Viaţa fără fard Primul copil al tinerei familii B. a fost o fetiţă superbă. Părinţii s-au bucurat nespus, mai ales că trecuseră doi ani de când doamna pierduse prima sarcină, iar verdictul medicilor a fost dur. Aceştia nu mai dădeau nici o şansă tinerei familii. Tatăl, unicul fiu al unei familii bogate ce stăpânea pământuri întinse, păduri şi vile, a terminat medicina, după voia părinţilor şi pentru continuarea tradiţiei din familie, dar nu dorea să profeseze. A decis că medicina nu este pentru el şi s-a refugiat în studiul teologiei. A terminat cursurile la Viena, unde şi-a întâlnit perechea, o tânără şi redutabilă avocată, proaspăt divorţată, Ana Maria. A fost dragoste la prima vedere, ei unindu-şi destinele, în pofida restricţiilor impuse de părinţi şi religie. Fetiţa venită pe lume a umplut cu glasul, gângurelile, plânsul, râsul ei imensele spaţii ale vilei în care s-au mutat. Bun, tenace şi cu o voce superbă, tânărul paroh a fost repede îndrăgit de localnicii din împrejurimile domeniului lor. Doar părinţii lui erau atât de supăraţi încât n-au dorit să-şi cunoască nici nora, nici nepoata. Născută în săptămâna Floriilor, micuţa a fost botezată Florica şi Ana, după numele bunicii care o repudia. Prima împărtăşanie Poliglot, cu vaste cunoştinţe medicale, Ioan B. îşi lua adesea fetiţa pe genunchi, povestindu-i lucruri minunate şi cântându-i arii din opere. I-a luat şi un gramofon. Cum în fiecare lună, familia organiza o seară muzicală, unde se aduna toată suflarea artistică din împrejurimi, Florica, micuţa răsfăţată de toţi, îşi avea recitalul ei, mereu altul. Toţi îi asigurau pe părinţi că la maturitate, după terminarea Conservatorului, fiica lor va ajunge o cântăreaţă de renume. La prima împărtăşanie, părintele său a întrebat-o pe Florica dacă doreşte să urmeze un renumit Colegiu de muzică din Viena. "Accept, dar să nu plec de la vilă", a venit prompt răspunsul Floricăi. Până la urmă, Florica a ajuns la colegiu, unde şi-a desăvârşit studiile, ajungând una dintre cele mai frumoase, râvnite şi invidiate tinere din înalta societate a Vienei. Cu vocea ei superbă, umplea inimile melomanilor primiţi în casa părinţilor săi, dar şi la reuniunile mondene. Vreau fata, contra vieţii tale! Într-o seară plumburie, pe când Florica dansa foxtrot la un bal de binefacere, muzica s-a întrerupt, dirijorul anunţând că la Sarajevo a fost împuşcat împăratul Franz Josef. O oră mai târziu, s-a declarat război. Refugiată în vila părinţilor, Florica aştepta cu înfrigurare veştile de pe front. Zilnic, mii de răniţi, suferinţe şi deznădejde multă. Părinţii au hotărât să se mute mai aproape de cei care i-au respins odinioară, reuşind să cumpere o casă cu cerdac de toată frumuseţea. Avocata, mama Floricăi, se simţea din ce în ce mai rău. La un consult minuţios, soţul şi-a dat seama că suferinţa soţiei este de natură neoplazică. Drumurile erau blocate, comunicarea cu colegii de la Viena era anevoioasă, aşa că doctorului paroh nu i-a rămas altceva de făcut decât să-şi trateze singur soţia. Durerile erau din ce în ce mai puternice, singurul medicament care le mai alina era opiumul. Găsit din abundenţă la contrabandişti, medicamentul i-a fost de real folos soţiei suferinde, diminuându-i durerile insuportabile. Vorbele de alinare şi grija permanentă a Floricăi aduceau linişte în sufletul zbuciumat al mamei. A îngrijit-o cu duioşie până a închis pe vecie ochii. După înmormântare, tatăl şi fiica şi-au împărţit treburile gospodăreşti. Viena era departe, cu serile ei muzicale, Florica acceptând cu greu să urmeze un alt colegiu pentru tinerele domnişoare înstărite. L-a terminat şi s-a reîntors la căsuţa cu cerdac. Războiul era pe sfârşite, trupele ruseşti se retrăgeau prin zonă şi dădeau iama în gospodăriile oamenilor. Le tăiau vitele pentru hrană, desfăceau butoaiele cu vin şi trăgeau beţii după beţii. Localnicii erau traumatizaţi. Într-una din zile, căpitanul rebelei trupe a deschis poarta casei parohiale şi a cerut băutură. Medicul paroh Ioan B., deşi poliglot, nu cunoştea deloc rusa. Şi nu s-a conformat spuselor căpitanului care a îndreptat arma spre el. I-a sărit în ajutor Gavril, un tânăr sărac, venit de