Ce înseamnă haos? În orice dicţionar ne-am uita, sensul este acela de lipsă de reguli funcţionale care să reglementeze raporturile dintre elementele constitutive ale unei realităţi şi să le ordoneze, care să facă previzibile fenomenele pentru a evita ciocniri şi contradicţii lipsite de sens constructiv, lipsuri care, în final, duc spre anomizare şi falimentare respectiva realitate.
Cu alte cuvinte, bezmeticii...

Societatea românească (şi statul său) este o realitate, şi încă una dureroasă. Funcţionarea sa este bezmetică, haotică, până la limita prăpastiei spre faliment. De ce este haotică? Sau cum este posibil acest haos? Simplu. Parlamentul emite o lege imperfectă, cu multe goluri în raport cu realitatea, sau cu diverse interese în teren. Pentru a corecta golurile sau a menaja interesele diverselor grupuri, Guvernul emite la rându-i o hotărâre care astupă un gol, dar generează altul, care menajează nişte interese, încâlcând grosolan altele. Cu alte cuvinte, suntem luaţi din coarnele dracului şi azvârliţi în poala mamii lui. Dar abia de aici începe jocul. Ministrul de resort sau ministerul, fiind pus la înghesuială, emit o ordonanţă guvernamentală care zăpăceşte şi mai rău lucrurile, iar dacă nu reuşeşte să le zăpăcească, atunci lasă legea la dospit ani la rând, adică domeniul de interes fără lege, după care elaborează norme de aplicare a unei legi născute malformate şi hăcuită pe traseu. Adică mama dracului ne ia din poală şi ne aruncă direct în cazan. În aceste condiţii, efectorii periferici traduc în limba proprie, uneori după interes propriu, nişte reglementări care s-au vrut legale, aplicându-le după aproape bunul lor plac. Îţi vine să te întrebi cum naiba mai funcţionează această societate şi ce minune s-a petrecut că ea nu a falimentat în 20 de ani. În mod evident, românii au instinctul supravieţuirii. Dar acest instinct salvator nu ne poate ajuta să progresăm. Haosul este o sursă de involuţie şi nu de progres. Aşadar, totul porneşte de la incompetenţa Parlamentului sau de la târguielile politice penibile şi ticăloase. "În fond, tu laşi asta, eu las aia...", "tu îmi votezi nuanţa asta şi eu ţi-o voi vota pe aia". De la şefi la şefuţi şi şefuleţi, fiecare pe tarlaua lui se comportă ca un bulibaşă, iar legea, regulile etc. suferă distorsiuni precum lumina trecând în cosmos pe lângă aştri, iar noi trăim printre eclipse. Toţi tratează cu dispreţ interesul general care pretinde o abordare unitară în raport cu el, fără goluri pentru unii, fără bâlbâieli pentru alţii.
După ce legea s-a născut aşa cum s-a născut, nu există nici voinţă politică, nici minima înţelegere din partea oficialilor guvernamentali că o lege bună sau rea este o lege şi, până la corectarea ei, tot în Parlament, trebuie aplicată aşa cum este, iar nu transformată în bezmeticie.

Bezmeticie care ne vine, precum "truda", "gloata" şi alte "amintiri de plăceri", din limba slavă şi înseamnă "fără raţiune". De ce nu au raţiune guvernanţii noştri? Iată o întrebare suficient de serioasă. Vă puteţi da fiecare câte un răspuns?