Nimic din ceea ce se face nu se poate face fără un plan, fără un proiect, fie el lucru, fie ea faptă. Chiar atunci când aparent constructorul nu foloseşte un proiect, precum constructorii de case rurale, el are proiectul în mintea lui. Până şi animalele care îşi construiesc culcuşul, cuibul, vizuina etc., au un proiect în creierul lor.

Deosebirea dintre om şi animal este aceea că omul conştientizează proiectul pe care-l urmează, iar animalul nu conştientizează, executând reflex. În cazul societăţii şi a statului proiectul porneşte de la principiile pe care le pui la baza lui, de la principiile cele mai generale, ajungând la reguli, reglementări şi legi care au rădăcina în aceste principii. De exemplu principiul egalităţii între oameni. Dacă unii sunt deasupra celorlalţi, înseamnă că acel principiu nu există decât în mod mincinos, demagogic. Mai mult chiar, dacă între oameni nu există egalitatea adusă de Revoluţia Franceză, societatea şi statele au funcţionat de peste 2000 de ani respectând legile existente atunci. Fără respectarea legilor dispare orice organizare socială şi statală. De aceea a funcţionat dintotdeauna "Nimeni nu este mai presus de lege" în funcţie de legile epocii istorice. Pe de altă parte, privind dinspre individ, vedem că maturizarea generaţiilor este tot mai tardivă, la vârste tot mai crescute. Aceasta din cauza lungii ucenicii, în şcoală şi apoi, ceea ce întârzie responsabilizarea indivizilor. Responsabilizarea este cea care maturizează. Oricine poate vedea acest lucru pe persoane care au început să-şi câştige pâinea de crude încă, puse faţă în faţă cu persoane care au început să-şi câştige pâinea când începea să le sece energia. În comportamentul social şi civic această maturizare şi responsabilizare a cetăţenilor în raport cu soarta colectivă (unde intră şi ei şi familiile lor) sunt sigurele garanţii ale viabilităţii structurilor sociale şi statale. Fără ele societatea intră în putrefacţia haosului, iar statul se destramă. A fi responsabil înseamnă a-ţi asuma consecinţele faptelor şi vorbelor tale. Altfel spus a plăti pentru greşeli tu şi nu altcineva. Şi acum să vedem ce principii punem noi la baza proiectului social şi statal. Păi Parlamentul votează o lege prin care aleşii minorităţii care s-au dus la vot se declară deasupra legilor care-i vizează pe ceilalţi. Adică ei sunt deasupra legii. Asta înseamnă că pentru ei egalitatea între oameni, baza democraţiei este un moft şi o tratează cu dispreţ, în faţa majorităţii scandalizate. Ei nu se simt responsabili pentru ceea ce fac şi îşi declină orice responsabilitate. Omul de jos se ia întotdeauna după omul se sus, de aceea "Peştele de la cap se-mpute!" Deci, parlamentarii pun la baza proiectului lor social minciuna şi iresponsabilitatea. Apoi vrea să elibereze peste 20.000 de hoţi, tâlhari, violatori şi criminali, pe care să-i reverse peste populaţie. Semnalul? Faceţi orice că nu păţiţi nimic, vă iartă parlamentarii. Se promovează în populaţie iresponsabilizarea, depresia şi neliniştea. Într-un cuvânt este nevrotizat poporul. Acestea sunt iniţiative făţişe de iresponsabilizare pe care le promovează Parlamentul. Ambele iniţiative au uriaşul defect de a genera neîncredere în populaţie faţă de Parlament şi prin ricoşeu faţă de orice instituţie a statului, ceea ce în final duce la disoluţie socială. Pe de altă parte transformă o populaţie  încalte oportunistă într-o populaţie inflamabilă, lucru la fel de dăunător. Iresponsabilitatea aleşilor cu generare de iresponsabilitate în populaţie nu scoate pentru prima oară capul. Populismul demagogic este o formă de iresponsabilitate civică. El a născut legi şi reguli care au generat forme stupefiante de iresponsabilitate