Că Europa ne priveşte chiorâş se vede şi din reacţia italiană la prezenţa noastră în peninsulă: suntem priviţi ca o naţiune de Mailaţi! Ceea ce nu-i de colo, pentru că în tabloul sumbru al scenei politice româneşti din 2007 primeşte prin ricoşeu câteva raze doar de la tabloul economic, ceva mai luminos. Dar înviorarea economică are o singură cauză reală: munca de sclavi a "căpşunarilor" şi miliardele trimise de aceştia în ţară, unde euroii din greu munciţi prin Spania şi Italia încep să mişte ceva. Or, dacă acest şuvoi de bani dispare, dispare şi redresarea economică bazată pe "competitivitate"şi "competenţă managerială" cu care ne lăudăm. Şansele totuşi ca aşa ceva să se întâmple sunt mici: italienii vor sfârşi prin a respecta drepturile omului şi principiile Statului de drept şi vor pune capăt expulzărilor masive şi abuzive - pentru că, altminteri, cine o să-i mai slugărească?

Care este poziţia partidelor în acest frumos tablou de familie al politicii româneşti - orizont 2007? După părerea noastră, determinantă pentru mersul înainte al vieţii noastre politice - mers înainte asemănător cu o placă de patefon stricată, care repetă la infinit, exasperant, acelaşi şi acelaşi fragment de frază muzicală - este poziţia particulară, stranie, a PSD-ului. Acest cel mai important partid de pe eşichierul politic prezintă particularitatea că are o putere parlamentară respectabilă - vreo 35% - dar cu care nu poate face nimic. Este ca un elefant într-o groapă: puterea lui nu-i serveşte decât ca să se dea cu capul de pereţi! Ceeae ce a şi făcut-o, cu diligenţă, în momentele de vârf ale anului politic - suspendarea Preşedintelui, moţiunea de cenzură, mărirea pensiilor. Dar PSD-ul nu-şi poate juca marile cărţi - şi mai ales ameninţarea cu răsturnarea guvernului - din motivele care s-au verificat la moţiune: PSD-ul votează hăis, pesediştii votează cea. Aşa se face că sesizăm o diferenţă uriaşă între puterea reală, la zi, din sondaje, a social-democraţilor, şi puterea lor formală, din parlament, unde, la auzul cuvântului "anticipate" parlamentarii PSD votează cu ştatul de salariu.
Într-o situaţie similară, dar poate cu o disproporţie mai pronunţată între puterea din parlament şi expectaţiile electorale, se află PRM-ul. Care, solidar cu liderul său, îşi bagă capul în nisipul paranoic al viselor despre sondaje trucate şi strigă de acolo: "Săriţi" Hoţii! Fură alegerile!". Ei strigă cu abnegaţie, dar de auzit, nu-i aude nimeni. Dar, aşa cum bine s-a spus, excesul de zahăr şi de grăsimi dăunează grav sănătăţii: PRM-ul se uită azi la pragul electoral de 5%, şi îl cam trec fiorii!
Dacă PRM-ul se uită în jos la pragul de 5%, PC-ul se uită la el în sus. Şi, în ciuda unor iniţiative remarcabile - confiscarea marilor averi nejustificate, înjumătăţirea TVA la produsele de bază, fondul de solidaritate cu pensionarii, reprezentarea românilor din Harghita şi Covasna - se uită la el prin ceaţă, şi-l vede neclar, departe, ca o părere.
PNL-ul, şi el în cădere electorală, există azi doar prin accesul la pârghiile guvernamentale. Pârghii care vor dăinui, atâta vreme cât singura alternativă la guvernul Tăriceanu este un guvern Băsescu (prin interpuşi) - ceea ce calcă prea multă lume pe bătătură. Probabil că după alegerile din 2008 cariera politică a dlui Tăriceanu va fi încheiată, poate şi a PNL-ului. Mai ales că incidentul cu Remeş, ori gafele în serie ale lui Cioroianu, au turtit de tot fesul "guvernamentalilor". Dar până atunci, vorba lui Eminescu: "Astfel, într-a veşniciei noapte pururea adâncă / Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă!".
Tot prin prezenţa la guvernare supravieţuieşte şi UDMR-ul. Ca şi contraponderea sa românească, PRM-ul, Uniunea şi-a cam dezamăgit propriul electorat, îşi are propia agendă, diferită de a celor ce au votat-o (agendă în care ne putem imagina, scrise în cea mai curată limbă maghiară, intrări precum "de vorbit ministru concesiune 100 ha pădure cherestea. Caltaboşi."), şi se uită şi ea cu groază la pragul de 5%.
Să trecem acum la "prezidenţiali": PD-ul prosperă electoral, înregistrând expectaţii mari, dar o face în umbra preşedintelui Băsescu. Total destructurat, fără oameni de vitrină, fără ideologie, fără personalitate, fără contur, partidul e, ca Luna, un astru mort, care nu face altceva decât să reflecte lumina Soarelui de la Cotroceni. Dacă PSD-ul are azi 40%, e doar pentru că Băsescu are 60%; dacă mâine - ceea ce poate foarte bine să se întâmple! - Băsescu se prăbuşeşte la 20%, PD-ul cade la zero! Iar ceea ce se poate întâmpla mâine, se va întâmpla cu certitudine poimâine sau răspoimâine.
Cât priveşte PLD-ul: dacă PD-ul trăieşte în umbra lui Băsescu, partidul lui Stolojan încearcă să intre în această umbră, ca să trăiască. Probabil, la ordinul Căpitanului - "Om la apă!" - Boc îl va lua la bord pe Stolojan, într-o alianţă electorală, ca să nu se înece.

Cu toate cele de mai sus, şi în ciuda pesimisului nostru funciar, dacă ar fi să sintetizăm în două vorbe anul 2007 am răspunde în maniera rabinului din Buhuşi, dar în oximoron cu acela: "Anul 2007? Un an mediocru: mai bun decât anul trecut, dar mai prost decât anul viitor!". Să dea Dumnezeu!