Ultimele subiecte preferate de politicienii dâmboviţeni sunt recentele decizii ale Curţii Constituţionale cu privire la rolul CNSAS şi la introducerea votului uninominal, dar şi "schimbarea la faţă" a taxei de primă înmatriculare a autovehiculelor în aşa-numita taxă de poluare. Recentele decizii ale Curţii Constituţionale îi pun la treabă pe parlamentari, pentru că legea fundamentală îi obligă să găsească o rezolvare în maximum 45 de zile de la publicarea hotărârilor Curţii în Monitorul Oficial.
La sesizarea preşedintelui Traian Băsescu, în decembrie 2007 Curtea a decis că trei articole din legea privind introducerea votului uninominal pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea în Parlament contravin Constituţiei. Termenul de 45 de zile curge, iar parlamentarii au început, după bunul obicei, cu... amânări. Deşi toate partidele şi toţi politicienii, cu excepţia PRM şi UDMR, declară de câte ori au ocazia că susţin votul uninominal, când se ajunge la fapte, lucrurile devin mai complicate, fiecare partid având propia variantă de uninominal. Pe de o parte se situează democrat-liberalii, care susţin introducerea votului uninominal în două tururi, aşa cum cere insistent preşedintele Traian Băsescu, iar pe de altă parte, social-democraţii, liberalii, conservatorii, care doresc păstrarea variantei votului uninominal proporţional. În aceste condiţii, Comisiile juridice ar fi trebuit - după cum au decis Birourile permanente - să finalizeze raportul la legea respinsă de Curtea Constituţională până în 31 ianuarie, dar divergenţele şi, bineînţeles, lipsa cvorumului au determinat amânarea discuţiilor pentru o săptămână.
Chiar înaintea debutului sesiunii, Curtea Constituţională a decis că legea după care este organizat şi funcţionează CNSAS este neconstituţională. Judecătorii Curţii au admis excepţia ridicată în procesul Dan Voiculescu - CNSAS, considerând că CNSAS nu poate da verdicte de natură juridică. Aşa că parlamentarii mai au un subiect sensibil - care deja a generat multe emoţii - asupra căruia trebuie să cadă de acord în 45 de zile, în caz contrar CNSAS rămânând fără bază legală de funcţionare.
Cel de-al treilea caz în care Curtea a dat verdict de neconstituţionalitate este Legea privind răspunderea ministerială. Astfel, Curtea a decis că şi foştii miniştri trebuie să beneficieze de acelaşi tratament cu miniştrii aflaţi în funcţie. De asemenea, o altă decizie a Curţii a desfiinţat filtrul pentru începerea urmăririi penale a unui membru sau fost membru al Guvernului, respectiv Comisia prezidenţială specială de la Cotroceni. În acest caz, preşedintele ţării poate decide singur asupra unei solicitări de aviz pentru declanşarea urmăririi penale a unui ministru sau fost ministru, cerere pe care poate să i-o adreseze orice procuror din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau din Direcţia Naţională Anticorupţie. Este şi cazul recentelor avize prezidenţiale date la pachet pentru opt miniştri sau foşti miniştri, printre care Paul Păcuraru, Tudor Chiuariu şi Adrian Năstase.

Totuşi, prima zi de activitate parlamentară din acest an este dedicată discursului preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, care se va afla într-o vizită-fulger la Bucureşti. Şi pentru a menţine nota europeană, tot azi, imediat după discursul lui Sarkozy, pe agenda aleşilor neamului se află dezbaterea pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona. Va fi un nou prilej ca parlamentarii să-şi declare profunda admiraţie pentru construcţia europeană, pentru faptul că România a devenit membru al marii familii europene şi să-şi declame fiecare contribuţia esenţială la aderarea la UE.