Peste 300 de taximetrişti s-au adunat, începând cu ora 11.00, pe platoul din faţa Sălii Sporturilor "Antonio Alexe", încercând să se solidarizeze cu conducerea Asociaţiei Profesionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, care a susţinut menţinerea numărului de 1.100 de autorizaţii pentru municipiul Oradea.

După ce luni în şir taximetriştii orădeni au fost supuşi unei ample campanii de presiune din partea funcţionarilor Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, joi, în şedinţa Consiliului Local Oradea, poziţia executivului orădean faţă de reducerea numărului de autorizaţii taxi s-a schimbat radical. O lungă perioadă, taximetriştii orădeni au fost ameninţaţi de către angajaţii Primăriei cu reducerea numărului de autorizaţii, funcţionarii Direcţiei Tehnice susţinând "stabilirea numărului de autorizaţii taxi ţinând cont de raportul de patru taxiuri la 1.000 de locuitori". Noua lege prevede că această proporţie poate fi modificată prin acordul asociaţiilor de taximetrie. Acest acord însă nu există, Asociaţia Profesională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi a susţinut păstrarea celor 1.100 de autorizaţii existente, în schimb, Asociaţia Camerei Judeţene a Taximetriştilor Bihor a cerut respectarea legii, adică reducerea numărului de autorizaţii cu până la 400. Totuşi aleşii locali au decis menţinerea celor 1.100 de autorizaţii, lucru care a nemulţumit Asociaţia Camerei Judeţene a Taximetriştilor Bihor care, a doua zi de la votarea hotărârii, s-a adresat Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor pentru a contesta decizia în cauză. În aceste condiţii, cealaltă parte a taximetriştilor a decis să iasă în stradă. "Ne-am bucurat de sprijinul consilierilor locali. Cu toate acestea, suntem nemulţumiţi de atitudinea directorului adjunct al Direcţiei Tehnice, Dan Gherdan, care nu a făcut decât să ne pună în ilegalitate. Noi de mâine (azi - n.r.) suntem în ilegalitate. Din august anul trecut cei de la Direcţia Tehnică puteau să promoveze o hotărâre în ceea ce ne priveşte. Au lăsat-o însă pe ultima sută de metri ca să ne poată scoate în afara legii", a precizat Călin Stana, preşedintele APPOTRT.

Taximetriştii prezenţi la miting au adus acuzaţii şi lui Octavian Raţiu, preşedintele celeilalte asociaţii a taximetriştilor orădeni, care susţine reducerea numărului de taxiuri. Tot în cursul zilei de ieri, protestatarii s-au adresat, la rândul lor, prefectului judeţului Bihor, Mircea Ghitea. "În acest moment nu au am primit hotărârea de CLO pentru a mă putea pronunţa. Nu susţin nicio asociaţie împotriva celeilalte", a precizat Mircea Ghitea.

Taximetriştii fără autorizaţii, în afara legii!

Camera Naţională a Taximetriştilor din România - Filiala Bihor anunţă toţi taximetriştii că, începând cu 1 aprilie a.c., cei care nu au autorizaţii taxi eliberate de Autoritatea de Autorizare nu mai au drept să presteze această activitate.
Totodată, dispeceratele taxi sunt atenţionate că nu au dreptul să dispecereze transportatori în regim taxi neautorizaţi nici transportatori în regim taxi autorizaţi în alte localităţi de autorizare. "Atragem atenţia taximetriştilor autorizaţi în alte localităţi că nu au dreptul de a practica activitatea decât pe raza localităţii unde au fost autorizaţi. După fiecare cursă, au obligaţia să se întoarcă în localitatea de autorizare. Cei care vor încălca aceste prevederi ale legii vor suporta consecinţele. Asociaţia noastră va susţine numai interesele celor care desfăşoară legal această activitate", afirmă preşedintele CNTR Bihor, ing. Octavian Raţiu.