Singura parte bună al acestui ultim scandal dintre premier şi preşedinte, altfel absolut inutil şi cronofag, este că s-a popularizat diferenţa dintre Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene. Mai află aşa şi românii că sunt în Uniunea Europeană şi că există un mecanism complex de funcţionare. Altfel, nu avem absolut nicio idee că am fi o ţară membră UE, absorbţia de fonduri lipseşte cu desăvârşire, dezbaterile europene ne ocolesc, suntem doar de jure prezenţi. Legat de disputa reprezentării, Traian Băsescu greşeşte puţin, atunci când defineşte Consiliul European, ca fiind doar un for de dezbatere, fără efect decizional. Consiliul poate deveni în caz excepţional, adică în momentele cruciale, arbitrul care să soluţioneze problemele dintre miniştri, adică din Consiliul Uniunii Europene. Soluţia propusă de premierul Ponta a fost cea mai înţeleaptă, reprezentarea să fie făcută în funcţie de recomandarea tematică. Pe chestiuni economice, premierul, pe cele de securitate şi politică externă, preşedintele. De data aceasta prevalează tematica economică la summitul informal din 28 - 29 iunie, de la Bruxelles, principala temă fiind stimularea creşterii economice. Dar revenind la ciondăneală, ea nu constă în aceste tehnicalităţi, nu aceasta este miza. Se caută pricină cum ar veni, iar preşedintele reacţionează prompt, după o lună de campanie electorală, în care a stat şi a încasat-o senin. N-a făcut asta de frica suspendării, cum şi-au imaginat unii, ci din cauza rupturii dintre el şi PDL. Dacă găselniţa lui, Ungureanu - premier, nu ar fi fost lăsată din braţe, chiar de către bravii pedelişti, Băsescu se implica în campanie. Aşa, s-a răzbunat oarecum, lăsându-i să meargă singuri spre prăpastie.  Cât priveşte suspendarea, ea este greu de realizat anul acesta, având în vedere că mai există un set de alegeri legislative, plus că e o temă bună de campanie pentru USL, promisiunea suspendării şi eterna sfadă cu Traian Băsescu. Deci, mai mult ca sigur rămâne pentru anul 2013. Aşa că, Traian Băsescu ştie că deocamdată mai poate reacţiona în voie. Dar dincolo de ţinta electorală cu discursul anti Băsescu, nevoia de suspendare e de fapt al lui Crin Antonescu, care  se luptă direct cu Băsescu, dar indirect cu posibilitatea de-a ajunge să participe la alegerile la termen, în care e clar că va înfrunta un cadidat PSD, deci pentru el e ultima şansă. Însă în condiţiile acestea, există posibilitatea să avem pe lângă anul acesta electoral, prezidenţiale anul viitor, plus alegerile europarlamentare la termen, din 2014. Deci trei ani electorali. Şi uite aşa se află România în treabă de câţiva ani, ducând-o într-un politicianism interminabil. Pe de altă parte această marotă a suspendării devine găunoasă, indiferent de calculele unora sau a altora. O ţară trebuie guvernată, nu te poţi ocupa şi în opoziţie, şi la putere, de aceeaşi obsesie. Creând ţapul ispăşitor e greu să-l mai laşi jos din braţe, pentru că e foarte comod să araţi mereu cu degetul spre acelaşi vinovat. În definitiv, chiar dacă suspendarea va avea loc în 2013, nu se întâmplă nimic nemaipomenit pentru ţară, se scurtează un an, din cei zece de preşedinţie băsesciană. Oricum epoca Băsescu se termină pe cale naturală, nu mai poate fi o miză politică. Prin urmare, românilor le sunt rezervate aceste satisfacţii în anii care vin, suspendarea unui preşedinte cvasi pensionar, şi, cine, când şi unde, îi reprezintă formal. Dar să nu fie până la urmă doar acestea bunurile dobândite de electoratul român, în aceşti nesfârşiţi ani electorali.