Lucrările de construcție și amenajare a Centrului Multifuncțional Recreativ din Marghita au fost finalizate, proiectul modern și ambițios fiind recepționat joi, 6 februarie, de către Primăria Marghita, beneficiarul lucrării.

Noul centru reprezintă o investiție importantă în infrastructura locală și are ca scop principal îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Aici, cei care îi vor trece pragul vor avea acces la multiple facilități recreative, spații de relaxare și zone dedicate organizării de evenimente și activități sociale. Cu dotări moderne și o arhitectură prietenoasă, centrul va deveni un punct de atracție și un loc de întâlnire pentru toate vârstele. Construcția a fost realizată de firma Selina.  

„La Centrul Multifuncțional Recreativ din Marghita am îmbinat pasiunea pentru inginerie cu dorința de a crea un spațiu modern și funcțional, unde oamenii să se bucure de momente de relaxare și distracție. Prin atenția la detalii și o abordare tehnică bine fundamentată, am conceput un loc sigur, eficient și prietenos cu mediul, care să servească drept refugiu și sursă de energie pentru toți vizitatorii”, menționează ing. Silviu Matiuța, managerul de proiect.

Centrul Multifuncţional din Marghita are o capacitate de 350 de persoane. La parter au fost amenjate spații tehnice, iar la parter – hol principal de primire cu zonă de recepție, scară de acces la etaj, cafenea cu depozit, sală de masaj cu vestiare, grupuri sanitare și duș. De asemenea, există zonă de acces pentru ansamblul bazinelor interioare cu casă de bilete, vestiare, grupuri sanitare și dușuri, ansamblu bazine interioare cu zonă de bar, zonă spa cu salină, două saune, dușuri și zonă de relaxare, spațiu de joacă pentru copii, sală de fitness, sală de jocuri și cabinet de prim ajutor. La etaj au fost amenajate următoarele spaţii: foaier, grupuri sanitare, zonă administrativă cu birou și secretariat, sală multifuncțională și sală proiecții cu depozit aferent. Clădirea este prevăzută și cu lift.

„Pe lângă provocările tehnice și organizatorice, proiectul a reprezentat o oportunitate de dezvoltare profesională pentru că am coordonat echipele, am gestionat resursele și m-am preocupat să respect termenele din contract. A fost și o provocare creativă pentru că centrele de agrement au elemente moderne și complexe care trebuie realizate întocmai proiectului. Sunt mândru că am luat parte la execuția unui obiectiv care va aduce bucurie și utilitate oamenilor, îmbunătățind viața comunității locale”, a transmis ing. Alin Nojea, șeful de șantier.