Uite că se face săptămâna de când vreo 200 de orădeni s-au adunat tăcuţi în faţa teatrului pentru a-i face pomenirea. Credeţi că aleşilor le pasă? Aş! Ce dacă protestatarii - români şi maghiari - au fost mai mulţi decât momâile ridicătoare de mâini? Ei, politicienii, nu sunt mulţi, dar sunt inculţi. * Dumitru Voloşeniuc, „artizanul" scindării, n-a fost la teatru decât pentru întruniri de partid, de unde a şi tras concluzia că aceea trebuie să fie „scena politică", adică locul său de joacă. * Ca un ins spiritual ce este, vicele a decretat că teatrul nu se va mai numi „de stat", fiindcă de acum înainte „nu va mai sta nimeni". Chiar şi monologul lui Hamlet va fi rostit din mers, astfel ca - prin rotaţie - să ajungă şi măscăricii în roluri importante precum cel al directorului sau al preşedintelui de partid. * Infirmăm cu tărie dezinformarea securistică după care actorii trupei româneşti vor fi exilaţi pe scena teatrului de păpuşi, deşi încă nedirectorul Daniel Vulcu s-a arătat încântat de perspectivă. Se aude că actorii români ar putea să joace pe mai departe la Casa de Cultură. Unde şi acum plătesc chirie, din spirit de economie pentru a altora prea „justă" autonomie. * Tot „din puţul..." Judeţului. S-a auzit că cele două trupe de teatru, acum separate, cităm: „Nu vor avea bugete egale". Are dreptate Voloşeniuc ăsta, cu discriminarea pozitivă e ca şi cu abecedarul; „Cine zice A, trebuie să zică şi B". Dă-le domnule mai mult! Sau, ştii ce, dă-le tot şi vezi de-ţi schimbă numele! * Dughenele ce stau în calea viitoarelor mari şantiere au început să ia foc. Te pomeneşti că ăla de le-a pus gând rău chioşcarilor o fi şi piroman. Să fie demnă Oradea de o soartă ca a Romei? * Mai c'aş zice da. Uite, de pildă, zilele trecute, Ilie Bolojan se plângea că la noi nu se poate, ca la alţii, să fii şi primar şi senator. Şi dup'aia? Premier şi dictator? * De ce le-ar face el pe toate? Desigur, pentru că poate! De exemplu, după ce i-a iertat de amenzi pe beţivi şi pe prostituate, acu' i-a trecut prin cap că ar trebui reînfiinţată închisoarea datornicilor. Dar „prietenul" căruia îi tot trece cu vederea ratele de milioane de euro, unde să stea, în Hawai? Pentru unii ciumă, pentru alţii spumă. * Judeţul fierbe şi Radu Ţîrle a plecat să ia micul dejun tocmai în SUA. Oare ce nu are acasă: masa de dimineaţă sau rugăciunea? * Dilema nouă: de ce sunt tot mai multe accidente pe trecerea de pietoni? Fiindcă, desfiinţând semafoarele, Suuuper-Bolo i-a învăţat pe şoferi că oprirea e facultativă. * PSD Bihor riscă o amendă de 10.000 de lei fiindcă, deşi nu avea autorizaţie de miting, a pichetat sediul PDL. Cum, la 24 Ianuarie, n-au avut sărmanii nici bani pentru o coroană, se impune soluţia: „Pupat piaţa..." Traian! * Sub SUPERBolo, udemeriştii au ridicat trei statui, ba chiar şapte, dacă e să-i luăm unul câte unul pe poeţii pentru a căror efigie în bronz Primăria va plăti juma' de miliard. Românii nu merită sau n-au pentru cine? * La prima tăiere de panglică din noul parc industrial presa a fost ţinută la uşă. Pentru că, taman în măreaţa zi, mai mulţi angajaţi de-ai coreenilor au protestat împotriva salariilor mici pe care le primesc. În cele din urmă, manifestaţia s-a soldat şi cu mai multe demisii. Una peste alta, oricum am socoti, deocamdată, ţinând cont doar de: taximetriştii, funcţionarii şi chioşcarii lăsaţi pe drumuri de Ilie Bolojan, soldul noilor locuri de muncă e negativ. * Cică Dan Octavian îl sapă pe vechiul său tovarăş Ioan Lucian. Avându-l drept proptă pe primar, consilierul PNL se vrea şef peste Federaţia Patronilor, cu bani, cu proiecte europene de milioane de euro, cu spaţiul din Cetate... cu tot! Mai mult, se pare că într-o discuţie personală Tavi i-ar fi trântit-o în faţă amicului său: „Ce ai făcut tu pentru toate astea?". Vorba aceea: „Cum te-ngroapă un prieten, nu te sapă nimeni!". * Nu-i vorbă că şi Lucian, poreclit „Mr. Faliment" şi-o merită cu vârf şi indesat. Cică omul, investit cu încredere de Ilie în funcţia de preşedinte la FC Bihor, a reuşit să ridice, în numai un an de mandat, datoriile clubului la 15 miliarde de lei vechi. Pornind de la numai nouă miliarde. Deci, contribuţia lui este şase miliarde! Cu minus! * Ministrul Sănătăţii, bihoreanul Cseke Atilla, lucrează cu două măsuri. În vreme ce trage pentru modernizarea spitalului din Marghita, localitatea sa natală, închide spitalul din Ştei. Udemeristul a mai avut probleme cu „organele de cercetare", pe vremea când conducea Cancelaria Guvernului Tăriceanu, fiind acuzat că favorizează zonele locuite preponderent de maghiari, în dauna altora. Dacă nu l-au ars, ci l-au promovat, de bună seamă c-a uitat! * Primăria caută alt loc pentru desfăşurarea manifestărilor din Toamna Orădeană. Directorul Casei de Cultură a Municipiului, Flavius Bunoiu, olteanul de suflet al lui Ilie, se gândeşte să ne invite „pe centură". La cum arată treaba pe la noi, ăsta e locul cel mai bun pentru cultură, cu fetele, lângă centură! Unde mai pui că mutarea poate aduce şi beneficii la buget... * Ilie a ieşit din Primărie. Săptămâna trecută, primarul şi-a reluat întâlnirile cu masele largi populare. Să fie atât de aproape alegerile ori situaţia nu e tocmai roz? *