Din Turnul Victoriei de altădată al împăratului bizantin Theodosius, unde se celebrau odinioară victoriile creștinilor împotriva necredincioșilor, turn devenit ulterior fortăreața otomană Yedicule (a celor șapte turnuri), eu și cu fiul meu Theodor ne întoarcem învinși, după ce am eșuat în încercarea noastră febrilă de găsire a tăbliței dedicate domnului român martir Constantin Brâncoveanu executat împreună cu fiii săi în 15 august 1714 și instalată în interiorul cetății în 23 octombrie 2013 de către fostul premier Victor Ponta și oficiali turci din Istanbul. 


Ne îndreptăm spre bulevardul Kennedy întins paralel cu Marea Marmara și apoi urcăm iar spre orașul acesta fascinant întins pe o suprafață de circa 7.500 kmp și cu o populație de pese 15 milioane de locuitori și care este în continuă creștere datorită familiilor care migrează din mediul rural, mărindu-se anual cu aproximativ 500.000 de locuitori, astfel că fiecare al cincilea turc trăiește la Istanbul, urbe de însemnătate mondială, punct de confluență al Orientului cu Occidentul, al Asiei cu Europa, al islamismului cu creștinismul, fostă capitală a imperiilor roman de răsărit, bizantin și apoi otoman. Dacă nu am găsit tăblița comemorativă a domnitorului Constantin Brâncoveanu în interiorul fortăreței Yedicule, în schimb, sunt la locul lor mai multe tăblițe și chiar un imobil care amintește despre tinerețea petrecută la Istanbul de către învățatul domn al Moldovei Dimitrie Cantemir.
Ironia sorții face ca ambii voievozi ai Țării Românești și Moldovei să fi domnit în aceeași perioadă pe tronurile de la București și Iași și să fi fost strâns legați de capitala Imperiului Otoman. După moartea tatălui său domnitorul Constantin Cantemir în martie 1693 în urma unui atac de apoplexie, fiul acestuia Dimitrie a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, adică a fost susținut și el de către boierii țării în frunte cu vornicul Iordache Ruset. Dar spre deosebire de Constantin Brâncoveanu care a fost acceptat de către sultan, Dimitrie Cantemir nu a primit acceptul Înaltei Porți, fiind acceptat boierul Constantin Duca, la intrigile țesute de către domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, care voia pe tronul Moldovei pe un apropiat de-al său.
12 ani la Istanbul

Astfel că prințul refuzat la domnia Moldovei și-a petrecut următorii ani la Istanbul în calitate de capuchehaie, agent diplomatic al domnitorilor români pe lângă Poarta Otomană și a însoțit armata turcească într-o expediție eșuată în Ungaria. Prințul român a fost martor ocular al înfrângerii turcilor conduși de sultanul Mustafa al II-lea de către armata austriacă condusă de Eugeniu de Savoia în luptele de la Petrovaradin și Zenta, întrezărind începerea decăderii Imperiului Otoman despre care va scrie mai târziu (Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, Creșterea și descreșterea Curții Otomane). În anul 1710 i-a venit rândul prințului Dimitrie Cantemir de a fi instalat de către Poartă pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe domnul Constantin Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman. Învățatul domn al Moldovei a încheiat însă în secret un tratat de alianță cu țarul Rusiei Petru cel Mare, dar armata rusă (completată de trupele moldovene) a suferit o înfrângere usturătoare la Stănilești pe Prut (1711) și domnul Moldovei a fost silit să se refugieze în Rusia unde și-a petrecut tot restul zilelor sale în mijlocul unei deosebite activități intelectuale, recunoscute în Europa. Dimitrie Cantemir (1673-1723) a fost enciclopedist, etnograf, geograf, istoric, muzicolog, lingvist, compozitor și scriitor prolific. A fost ales membru al Academiei de științe din Berlin, iar George Călinescu scria despre el că este un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru, iar filosoful, dramaturgul și scriitorul francez Voltaire afirma despre domnul moldav că unea talentele vechilor greci, știința literelor și aceea a armelor.
La doar vârsta de 14 ani, Dimitrie Cantemir a fost nevoit să plece la Istanbul unde a stat 12 ani între 1688-1690, ca zălog, gaj sau amanet uman al credinței tatălui său Constantin Cantemir care a fost domn al Moldovei (1685-1693) față de Înalta Poartă. Dacă domnitorul Moldovei dădea dovadă de hiclenie, de trădare față de sultan, represiunea imediată și necruțătoare se îndrepta în primul rând împotriva fiului de domn. Tatăl său, Constantin Cantemir l-a ales pe învățatul grec Ieremia Cacavela din Creta cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena să-l educe pe fiul său, lucru care i-a reușit de minune. Tânărul Cantemir a învățat greaca, latina, turca, slava veche, a studiat filosofia și științele exacte etc. El a urmat și cursurile de la Academia patriarhiei ecumenice din Istanbul, filială a Universității din Padova, având profesori străluciți care i-au predat geografia, anatomia, literatura clasică greacă și latină, limbile arabă și persană. Din anul 1695 a fost ales capuchehaie, adică ambasador sau reprezentant al fratelui său Antioh Cantemir ales domn al Moldovei. La finele anului 1697, Dimitrie Cantemir locuia la Adrianopol unde a scris Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și de etică creștină, publicată în greacă și română în 30 august 1698 la Iași. Dascălul său Cacavela a lăudat prima lucrare a ucenicului său care și-a construit un palat pe malul Bosforului și unde a locuit împreună cu soția sa Casandra, fiica boierului Șerban Cantacuzino, ajuns mai târziu domn al Țării Românești. Moștenirea domnitorului Moldovei în Istanbul este mult mai vizibilă decât aceea a martirului voievod Constantin Brâncoveanu. În luna aprilie 2003, un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir, în semn de apreciere pentru scrierea operei Historia Incrementorum atque Decrementorum Aulae Othomanicae, foarte apreciată în Europa și a operei Systema de religione et statu imperii turcici (Sistemul religiei și statutul imperiului otoman), dar și pentru autorul operei Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki), consacrată muzicii turce.

