâre. Jos labele de pe moştenirea Gojdu, doamnelor şi domnilor, elftarşi şi grofi! Furaţi prea mult pentru rangul vostru.