Ca o pedeapsă sunt abordate alegerile pentru Parlamentul European de către clasa politică românească. O pedeapsă nemeritată, pe care Bruxelles-ul cel obtuz ţine morţiş să o aplice unor politicieni preocupaţi de probleme cu adevărat grave: referendum antipreşedinte, moţiune antipremier, referendum pentru votul uninominal şi, în general, orice altceva, numai ceea ce ne vâră pe gât Europa nu. Comportamentul inconştient al României după admiterea sa, la începutul anului, în UE îşi găseşte, în aceste ultime luni din 2007, un apogeu pe măsură. După ce şi-au frecat mâinile de bucurie că au bifat momentul 1 ianuarie, politicienii români s-au aruncat, imediat, unul asupra altuia, cu o voluptate de fiare însetate de sânge şi scăpate din lanţul impus de perioada pre-aderare. Odată urcaţi sacii în căruţă, ei au revenit la metehnele autohtone. Tot ceea ce ar fi trebuit să fie construcţie a unei Românii civilizate a fost înlocuit, cu o frenezie de aurolaci, de scandaluri după scandaluri, în nesfârşita luptă pentru putere. Şi totuşi, europarlamentarele nu sunt bine primite în această ţară ce o ţine într-o permanentă fiesta electorală. Altfel spus, ne plac alegerile, dar nu şi ale lor. Pentru că nu doar electoratul, ci şi politicienii receptează scrutinul pentru Bruxelles şi Strasbourg ca pe o obligaţie greu digerabilă, străină sferei noastre de gânduri. Explicaţia e simplă: neputinţa de cristalizare a unei viziuni europene pentru România. În acest moment, niciun partid nu are o strategie nici măcar ideologică, darămite de acţiune, în direcţia apuseană. Incapacitatea clasei noastre politice de a se racorda la ora Europei este totală. Această paralizie este mascată prin circul ieftin de zi cu zi, stârnit din nimic, pentru teme ce n-au de-a face nici cu România reală, nici cu viaţa cetăţenilor ei şi cu atât mai puţin cu destinul nostru european. Incompetenţa şi reaua-credinţă a politicienilor noştri se pregătesc, acum, pentru o nouă confirmare. Amânate la nesfârşit, europarlamentarele trebuie organizate până la sfârşitul anului. Că aşa vor, slavă Domnului, muşchii Europei, altfel n-am avea noi nici la Paştele cailor reprezentanţi desemnaţi prin vot direct pentru legislativul Uniunii. Neputinţa de a asimila şi de a aborda teme privind accesarea fondurilor europene ori dezvoltarea, în noul context, de pildă a transporturilor, agriculturii ori turismului, ca să nu mai vorbim de securitatea energetică şi de afirmarea identităţii naţionale în cadrul european - această impotenţă e mascată prin subiecte populiste, menite să păstreze electoratul în nota obişnuită. La urma urmei, dacă s-ar trezi cineva să facă notă aparte şi să explice ce şi cum cu legislaţia europeană şi cu oportunităţile şi obligaţiile noastre, cât de ascultat ar fi? Nu e mai comod să hăhăi în faţa ecranului, o dată cu grosierii ce-l populează? Dincolo de nepregătirea de a da faţa cu Europa, stau şi câteva considerente pragmatice. Mandatul va fi scurt - în 2009 vor fi organizate noi euroalegeri. Banii - puţini pentru capitala Europei: în jur de 1000 euro pe lună, adică salariul din ţară, plus diurnă şi indemnizaţii. Abia din 2009, europarlamentarii vor fi plătiţi cu 7000 de euro pe lună. În plus, perioada petrecută la Bruxelles va însemna absenţa din peisajul românesc în 2008, anul alegerilor locale şi parlamentare şi anul în care se fac jocurile de putere atât în partide, cât şi în instituţiile statului. Drept urmare, în locul unor politicieni experimentaţi, cum au trimis celelalte ţări din est, partidele noastre împing de la spate o adunătură pestriţă, fiind vehiculate de la nume de foşti miniştri urmăriţi penal - Nagy Zsolt - până la cele ale unor vedete ca Dan Bittman şi Nadia Comăneci. Până şi PSD, partidul care se bucură de avantajul prezenţei în rândurile sale a unor specialişti ca Adrian Severin şi Vasile Puşcaş, are probleme în a-şi completa şi ordona lista de candidaţi. În aceste condiţii, euroalegerilor nu le rămâne decât rolul de test pentru competiţiile interne ce vor veni. Irosim încă o şansă de a ne depăşi condiţia de mahala veselă şi mizeră a continentului. Pentru că bătălia oarbă pentru puterea de la Bucureşti ne pecetluieşte locul în ierarhia ţărilor europene.