Şcoala este viitorul unei naţiuni. Performanţele şcolii sunt prima garanţie a viitorului unei naţiuni. Aceasta înseamnă că fiecare copil, apoi tânăr, ajunge să se dezvolte intelectual maxim cât îi permite natura sa, potenţialul înăscut. În fiecare populaţie există procente de copii supradotaţi (3-5%), superior dotaţi (25-30%), mediu dotaţi şi inferior dotaţi, la limita retardării. Aceasta înseamnă din capul locului că nu toţi pot ajunge la aceeaşi performanţă, deci că nu tuturor trebuie să le ceri aceeaşi pregătire, dar trebuie să îi asiguri fiecăruia maxima dezvoltare.

Există o diferenţă de specie între lustruiala unor copii norocoşi, născuţi "în saloane şi puf" şi realul potenţial intelectual care la copiii născuţi în familii sărace este ecranat de lipsa "de lustruire". Este unul luciul şi lustrul cizmei şi este altceva calitatea pielii din care este confecţionată cizma. De cei supra, superior şi mediu dotaţi depinde materializarea creativităţii şi eficienţei societăţii în general, în timp ce ceilalţi asigură muncile manuale de bază. Acesta ar fi un portret ideal al unei societăţi, al unui învăţământ performant. Ce se întâmplă la noi? Recentul "eşec" de la Bacalaureat defineşte realitatea, dar nu în întregime. Au existat şcoli cu promovabilitate crescută, unde profesorii şi diriginţii stăteau la geamuri cu cearceafuri de hârtie pe care erau texte şi soluţii. Au existat şcoli unde camerele de luat vederi au fost orientate pe catedră pentru a-i proteja pe elevi. Probabil dacă toţi dascălii din ţară ar fi fost serioşi la Bacalaureat, procentul absolvenţilor ar fi scăzut la 20%. Nu este doar eşecul elevilor şi nici măcar al profesorilor, care şi ei devin astfel repetenţi. Este realitatea unei societăţi. Acesta este adevărul societăţii româneşti de 20 de ani: furt, minciună, superficialitate penală şi formalism absolut. Nimeni nu crede nimic în ceea ce face. Se face că face ceea ce ar trebui să facă, pentru un salariu la fel de mincinos, sau pentru a fura, ori a-şi face mendrele după paravanul funcţiei ori serviciului. De 20 de ani se construieşte o societate falsă. Vinovaţi suntem absolut toţi. Aceeaşi superficialitate şi acelaşi formalism blazat, aceeaşi lipsă de responsabilitate de la ministru la ultimul portar dintr-un fund de ţară, de la general la plutonier, de la patriarh la paracliser, sau luaţi orice ramură doriţi. De acest val, declanşat de către politicieni, nu a scăpat nimeni, nici cei care prin natura lor tânjesc după implicare, responsabilitate şi onestitate. Toată lumea s-a pretat la ceva sau s-a trezit că îşi permite ceea ce îşi permit cei din jur. Trebuie să conştientizăm odată acest lucru, altfel ne vom scufunda rău de tot. Ideea, într-o parte prostească, a egalitarismului prin aceleaşi diplome, indiferent de stofă şi pregătire este o rămăşiţă comunistă în gândirea colectivă. Ticăloşia ( pentru că atunci când perverteşti învăţământul pentru a te îmbogăţi este ticăloşie) celor ce au creat locuri la "universităţi", în toţi Crăcănaţii de deal sau de vale, este un alt aspect. Practic pentru aproape fiecare al doilea copil din ţară, indiferent de IQ, s-a înfiinţat un loc la universitate. Învăţământul este un proces scump, mai scump decât bănuieşte lumea de dinafara lui. Am întâlnit absolvent de medicină care de ani de zile este încărcător-descărcător. Munci necalificate fac zeci de mii de "diplomaţi" universitari. Pentru ce cheltuie societatea şi la urma urmei pentru ce cheltuiesc degeaba familiile lor? Problema este mai complexă şi merită un text separat, dar şi acest aspect este important. De toate acestea, însă, sunt de vină cei care au implus clientelismul politic drept criteriu de promovare socială. Vă aduceţi aminte de partidele care l-au iniţiat "de la ministru la femeie de serviciu", totul se împarte pe partide. Aici este izvorul celor mai multe şi mai grave rele din evoluţia societăţii româneşti din ultimii 20 de ani, inclusiv în învăţământ. La Bacalaureat a căzut masca (nu elevii!) şi acum se vede faţa reală a societăţii, care la rândul ei este marca partidelor politice. E bine să fim optimişti, pentru că bubele au început să crape: justiţia, învăţământul, poliţia de frontieră, averile ilicite... şi nu cred că avalanşa se va opri aici. Cinste celor care o vor continua! Primul pas este cunoaşterea şi spunerea pe nume a realităţii. Întotdeauna urmează şi alţi paşi.