în populaţie care în final vor degenera într-o imoralitate hidoasă. Ele merg mână în mână cu o gândire de un elementarism tolerabil doar la coada oii. Adică lucrurile sunt judecate cu lopata, fără nicio nuanţă care să-i ierarhizeze nivele unei probleme. De altfel acest nivel grosier aparţine deja mintalului colectiv. Voi da câteva exemple: ultima gălăgie, populistă în resorturi şi neînsoţită de gândire clară şi eficientă este cea legată de bugetul alocat bolnavilor de SIDA. Ar fi inuman ca cei ce suferă nevinovaţi, sau chiar victime oficiale, să nu aibă parte de solidaritate umană. Există copii care s-au născut bolnavi, care au fost infestaţi în spitale datorită nedotării acestora şi lipsei rigorii pe care o cere (o poate cere) şi o impune o finanţare normală a actului medical. Ei sunt nevinovaţi şi nu trebuie să precupeţim nimic pentru a-i trata şi ajuta. Dar dacă o prostituată a luat SIDA, un dezmăţat, un pervers etc... atunci pardon! Nu sunt dispus să contribui cu bani la finanţarea lui. Deci există cel puţin două categorii de bolnavi SIDA, cei nevinovaţi şi cei vinovaţi (iresponsabili) care trebuiesc abordaţi diferit. Nu este corect să iei bani de la oameni cinstiţi şi serioşi pentru a da bani la cei ce cu mâna lor şi în cunoştinţă de cauză au ajuns bolnavi. Vârsta îmbolnăvirii şi împrejurarea în care au contactat boala poate fi criteriu. Este necinstit să tratezi în mod egal ambele categorii. Altă situaţie. Eşti victima accidentului de circulaţie şi devii definitiv handicapat. Dacă eşti nevinovat este un lucru, iar dacă tu descreierat nu circuli decât cu viteze aviatice pe şosele, sfidând orice regulă şi respect pentru ceilalţi, este altceva. Nu este moral şi corect ca cele două categorii să fie tratate la fel. Altfel nu se generalizează iresponsabilitatea. Sau categoria celor ce beneficiază prin Inspectoratul pentru handicapaţi de un ajutor, de un salariu pentru cineva care să-l ajute. Solidaritatea este o calitate umană superioară, dar demagogia a pervertit-o şi o transformă într-o uluitoare şi greţoasă iresponsabilitate. Fiica cere salariu ca să-şi îngrijească mama, iar tatăl cere salariu ca să-şi îngrijească fiul. De la cine? De la mine, de la tine, de la vecini etc... Este una când este vorba despre un bătrân singur, despre doi bătrâni ajunşi a se ţine doar în baston şi este altceva când bătrânul dement are cinci copii, fiecare cu vilă, maşină etc... stând material mai bine decât 90 % dintre cei ce plătesc impozite. Este necesară o nuanţare a acestor abordări. Lipsa de nuanţare a făcut falimentar sistemul de îngrijiri sociale. Nu va putea fi depăşită situaţia decât dacă va fi regândită în mod raţional şi cu maximă responsabilitate, ocolind demagogia ordinară. Iresponsabilizarea populaţiei, care derivă din aceste reguli mincinoase se va răsfrânge la toate comportamentele sociale ale populaţiei. Acest aspect este un cancer social. De altfel demotivările şi iresponsabilizările au în societatea românească sute de izvoare săpate de demagogia politică, de jocul ordinar politic etc... Astfel pensiile variază între trei şi 2- 300.000.000 de lei vechi. Sau pentru unii pensia reprezintă 17-18 % din salariul ultimilor 5 ani, pentru alţii 80%. Absolut nimic nu justifică aceste diferenţe. Iar dacă acceptăm că egalitatea între oameni este principiul fundamental al democraţiei, atunci societatea şi statul român sunt, la ora actuală, cea mai nedemocratică societate din lume, iar statul român cel mai nedemocratic stat din lume. Pentru a nu muri de cancer social este stringent nevoie ca toate principiile care stau la baza organizării sociale şi statale să fie regândite fără demagogie şi în afara interesului politic de tip mafiot.