Omul se deosebeşte de animale, în primul rând, prin gândire. Oamenii se deosebesc între ei, în primul rând, prin modul şi performanţa gândirii lor. Există bolnavi pe care gândirea îi ţine în afara realităţii cu toată fiinţa lor. Oamenii cu gândire nebolnavă se deosebesc şi ei, enorm, unii de alţii. Unii sunt în stare să înţeleagă teoria relativităţii, la alţii le este greu să facă operaţii aritmetice. Unii ştiu să se descurce în orice situaţie, alţii merg din eşec în eşec. Unii ştiu să facă bani, alţii nu ştiu decât să-i piardă etc... Deci gândirea face din noi, din fiecare, un alt om. Aceeaşi diferenţă există şi între naţiuni, popoare. Problema este că o gândire nu se moşteneşte, ci se învaţă. Desigur se învaţă un mod de a gândi, performanţa o ai din născare sau nu o ai, şi pe care ai muncit-o sau nu ai muncit-o. Deci greşeala şi calea spre eşec ori spre biruinţă depinde de modul de a gândi, de cea ce ai moştenit şi de cât ai muncit, educându-te. Prima este parţial dependentă de individ. Este acea parte din mintalul colectiv care ne amprentează pe fiecare şi pe fundalul cărei amprentă poate apoi individul să-şi construiască propria gândire, până la a fi capabil să gândească pe cont propriu, depăşind condiţia jalnică a papagalului care repetă prosteşte doar ce aude, ce citeşte şi ce vede. Dar învăţarea, inclusiv mintalul colectiv, poate fi parţială sau chiar eronată. Lucrurile nu au desigur simplitatea aceasta. De exemplu, o afirmaţie, una şi aceeaşi, are altă semnificaţie dacă este eroarea unui om sincer sau dacă este minciuna unui om necinstit. Dar, în esenţa lor lucrurile stau aşa. Şi acum să exemplificăm. Ne tot agităm cu alegerile, zicând că suntem democraţi. De fapt, nu înţelegem democraţia, pentru că am fost obişnuiţi cu gândirea de tip "troc", asta îţi dau, aia îmi dai. Astfel, în democraţie numărul alegătorilor nu are nici o importanţă, el nu există în modul de a gândi democratic. În democraţie nu există decât procente. Dacă, să zicem, în China 500 de milioane de oameni îl votează pe A, iar 500 de milioane plus unu, plus o singură persoană, îl votează pe B, atunci primii 500 de milioane sunt minoritari şi trebuie să se supună majorităţii, altfel au pretenţia la dictatură, la a băga pumnul în gură.  A încălca regulile înseamnă a deschide uşa haosului social şi a suferinţei. Iar cine se foloseşte de prostimea care nu poate înţelege decât până la un nivel lucrurile, abătând-o sau aţâţând-o, acela se face vinovat de ticăloşie la adresa populaţiei, este semn că dispreţuieşte acea populaţie şi că urmăreşte un interes personal. Un alt exemplu. Orice om ştie şi acceptă că "unde-i lege nu-i tocmeală". În ultimii 20 de ani puţini oameni există în România, care, urmând exemplul celor de sus, să nu încalce regulile, legile, oricât de mărunte sau de mari ar fi fost. S-a ajuns încât încălcarea legii să pară un drept personal, s-a ajuns la un mod de gândire extrem de periculos social. S-au văzut judecători, încălcând legea, poliţişti, procurori etc... Nimic nu a rămas neîntinat. Cu uluire am văzut în aceste săptămâni cum cei care au fost votaţi de popor să facă legi îndemnau la nesocotirea şi încălcarea legii. Este un mod colectiv de a gândi extrem de periculos pentru viitorul nostru. Acest mod de a gândi a speriat Europa, care s-ar putea, din acest motiv, să ne ţină mult şi bine în faţa porţii închise. Un alt exemplu. Respectul faţă de orice fiinţă este respectul faţă de viaţă. Dar acest respect are un alt conţinut decât cea ce au reţinut şi promovat demagogii vremurilor moderne. Dacă leilor le vei interzice să mănânce alte vietăţi, ei vor dispărea. Dacă toate carnivorele ar dispărea, ecosistemele s-ar schimba în aşa fel încât şi ierbivorele s-ar putea să dispară. Există o natură a lucrurilor de care nu ai voie să te atingi. Şi acum câinii vagabonzi, care fac parte din aceeaşi temă. Sunt animale inteligente şi afective. Dar, când trebuie să alegi între un copil şi un câine, nu trebuie să stai pe gânduri. Aş fi bolnav, dacă aş sta. Când mor de foame bătrâni şi vezi cerşind persoane care..., iar tu cheltui sume uriaşe pentru a hrăni şi apăra câinii, atunci intrăm în starea de boală. Sigur este dreptul fiecăruia de a-şi dedica viaţa şi banii unui scop, fie el şi câinesc. Dar a pretinde colectivităţii în întregimea ei de a face cea ce tu crezi că e mai bine este necinstit şi un mod bolnav de a gândi. Mai mult, a pretinde altora să facă cea ce tu nu faci este demagogie ordinară. Aţi văzut pe undeva câini comunitari în Londra, Paris, Berlin etc.? Şi acolo se înmulţesc câinii. Păi cum de nu există, dacă se înmulţesc. Au alte metode de a-i face să nu existe? Înseamnă doar că folosesc alte metode de a scăpa de ei. Ei? Nu este demagogie? Suntem singura ţară din lume despre care scrie în ghidurile turistice "Atenţie, câini vagabonzi! Pericol". Din acest punct de vedere felicit primarul Oradiei şi Consiliul Local că au avut curajul şi demnitatea de a lua taurul de coarne. Poate le vor urma exemplul şi alţii din ţară! Ar fi un pas pentru ieşirea din demagogie şi dintr-o gândire eronată. Iubim câinii, dar câinii nu sunt zeii noştri. Cei care se închină lor sunt oameni aparte care au nevoie de un ţel. Cândva ar fi fost avangarda credinţei. Dintre asemenea oameni s-au recrutat fanaticii ideologiilor. La ora actuală cea ce li s-ar potrivi, şi ar fi un beneficiu pentru toţi oamenii, ar fi activităţile ecologiste de apărare a mediului. Omenirea are nevoie de asemenea activişti, iar pericolul pentru viitor, atât pentru oameni, cât şi pentru câini de aici vine.