Socoteala de la Primărie nu se potriveşte cu cea din teren. Pentru Ilie Bolojan şi echipa lui prima zi de şcoală începe cu două teme nefăcute: strada Iuliu Maniu şi Podul Dacia. Ehei, unde sunt oare promisiunile de astă-vară? Fapt este că, pe pod, tramvaiul circulă pe un singur fir şi pe Maniu se va circula mai la toamnă. * Pe tema asta s-a văzut încă o dată cine ciuguleşte din palma primarului şi cine e ziarist cu adevărat. Unii ne amăgeau cu giraţia "nemaivăzută", alţii dădeau explicaţii în locul edilului. Numai "Crişana" i-a arătat, cinstit, calendarul. * Umblă vorba că, pentru epurarea ultimului filopedelist din Primărie, Suuuper Ilie se pregăteşte să aplice aceeaşi schemă cu care l-a trântit pe Luncan. Cică primarul are deja un dosar pe care vrea să-l pună pe masa secretarului, ameninţând că, dacă nu îşi dă demisia, el îşi ia hârtiile şi se duce la DNA. Oare Vila va ceda? * Ia auzi! Ditamai vicepreşedintele Parlamentului European face trafic de influenţă! Tokes Laszlo a sunat la Primărie ca să îşi scape fiul de amenda încasată fiindcă localul său nu avea toate avizele necesare. Asta-i vax pe lângă numeroasele procese pe care Tokes "democratul" le are cu ziarişti. Ei, de s-ar şti la Europa... Nu-i nicio mirare că unii colegi de la Strasbourg i-au şi cerut revocarea din funcţie. * Dacă mai ieri n-au putut lucra din pricina absenţilor, săptămâna trecută, consilierii locali ai Oradiei au tras tare ca să recupereze. 53 de proiecte au fost votate, în 30 de minute, cu unanimitate. Chestia asta nu îngrijorează pe nimeni? * Presa e pe ducă: Boc i-a pus biruri, Prigoană vrea să-i pună zăbală şi, ca să nu se lase mai prejos, Ilie Bolojan o mută cu chirie. Noile chioşcuri de presă costă 30.000 de euro bucata, plus chiria. Cine şi-o permite? Aşa stând lucrurile, ziarele se vor citi în sălile de lectură ale bibliotecilor, ediţii vintage. * Noul şef de la Evidenţa Populaţiei, Cristian Popescu, era să fie uns pe neveu'. Noroc cu un consilier local, care şi-a amintit că, dacă tot e să-l pună şef, ar fi de bun simţ ca măcar să se arate omul la faţă. Gaşca lui Ilie e deficitară la manierele elegante. * Birul pe locuinţele centrale s-a lăsat cu vreo 300 de contestaţii. Nemulţumiţi de soluţia fiscală, găsită de Ilie Bolojan pentru reabilitarea clădirilor monument din zona centrală, şi fiindcă altele fuseseră promisiunile din campanie, sute de orădeni au mers cu jalba-n proţap la Primărie. Pe lângă asta i-au transmis primarului că nu are nici faţadă, nici mansardă de primar. * Zece zile fără apă caldă în zona centrală şi în cartierul Velenţa. Acu' nu mai e de glumă. S-a făcut frig, Ilie! Da' el de unde să ştie? Primul navetist al urbei se spală acasă, la Aleşd. * Primele ploi ale toamnei au demonstrat că giraţia de la intersecţia străzilor Dacia cu Transilvaniei a fost construită după modelul veneţian, e semilacustră. Dacă acolo lucrurile sunt aşa cum sunt, ne putem aştepta ca în giraţia "turbo", din zona Cele trei Crişuri, apele să curgă în cascadă! * Viceprimarul Ghiţă s-a întors din vacanţă cu un nou look. De parcă n-am fi văzut destule bărbi dinspre Piaţa Unirii, vicele s-a gândit că am avea nevoie şi de barba lui. * Prima tentativă a Primăriei de a concesiona terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor a dat chix! Acum administraţia a mai înmuiat regulile. Potenţialul chiriaş nu mai trebuie decât să amenajeze alte patru terenuri noi, să modernizeze suprafeţele de joc şi tribunele deja existente, să instaleze sistemul de supraveghere, să salubrizeze zona, să întreţină spaţiile verzi şi să împartă cheltuielile curente cu AIO. Başca are de plătit chiria, care e de 50 de milioane de lei vechi! Toate astea, pentru exclusivitatea asupra a două terenuri! Şi totuşi, cică ar fi deja vreo cinci amatori. Păi, dacă sunt băieţi deştepţi, din banii ăştia îşi fac teren de tenis la ei acasă! * Judeţ sărac în ţară săracă. Consiliul Judeţean Bihor plăteşte aproape cinci miliarde de lei chirii pentru spaţiile în care lucrează instituţiile subordonate. Colac peste pupăză, Ilie de la Primărie i-a tăiat prietenului său Radu Ţîrle chitanţă de peste un miliard, pentru faţadele neîntreţinute. Suuuper-Bolo e ca şi plutonierul devenit celebru fiindcă şi-a amendat nevasta! * FC Bihor a bătul la Arad şi Sany Kiss a făcut blat împotriva Consiliului Judeţean. În meciul dintre Primăria Oradea şi CJ Bihor, pentru adjudecarea realizării noii Secţii de oncologie, Alexandru Kiss i-a pasat decisiv lui Ilie Bolojan care, cu ajutorul vicepreşedintelui, a punctat împotriva rivalului său de partid, Radu Ţîrle. Prezent la Oradea, ministrul Cseke Attila a decis că noua secţie de spital se face în ogradă la municipal. Deşi a lipsit de la vizita ministerială, Ţîrle are toate motivele să simtă că vicele i-a înfipt un cuţit în spate.