Un roman puțin cunoscut

În 25 iunie 2007, fostul președinte al României, Traian Băsescu a inaugurat tot la Istanbul „Muzeul Dimitrie Cantemir” din cartierul Fanar, unde domnul a locuit multă vreme.
Ironia sorții face ca domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, cu o atât de scurtă domnie de doar un an să se refere la domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, cel cu o domnie îndelungată și martirizat în 15 august 1714 la Istanbul în opera sa Istoria ieroglifică. Acest roman alegoric a fost scris la Istanbul în limba română între 1703-1705 și satirizează acerba luptă pentru domnie între partidele boierilor din Moldova și Țara Românească, o luptă alegorică între Inorog (Dimitrie Cantemir) și Corb (Constantin Brâncoveanu). Opera este împărțită în douăsprezece părți, disimulând personajele reale în chipul păsărilor și al animalelor și face prima încercare de transpunere a vocabularului științific grecesc în românește. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare, aducând o contribuție prețioasă limbii noastre literare. Este considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Dimitrie Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din Țările Române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Corbul (Constantin Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture Vidra (Constantin Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). În centrul acțiunii se află Inorogul, animal fantastic, reprezentând un cal cu corn în frunte, un simbol al ființei superioare aflate în opoziție cu lumea întreagă. Romanul are caracter vădit alegoric, prin povestea despre animale, autorul ilustrează concepția lui despre existență: lumea pământească este guvernată de forme, iar zvârcolirea omului pentru a-și asigura subzistența ori lăcomia îl împiedică să vadă imaginea globală a vieții. Inorogul are control asupra labirintului lumesc, menținând armonia. Tema Conducătorului corupt determină destrămarea lumii pe care o conduce. Cantemir imaginează un univers fantastic populat cu păsări (valahii) și patru¬pede (moldovenii). Preocuparea generală se îndreaptă spre găsirea condu¬cătorului potrivit. Animalele păstrătoare ale semnificațiilor din bestiariile medie¬vale se adună pentru a alege un conducător, dar discuțiile deviază și vorbitorii dezbat în discursuri retorice impecabile problema apartenenței de rasă a Struțocămilei, hibrid monstruos și simbol al dezechilibrului lumii. Prin scrierea Istoriei ieroglifice, Dimitrie Cantemir a urmărit dezvăluirea faptelor caselor domnești și boierești ale vremii, deprinderea stilului retoric, îmbogățirea limbii literare cu proverbe din popor. În chip surprinzător, putem vorbi despre o adevărată dinastie domnitoare a Cantemireștilor alcătuită din Constantin Cantemir, domn al Moldovei între 1685-1693, fiul său Antioh Cantemir, domnitor între 1696-1700 și 1705-1707 și învățatul Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei între 1710-1711. Faima neamului Cantemireștilor a fost dus mai departe cu strălucire de fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir, Antioh Dimitrievici Cantemir, (1709-1744), cunoscător de greacă, latină, italiană, rusă, franceză, română, engleză, poet de limba rusă, scriitor și diplomat rus de origine română la Londra și Paris și unul dintre inițiatorii clasicismului literaturii ruse și traducător din Horațiu, Anacreon și Montesquieu. A favorizat publicarea în limbile engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său Istoria Imperiului Otoman, după manuscrisul pe care îl avea la sine. Traducerea în engleză a apărut în două ediții (Londra, 1734 și 1736), urmată de cea în franceză (Paris,1743) și de cea în germană (Hamburg, 1745). 
Iar eu și fiul meu mergem acum de la Corb (Constantin Brâncoveanu) căruia nu i-am găsit tăblița evocatoare în fosta închisoare otomană spre Inorog (Dimitrie Cantemir) cu nădejdea ca măcar lui să-i găsim urmele materiale în marea cetate a Istanbulului.
 
(va urma)