Facilităţi, dar nu pentru "tăţi" - Pentru unii, cu hectarul, la alţii cu... degetarul
Mediul de afaceri orădean a decis să ia atitudine faţă de proiectele hazardante iniţiate de executivul orădean, proiecte care, cu fiecare zi care trece, se dovedesc a fi lipsite de fond. Lansate în prag de campanie electorală, acestea au ca singur scop: câştigarea electoratului printr-o virtuală oferta bogată de locuri de muncă. În realitate, acest deziderat este unul fals, atâta timp cât statisticile dovedesc că există un deficit de forţă de muncă.
Etapele de urmat ale acestei campanii electorale au fost stabilite cu câteva luni în urmă. Creierul acestei operaţiuni pare să fie Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, care încă de anul trecut a făcut primii paşi pentru a-şi netezi drumul spre mult visatul post de city-manager oferit de Partidul Democrat-Liberal. Pentru a-şi acumula capital electoral, peste noapte a "descoperit" în portofoliul municipiului un teren de 140 de ha, numai bun pentru o investiţie care să scoată Oradea din amorţeala economică în care a zăcut în utimii ani. În condiţiile în care ani în şir mai marii municipalităţii se lamentau de lipsa de teren în proprietatea municipiului, dintr-o dată "providenţa" le-a scos acestora în faţă soluţia salvatoare. Disperaţi să transforme această poveste în una reală, aceştia au inventat un scenariu care sugera că această suprafaţă se pretează doar pentru amenajarea unui parc industrial şi, în final, au şi venit cu soluţia salvatoare: CTP. La rândul lor, amăgiţi de promisiunile că un astfel de proiect le-ar creşte substanţial capitalul de imagine, consilierii locali s-au grăbit să şi-l însuşească orbeşte votând, rând pe rând, cu ochii bine închişi, toate proiectele de hotărâri privind vânzarea celor 140 de hectare în vederea realizării unui parc industrial. Exact în momentul în care executivul orădean jubila că a mai bifat o realizare, adevărul crud a ieşit la iveală: terenul de 140 de hectare nici măcar nu se află scriptic în proprietatea municipiului. În CF respectivul teren figurează ca proprietate a Statului Român şi în administrarea Ministerului Apărării, iar duşul rece administrat de Instituţia Prefectului de Bihor, care a cerut Consiliului Local Oradea să-şi revoce toate hotărârile, a fost întărit şi de atitudinea Guvernului României, care le-a propus consilierilor să iniţieze o hotărâre de Guvern privind trecerea în proprietatea municipiului a celor 140 de ha râvnite de executivul orădean.
"Acel teren este al Statului Român, iar potrivit Constituţiei bunurile statului sunt inalienabile. Să nu ţinem cont de acest aspect înseamnă să dizolvăm statul de drept. În plus, acel teren nu se află doar formal în administrarea Ministerului Apărării. Aici sunt adăpostite fel şi fel de lucruri care nu pot fi ridicate peste noapte", a precizat Dan Octavian, directorul general al Federaţiei Patronilor Bihor. Acesta consideră că întregul proiect al parcului industrial nu a fost decât o pagină din programul electoral elaborat pentru a obţine voturi de către echipa PD-L propusă pentru alegeri: Mihai Groza, Mircea Matei şi Marcel Boloş.
Dan Octavian crede că executivul orădean a avut o abordare în cascadă a acestei probleme. În primul rând, a adoptat o hotărâre de CLO privind acordarea unor facilităţi marilor investitori, hotărâre care nu a făcut decât să destabilizeze mediul de afaceri orădean, motiv pentru care a fost anulată la scurt timp de Consiliul Concurenţei. "Hotărârea era ilegală, destabiliza grav mediul afaceri din Oradea. Se creau avantaje pentru orice investitor care construia o casă mai serioasă. Însă, aceşti afacerişi erau scutiţi de numeroase impozite şi taxe. În schimb, pentru orădeni nu s-au găsit soluţii pentru reducerea facilităţilor fiscale. Următorul pas a fost vânzarea cu dedicaţie a celor 140 de hectare către CTP. Acum am înţeles pentru cine erau acele facilităţi", a mai precizat Dan Octavian. Directorul general al FPB consideră că următorul pas al municipalităţii este modificarea Planului de Urbanism, care să precizeze că acea zonă se pretează pentru construcţia unui parc industrial, legând de mâini şi picioare oamenii de afaceri nevoiţi să-şi închirieze hale de la cei de la CTP. Mai mult, un alt aspect contestabil este preţul derizoriu stabilit de către executivul orădean pentru vânzarea celor 140 dectare: doar 15 euro/mp, deşi potrivit preţurilor vehiculate pe piaţa imobiliară, în zonă, terenul de la drum ajunge la 120 euro/mp, 60 euro/mp parcelele pentru casă şi 25 euro/mp pentru terenul din vecinătatea pădurii.
Proiectul, în stadiul în care se prezintă, nu are nicio şansă de izbândă, cel puţin în acest an. O realitate pe care edilii orădeni puteau să o anticipeze. Cu toate acestea, perseverând în greşeală, executivul orădean a cuprins la capitolul venituri al bugetului pe anul în curs şi sumele ce urmau să fie încasate de pe vânzarea acestui teren...
la primarie sant prea multi hoti,dar o sa vina bolojan si sper sa-i mature.filip ,tata hotilor, a avut a avut grija de ei.alo! parchetul , pregatiti-va.
lasa atuncea sa fie numai pt afaceristii din cacaceni facilitati,sa le crape angajatii de foame.sper sa-si bage bolojan p**a in fratii mipoola