acasă după şapte ani petrecuţi pe front. I-a răspuns ruseşte căpitanului, asigurându-l că preotul le oferă cu dragă inimă şi mâncare şi băutură. Incidentul a luat sfârşit. La plecarea trupei rebele, Gavril i-a cerut părintelui paroh mâna fiicei sale, drept recompensă pentru salvarea vieţii sale. Cinstit şi recunoscător, Ioan B. a acceptat fără să vorbească cu Florica. Tinerii s-au căsătorit la primărie, părintele paroh le-a dat binecuvântarea... ... Aşa a început Golgota suferinţei El, mic de statură, cu o mustăcioară scurtă, brunet, ea, înaltă ca o trestie şi frumoasă de-ţi lua ochii. El, bădăran, fără cea mai elementară educaţie, ea, fină, cu studii terminate la Viena. Comunicarea lor era de la început sortită eşecului. Şi tatăl fetei i-a cerut ginerelui să divorţeze, promiţându-i terenuri, pădure şi una dintre vilele rămase în picioare după bombardament. Gavril nici nu a vrut să audă. Era mândru de soţia sa. Se născuse şi primul copil, o fetiţă, Ana, gândurile lui de a ajunge printre nobilii serilor muzicale nu-i dădeau pace. Degeaba, însă, nu era în stare să se comporte ca un om civilizat. Viaţa în familie era o ceartă continuă, cu bătăi şi alungat de acasă. Nu o dată Florica a fost nevoită să doarmă prin vecini din cauza bătăilor. Adulterin, Gavril vedea în fiecare bărbat care le călca bătătura un posibil duşman şi contracandidat la mâna Floricăi. S-a născut şi a doua fetiţă, Maria, zi în care părintele paroh, plin de remuşcări pentru că o dăduse pe Florica unui necioplit, a închis ochii pe vecie, ducând cu el întreaga învăţătură pe care nu a putut-o transmite nepoatelor din vina lui Gavril. Fetelor li s-a interzis să cânte la un clavecin aflat în salon pe motiv că pe tatăl lor îl enervează. Nimic nu a putut să-i schimbe obiceiurile, în dezacord cu lumea civilizată. Nu avea suflet rău, nu ştia să-şi arate însă sentimentele. Era gelos şi suspicios în permanenţă. Într-o zi Florica şi-a luat fetiţele şi a plecat spre Viena, fără să-l anunţe pe Gavril. În Viena şi-a căutat prietenele din colegiu, a găsit repede adăpost şi serviciu. O nouă viaţă mijea la orizont. Un petec de cer albastru Acasă, Gavril turba de mânie. Nu ştia unde să-şi caute familia. Abia atunci a realizat ce pierdere imensă a suferit, toate datorindu-i-se. Ana şi Maria creşteau şi erau educate în acelaşi colegiu în care a învăţat mama lor. Florica preda ore de pian şi canto, seara cântând la serile muzicale unde era invitată. Aici a întâlnit un renumit violonist, de curând divorţat. Şi-au unit destinele. Ana s-a căsătorit, Maria era logodită, Florica făcea demersurile pentru divorţ. L-a obţinut, în cele din urmă, fără a fi nevoită să-l vadă pe Gavril. Rămas în ţară, fostul soţ a dat în patima beţiei şi a murit într-un şanţ, departe de casa cu cerdac. Florica a fost anunţată şi a sosit cu soţul şi fetele să-l conducă pe ultimul drum. Maria a rămas în casa cu cerdac, căsătoria cu logodnicul vienez fiind stabilită după terminarea doliului. Ana, Florica şi violonistul s-au reîntors la Viena. Nu peste multă vreme au deschis o şcoală privată de muzică pentru copiii dotaţi. Adesea, Florica îi spunea Anei: "Cât poate răbda o femeie nu se poate spune. Păcat că nu ştiu ele, de tinere, că bărbaţii nu pot fi fideli, pretenţioşi, însă, da". Ana a născut o fetiţă pe care au botezat-o Florica. Era necăjită însă că bunica dinspre tată nu dorea să le cunoască nici când ajunsese pe patul de suferinţă. A venit, însă, ziua când bunica s-a răzgândit. S-au bucurat cu toţii: "bunica de fier", cum o numiseră Ana şi Maria, a închis ochii, de acum liniştită. Violonistul s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins în doar şase luni de zile. Florica a revenit la Maria, în casa cu cerdac pe care o îndrăgea aşa de mult. Aici a închis şi ea ochii, vegheată de fiică şi nepoata Florica, venită din Viena. Azi, Florica este o doamnă distinsă, predă ore de pian şi vioară copiilor dotaţi, în amintirea bunicii sale dragi al cărui nume îl poartă şi a cărei viaţă ne-a povestit-o cu lacrimi în ochi. Nu se abate nici acum de la crezul înrădăcinat de bunica sa: fă bine cât cuprinde, rău niciodată, vei primi întreit de la Cel de Sus.