De la Oceanul Arctic până în Africa de Sud, trecând prin Baltica, Marea Neagră, Siria şi Sahel, Rusia duce un război declarat împotriva Occidentului pe care îl percepe drept inamic implacabil. Politica de confruntare a URSS devine politica oficială a Federaţiei Ruse. Războiul din Ucraina este doar o parte din acest tablou strategic. Tenacitatea criminală de care Rusia dă dovadă în Ucraina nu este un accident: în tentativa de constituire a unei ordini internaţionale întemeiate pe rapt, agresivitate şi piraterie, distrugerea Europei Centrale şi de Est rămâne un obiectiv central al imperialismului rus.

Ordinea internaţională şi domnia fărădelegii

Nimic nu este întâmplător în evoluţiile ultimelor zile. De la întâlnirea pe care Rusia a gazduit-o, adunând o parte dintre conducătorii Africii, până la lovitura de stat din Niger, piesele acestui puzzle rus pot fi observate, ca parte a unui desen coerent. Ceea ce Rusia intenţionează, prin blocarea acordului privind  cerealele, ca şi  prin sprijinul acordat celor ce preiau puterea în zona Sahelului, este crearea unei turbulenţe dramatice în relaţiile internaţionale, ca fundal pentru impunerea unui nou set de valori şi comportamente.   

De la URSS Federaţia Rusă a preluat această ambiţie a implicării în zonele a ceea ce numim astăzi, corect politic, Sudul global. Educaţia istorică permite refacerea contextului definit de prezenţa URSS în Africa în anii de Război Rece.  Rusia de acum merge pe urmele de ieri ale URSS. Africa de Sud este, în această ordine de idei, un caz de manual. Investiţia sovietică în sprijinirea ANC explică atitudinea pro-rusă a administraţiei de acum : memoria solidarităţii comuniste cântereşte, decisiv, în conturarea politicii sud – africane.

Cât despre zona Sahelului, ea este, o dată cu lovitura de stat din Niger, un teatru de operaţii al Rusiei. Steagurile ruse fluturate la Niamey marchează , simbolic, rolul Rusiei ca  potenţial aliat al regimului anti- occidental. Armata de mercenari a lui Prigojin a fost şi este, în Africa, vârful de lance al Rusiei. Accesul la resursele minerale din Niger, eliminarea de pe teritoriul Nigerului a trupelor americane şi franceze, transformarea Sahelului în zonă de tranzit pentru imigraţia ilegală, iată câteva dintre ţintele subversiunii ruse.

La distanţa de Africa, în America Centrală şi de Sud, Federaţia Rusă este la fel de activă în cultivarea unei reţele de alianţe. Nicaragua, Cuba şi  Venezuela sunt parte din blocul pro-rus. Cât despre Brazilia, ambiguitatea ei este deja evidentă, iar educaţia stângistă a preşedtelui Lula explică afinitatea, măcar parţială, cu Rusia şi interesele ei.

Armele de care Rusia se serveşte în acest război global sunt redutabile şi diverse: traficul de arme, loviturile de stat, cultivarea retoricii anti- coloniale, crearea unor condiţii de criză alimentară, facilitarea imigraţiei ilegale spre Europa şi în particular spre Polonia.  Ipocrizia acestui imperiu al răului este hrănită de ambiţiile sale nelimitate. Cei ce atacă civili în Ucraina, cei care sunt stăpânii unui  vast domeniu colonial au temeritatea de a se descrie ca apărători ai dreptului la auto-determinare al popoarelor africane. Ca şi în era sovietică, alianţa impotriva Occidentului se sprijină pe potenţialul de resentiment al aliaţilor din Sudul Global.

Federaţia Rusă este pregătită, după toate aparenţele, să lupte până la capăt în acest nou Război Rece. Ordinea internaţională pe care o schiţează Moscova o evocă pe aceea sovietică. Sclavia, arbitrariul, fărădelegea, crimele împotriva umanităţii,minciuna sunt parte din arhitectura acestui viitor.  Alături de RP. Chineză, Federaţia Rusă este un stat revizionist, iată ceea ce trebuie reamintit, spre a lupta impotriva cântecului de sirenă al putinismului.

Războiul din Ucraina a generat un val seismic care se resimte, dincolo de graniţele Europei. Bătălia din vecinătatea noastră geografică imediată este o batălie pentru viitor. Libertatea naţiunilor noastre nu poate supravieţui în condiţiile unei hegemonii ruse. Războiul global al Rusiei este o ameninţare mortală pentru fosta Europă captivă. (contributors.ro)

Ioan STANOMIR - profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.