Într-un ziar orădean de limbă maghiară, un tânăr horthyst scria zilele trecute: "Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert - îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! - pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!". Revolta lui Nagy Jozsef Barna, liderul unei organizaţii iredentiste orădene, a pornit de la faptul că poetul Wass Albert nu este comemorat şi în instituţiile şcolare, la împlinirea unui secol de la naştere şi a unui deceniu de la moartea sa. Mai mult, criticile sale, dezvăluite publicului românesc într-un articol apărut în „Jurnalul Naţional", îl vizau direct pe directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu", profesorul Iosif Eilender, un profesionist echilibrat şi de un imens bun-simţ, care ar fi refuzat, susţine Nagy, o donaţie a cărţilor lui Wass Albert - scriitorul renumit pentru instigările sale la ură interetnică şi la crime împotriva românilor şi a evreilor din Transilvania. Dar cine a fost mai precis acest Wass Albert, a cărui apologie o fac cercurile revizioniste maghiare? S-a născut în 1908, în judeţul Cluj, şi s-a sinucis în februarie 1998, în SUA. A fost condamnat la moarte, în 13 martie 1946, de Tribunalul Poporului din Cluj, după ce a fost găsit vinovat de instigare la uciderea unor români şi evrei în satele Sucutard şi Mureşenii de Câmpie, imediat după ce Ardealul de Nord a fost ocupat de armata horthystă. Prin sentinţa din 1946, Wass Albert a fost declarat „criminal de război", însă aceasta nu a putut fi pusă în aplicare, deoarece Wass a reuşit să fugă în Ungaria, iar apoi în Germania. În 1952, el a ajuns în Statele Unite ale Americii. Potrivit sentinţei din martie 1946, Wass i-a ordonat, în luna septembrie 1940, locotenentului Pakucs să execute cinci oameni: fostul primar român Petru Mărginean, Iosif Moldovan, Ioan Cot şi surorile Estera şi Rozalia Mihaly. Sentinţa Tribunalului Poporului mai arată că Wass Albert a dispus asasinarea preotului greco-catolic Andrei Bujor, din Mureşenii de Câmpie, şi a familiei acestuia. Alţi 11 oameni au fost, de asemenea, executaţi în casa parohială, după care au fost aruncaţi într-o groapă comună săpată în curtea casei. Sentinţa Tribunalului Poporului de la Cluj a fost confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război, iar Wass figurează între criminalii de război consemnaţi şi la Muzeul Holocaustului. Încercările de reabilitare a acestui scriitor extremist, întreprinse până acum de urmaşii săi şi de Gyorgy Frunda, au fost respinse de justiţie. În ciuda faptelor sale de sinistră amintire, Wass are statui la Odorheiu Secuiesc şi în alte părţi, iar cultul său se manifestă cu o agresivitate îngrijorătoare.
Avem de-a face, aşadar, cu două constante: agresivitatea iredentist-şovină ungurească faţă în faţă cu pasivitatea unei societăţi româneşti, prizonieră a nimicului, ajunsă în stadiul unei dramatice incapacităţi de a reacţiona nici măcar atunci când valorile ce-o pot salva din derizoriul cotidian sunt călcate în picioare. Nu atât dezmăţul horthyst mi se pare revoltător, pentru că acesta e un rău permanentizat, ci mai degrabă pasivitatea obscurantistă până la idiotizare în care se scufundă poporul român, călărit de hahalere şi scuipat de duşmani. Până când?