În ce ţară năucitoare trăim! Nicăieri în lume greva generală nu-i mai parţială. Protestele au început, luni, săptămâna trecută, şi până pe marţi - miercuri trăgeau deja să moară din lipsă de combatanţi. Mitingurile câte au fost, de pildă cel de la Oradea, păreau mai degrabă momente de carnaval, nu marşuri ale disperării. Ce să înţelegi? Trăim bine? * Prin Ordonanţă de Guvern, spitalele trec în administrarea autorităţilor locale. Încă nu se ştie când va plăti Guvernul datoriile istorice ale unităţilor sanitare. Ceea ce se ştie deja este că urmează o nouă epocă a epurărilor politice şi că, aproape sigur, pohta asta, care a fost a lui Bolojan, o vom achita noi, prin taxe şi impozite mai mari. * Disperaţi să-şi mai spele imaginea, grav afectată de bâjbâiala anticriză, pedeliştii şi-au poftit colegii care fac afaceri cu statul să părăsească partidul. Nici nu le-a trecut prin cap că ideea Elenei Udrea îi va lăsă în curu' gol şi că au dat prilej opoziţiei să decidă ea cine stă şi cine pleacă din PDL. Vorba aia: Cine n-are blondă să-şi cumpere. Dacă mai are pe ce! * Chiar dacă banii sunt pe sponci şi datoriile au ajuns la aproape 10 miliarde, preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian, şade cu regele la masă. Ca să fim mai precişi, cu principele Duda, la a cărui aniversare a fost invitat. Nu-i bai, că se potrivesc de minune: osul domnesc care a vrut să fie preşedinte şi osul popesc care nu poate fi nimic. * E groasă! În Ungaria râurile dau peste maluri. Din solidaritate, România a făcut ţării vecine o generoasă donaţie în saci cu nisip, folosiţi la întărirea şi înălţarea digurilor. Cum ministrul Mediului e unul de-al lor, ne-ar putea trece prin cap că vor să facă precum în bancul ăla patriotic, din anii '90: să ducă tot Ardealul, la pungă! * Suuper Bolo! Primarul Oradiei a decis ca vechile bănci din parcurile oraşului să fie "transplantate" între blocuri. Ideea e strălucită: ascundem gioarsele şi facem front de lucru pentru aducerea altora noi! * Dacă v-aţi săturat de Bolovan, aflaţi că nu sunt şanse să scăpăm de dânsul. Până şi pedeliştii au pus steagul în pământ. Secretarul general al partidului, Mircea Matei, a recunoscut public că nu-i cine să-l bată pe primarul aleşdean al Oradiei. Poate în 2020... * Şi, dacă tot n-are rival, capul administraţiei ne mai propune una nefăcută. Cică Primăria i-a întrebat pe orădeni dacă vor panouri antizgomot pe căile rutiere cele mai circulate ale oraşului. Sigur că ar vrea, doar că administraţia plănuieşte să ceară Companiei Naţionale de Drumuri realizarea investiţiei, iar ăştia nu au bani nici să plătească lucrările la centură. Vă mai amintiţi, poate, că tot administraţia Bolojan ne-a promis, tot pe buzunarul CNADR, poduri care să traverseze, deasupra căii ferate, şoseaua de centură. N-ar fi mai ieftin să cumpere cineva dopuri de urechi, împotriva poluării fonice produse de politicieni? * Nici n-a apucat Primăria să dea spaţiile verzi în grija asociaţiilor de locatari că poliţiştii comunitari îi ameninţă pe orădeni cu amenzi consistente, dacă nu se apucă de grădinărit. Asta chiar ne-a trebuit? * Ţara lui Ilie: extinderea parcării din strada Independenţei a durat trei luni, s-au realizat 38 de noi locuri de parcare şi afacerea a costat 1.284.000.000 lei! Chiar suntem prosti, mai vrem? * Hopa, au reapărut plăcuţele bilingve! Strada Primăriei se numeşte mai nou: Teleki. Primarul Suuper Bolo n-a scos o vorbă, să nu se supere aliaţii... Gurile rele spun că plăcuţa, fixată pe biserica virtuosului ex-popă Tokes, ar fi fost chiar ideea acestuia. Aşa a văzut el la Bruxelles. Uite d'aia nu-i bine să-i trimiţi pe unii creanga prin Europa, văd şi le vin idei! * Beni Rus, tăticul Selinei, a pierdut, pe linie, toate procesele cu Consiliul Judeţean. Adică instanţele au decis că omul de afaceri nu poate avea monopol pe lucrările finanţate de la bugetul Bihorului. Culmea ironiei, după ce a plătit cu funcţia din PNL pentru această decizie, preşedintele Radu Ţîrle are acum mandatul de vicepreşedinte al liberalilor, obţinut la vot, în buzunar. Acu' ce-or să-i mai facă? Poate i-l iau iară... * Şi, ca să nu sufere clientul partidului, primarul a întreprins un raid prin oraş, identificând degrabă câteva stringente necesităţi. De pildă, abia încheiate, lucrările la intersecţia străzilor Matei Corvin şi Ion Bogdan vor fi redeschise. Ilie Bolojan vrea să lărgească puţin carosabilul şi să mute trotuarul sub coasta dealului. Lucrare complexă, cu fonduri pe măsură, pentru Selina desigur. * Bolo nu recunoaşte că-şi face priamidă. Luat la întrebări de un ziarist, primarul - prof de mate la bază - a demonstrat geometric că piramida nu-i piramidă, ci o altă figură. Poate, dar banii tot bani frumoşi, aruncaţi pe acoperişul de sticlă, la vreme de criză, se cheamă că sunt.