Moto: Cine cruţă pe cei răi acela vatămă celor buni. (Bonis nocet, quisquis pepercevit molis; Syrus, 116) Închipuiţi-vă un os şi o haită de câini în care dulăii şi căţeii şi-l smulg unul altuia, osul plimbându-se din gură în gură, iar balele curgându-le la toţi. Câinii calcă în bale şi se stropesc cu ele precum copiii într-un bazin. N-am zis că vedeţi partidele politice din România, ci mi-am imaginat o haită de câini turbaţi. Nici nu intenţionez să spun că şedinţele Parlamentului seamănă cu şedinţele Babilonului, dar vreau să spun că mi-e ruşine de tot ce văd. Acum, când problema minoritară era pe punctul de a fi scăpată de sub control, când toate energiile oficialităţilor ar trebui să se concentreze pe puterea de absorbţie a banilor europeni, imensă şansa economică, aţi văzut vreun partid căruia să-i pese de ţară, de popor, de cei în numele cărora bolborosesc în microfoane? Un singur lucru s-a văzut. Că nu le pasă de nimic. Că nu îi interesează decât cine rămâne cu osul în gură. Ţara poate să crape! După ei, ar fi bine ca electoratul să ţină minte aceste zile de batjocură. Dacă le va şopti ceva vreo autoritate europeană se vor "alinia", se vor gudura, vor da din coadă, lătrând languros în batjocură în sensul indicaţiilor şi nu al interesului naţional. Unde am mai văzut noi din astea? Nu cumva la cel care scuipă în jos şi ling în sus? Cei de jos sunt dispuşi să accpete acest spectacol? Ştim că nu ăştia suntem noi, dar cum este posibil să fim astfel reprezentaţi, cum ajung toţi aceştia să poată afirma că reprezintă poporul român? Este limpede că în cei 17 ani postdecembrişti poporul român încă nu a ales. Chiar dacă a participat la alegeri, de fiecare dată doar a negat. Adică a spus "îi refuz pe aceştia pentru că sunt sub orice critică", niciodată până acum nu a ales, spunând "îi aleg pe aceştia ca fiind cei mai buni". Povestea cu rolul partidelor stâlpii disputelor este valabilă acolo unde există partide. Un partid politic înseamnă o concepţie politică, socială şi economică unitară şi specifică. Poate cineva să facă o asemenea diferenţă între partidele din România, dincolo de autointitulatele adjective de stânga, de dreapta, de prin fund şi de prin faţă? Pretexte în numele blestematului ciolan. Reforma politică este o necesitate vitală pentru poporul român. De acest moment depinde viitorul lui. Iar ea trebuie să fie profundă pe măsura ruşinii şi a neruşinării actuale. Ea trebuie să măture piaţa politică. Ea trebuie să cureţe grajdurile, o altă generaţie de politicieni trebuie să preia ţara. Reforma a fost declanşată de preşedintele Băsescu şi nu cred că există om cu minimă putere de înţelegere care să nu conştientizeze faptul că ea este fără întoarcere. Ea ar putea fi întârziată de nemernicia celor cărora nu le pasă de ţară. Dar ea nu mai poate fi anulată. Natura mintalului colectiv s-a schimbat, s-a copt adică. Problema se pune dacă acest simbol colectiv este şi suficient de "fript". Adică poporul, care de două mii de ani doineşte despre nefirescul nunţii dintre fata frumoasă şi prostul pricopsit cu mulţi boi şi multe oi, va fi orb şi va alege mila oilor şi-a boilor? Dacă poate el face diferenţa dintre o vorbă bine meşteşugită, dar mincinoasă şi o vorbă cu adevărat purtătoare de har şi adevăr? Clasa politică trebuie înlocuită total. Va fi ea înlocuită de proşti cu firmă, de gargaragii şi farseuri de ocazie, de mâţe înfipte în vârf de interese sau poporul va cântări cu înţelepciune, va alege cu gândul la prezentul putred şi la viitorul copiilor săi? Am început cu vorbe latine. Voi încheia cu alte vorbe de acum 2000 de ani. "Cine nu ştie să cruţe pe ai săi acela favorizează pe duşmani" (Suis qui nescit parcere, inimicis favet; Syrus, 938) dintr-un dicţionar al înţelepciunii (Th. Simensky, 179).