Banii au o forţă nefastă asupra oamenilor, transformându-i, pe unii, în nişte fiinţe demne de dispreţ, imorale şi goale pe dinăuntru. Valoarea lor este dată doar de cantitatea de bani pe care o posedă, ceea ce înseamnă că au doar o „valoare monetară". Când acest soi de oameni ajunge în fruntea bucatelor, pericolul social este evident.

Uitând cu desăvârşire de obligaţiile faţă de propriii cetăţeni, mulţi politicieni şi conducători s-au lăsat cuprinşi în tentaculele corupţiei atraşi de mirajul banilor fără miros şi intrând, astfel, în tagma profitorilor, farsorilor şi ticăloşilor care sunt gata oricând să se lase să fie plătiţi, adică să primească o sumă de bani pentru anumite „servicii", sau pentru a deschide calea clienţilor politici spre anumite afaceri dubioase cu statul. Aceşti baroni trăiesc într-un miraj al banilor, într-un circuit închis, în care regulile moralei şi ale bunului simţ sunt călcate în picioare fără nici o jenă. Pricopsiţi peste noapte, ei se lăfăie în înbuibare, banii trasformându-i în nişte zgripţuroi reci ca marmura, având inimile de piatră. Ei strivesc, exultând la gândul puterii dată de bani, chiar dacă îndărătul acestora se află afaceri murdare, ilegale. Pentru bani, unii oameni sunt în stare să facă orice, banii fiind pentru ei totul, unicul scop în viaţă. Pentru a face bani cât mai mulţi şi cât mai repede, unii se aventurează şi joacă „cartea cea mare" deşi s-ar putea să aibă ghinion. Aceştia sunt atât de orbiţi de puterea banilor, încât nu văd pericolele care îi pândesc, considerându-se infailibili. În schimb se uită unii la alţi ca nişte câini, care vor să-ţi înşface unul altuia ciolanul. Supremaţia banilor se extinde ca o pecingine, făcând victime, destrămând familii, rubedenii, prietenii de o viaţă şi murdărind caractere. Ipocrizia acestor aventurieri merge până l a-şi justifica averile barosane ca fiind rezultatul unei „virtuoase hărnicii" al unei „munci trudite" al unei „strălucite dibăcii" în hăţişul şi haosul ce domină viaţa economică şi social-politică a ţării noastre şi a legilor prea uşor de ocolit. În realitate, aceştia sunt nişte monştri ai lăcomiei, prototipul zarafului rapace, nesătul, dar strâns la pungă atunci când i se cere milă şi ajutor. Ei detestă mila şi-şi ascund capetele atunci când văd un sărac, neputându-şi închipui ce înseamnă să-ţi fie frig şi foame, să n-ai un adăpost deasupra capului, vieţile mizere ale acestor năpăstuiţi fiindu-le indiferente, permiţându-şi, în schimb, să dea „sfaturi moralizatoare" şi să-i caracterizeze drept nişte indivizi leneşi, cerşetori, vagabonzi şi hoţi. În cele mai multe cazuri, aceştia sunt însă nişte „vinovaţi fără vină" adevăraţii vinovaţi fiind cei ce i-au lăsat fără locuri de muncă, fiind aruncaţi în stradă, la periferia societăţii, fără nici un mijloc de subzistenţă, ceea ce îi face să prefere „traiul regesc" din închisori „libertăţii mizere" de afară. Cheltuielile cu deţinuţii fiind din ce în ce mai mari, iar statul nu face altceva decât să majoreze impozitele şi taxele pentru a putea face faţă, în loc să-i taxeze pe aceşti baroni ale căror averi au fost făcute în mod dubios, iar din banii obţinuţi să se creeze locuri de muncă în ţară. Având o forţă coruptivă căreia puţini oameni sau organisme sociale îi pot rezista, banul a devenit un adevărat vierme al corupţiei care a pătruns adânc în societate, fără ca puterea politică să dea semne că ar intenţiona să pună capăt afacerilor tenebroase, iar pricopsiţii peste noapte să fie stârpiţi fără milă. În acelaşi timp puterea civilă trebuie să se trezească din starea de letargie în care lâncezeşte de peste douăzeci de ani şi să impună puterii politice să se preocupe şi de soarta celor năpăstuiţi, pentru ca aceştia să nu mai fie umiliţi şi batjocoriţi. Niciodată românii n-au suferit atâtea umilinţe ca în aceşti ani postdecembrişti, deşi, de câţiva ani, se spune că ei ar fi cetăţeni europeni, egali în drepturi cu ceilalţi cetăţeni europeni, dar ale căror venituri depăşesc de câteva zeci de ori veniturile românilor.

Întrebările legitime sunt: când vor înţelege conducătorii şi clasa politică a României că vremea lamentărilor şi justificărilor a trecut? Când va fi stârpit viermele corupţiei? Cât va mai dura jaful asupra bogăţiilor României? Cum se va calcula suprafaţa ţării, după ce pământul ei va fi fărămiţat şi dat pe nimic unor străini care, devenind stăpâni, v-or putea zice: „Până aici, de aici încolo este pământul meu"! Vai de soarta românilor! Oare conştientizeză ei ce-i aşteaptă?! Pentru readucerea Transilvaniei la Patria-Mamă s-au jertfit milioane de români, iar acum o vindem bucată cu bucată?! Asta nu se poate!