Precum „mama proştilor e etern gravidă”, politicienii nu îşi iau niciodată vacanţă. * O săptămână i-a trebuit ministrului de Interne, Carmen Dan, să îndruge ceva despre intervenţia Jandarmeriei la manifestaţia din 10 august.

E drept, cu chin, cu vai, a scos pe gură şi nişte scuze pentru contribuabilii snopiţi pe banii lor. * Premierul în funcţie, Viorica Dăncilă, a depăşit această performanţă. După două săptămâni, niciun cuvânt bun, doar aluzii la „unii care încearcă să alimenteze o spirală a conflictului”. Desigur, ăştia nu-s cei care au dat. Legionarii şi golanii de mai ieri sunt soroşiştii şi diasporenii zilelor noastre. Până şi minerii s-au emancipat, au haine, soldă şi bulan de stat. * Unde am ajuns! Până şi celebrul Gigi râde de dna premier! „Suntem prea proşti. Uită-te la prim-ministru!”, a spus patronul FCSB, om cu frica lui Dumnezeu şi bun cunoscător al rolului şi locului femeii în societate. * Sigur, alţii pot să fie de o cu totul altă părere. Din două vorbe, preşedintele PSD a spulberat visul ce răcorea spiritele încinse ale opozanţilor. Dragnea e „categoric”, nici poveste să o schimbe pe Dăncilă. * Bine, bine, până la urmă e decizia PSD, dar gafele se tot adună şi nu e ieşire publică a premierului care să nu demonstreze că numai prostia şi universul sunt fără de sfârşit. La ultima şedinţă de guvern, Viorica Dăncilă a inventat învăţământul „antrepreşcolar”. Probabil un fel de antreprenoriat la vârsta biberonului. Şi asta e zero pe lângă faptul că a confundat o hotărâre de guvern adoptată cu una „abrogată”. Uite aşa, jucându-te de-a adoptatul şi abrogatul, poţi trece orice nelegiuire. Chiar şi Ordonanţa 13. * Darius Vâlcov era să fie vedeta media a săptămânii, dacă n-ar fi sărit însuşi preşedintele PSD cu ceea ce putem numi cea mai bună ficţiune poliţistă a anului. * Uite, Vâlcov zice că Iohannis ţine de legea „offshore” de dragul austriecilor care ar râvni la gazele din Marea Neagră. Un „cadou” de şase miliarde de euro! Ei, prezidenţialele nu sunt departe şi, poate, casele din Sibiu nu produc destul. * Luând ideea din zbor, la fel ca desenul incriminat, senatorul PSD Liviu Pop bagă pe pagina lui de socializare un colaj în care gândaci americani, austrieci, germani şi olandezi sar să se înfrupte din „biata noastră ţărişoară”, iar liderul PSD se luptă cu monştri de bucătărie. Scandalul e gata şi e cât casa. Curios însă că „partenerii strategici” nu au reacţionat. Ori Pop chiar nu contează, ori ne-au trecut-o şi pe asta la capitolul „excentricităţi aliate”. Cu plata în rate! * Şi, chiar dacă unii i-au cerut, prompt, demisia, Pop nu s-a oprit aici. A doua zi a spus că Iohannis e reprezentantul unei organizaţii etnice cu simpatii fasciste. Cum spuneam, legionarii sunt aici. Noroc cu Jandarmeria. * Cică, într-un moment de graţie, Liviu Dragnea a decretat că, în ciuda declaraţiilor ostile, senatoarea Ecaterina Andronescu nu trebuie exclusă din partid. Asta chiar dacă „soroşista”, simpatizantă a lui Ponta şi, după cum se spune, îndrumată de Năstase, a recidivat, declarând public că Guvernul Dăncilă este cel mai slab guvern al PSD. Deci, la PSD, delictul de opinie se trece cu vederea. * Culmea, la liberali, e ceva de neiertat. Pentru asta, după cum spune însuşi preşedintele Ludovic Orban, Viorel Cataramă a fost exclus din partid. Dacă vrea să vorbească, să se ducă la PSD, liberalii nu tolerează „deviaţionismul”. * Ce a mai zis Vâlcov? Păi, el era să fie premier al României sau vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi a fost la un pas de a fi racolat de KGB. În schimb, CTP’u e acoperit al SRI, la fel cum Koveşi a acoperit afacerile murdare ale unei televiziuni pentru că acolo lucrează iubitul ei. Despre lingouri şi tablouri, niciun cuvânt. Nu cumva să afle premierul, că-l spune la Banca Mondială şi vin ruşii peste noi... să-l pună preşedinte. * Asta dacă scapă de puşcărie. Uite, mai ieri i-au făcut un nou dosar penal fiindcă a dat în vileag protocolul dintre SRI şi Procuratură. „Neglijenţă în păstrarea informaţiilor...”. De la trei luni la un an de puşcărie. Ce, parcă mai contează?! Încă unul care trage pentru Ordonanţa 13. * Dar nici cu SRI nu trebuie să ne fie ruşine. În plin scandal al protocoalelor, în chiar inima „statului paralel”, să faci una ca asta e cel puţin obrăznicie, dacă nu prostie de-a dreptul. * Personajul cu care a debutat seria plagiatelor care au zguduit România, medicul Mircea Beurean, sancţionat la acea vreme pentru delictul de a fi copiat la doctorat, a fost propus şef al comisiei pentru medicină a CNATDCU, adică instituţia care „face” doctori în ţara asta. Vai de noi, „lupul e paznic peste oi”! * Hopa! Înainte de a fi Viorica şi de a deveni premier al României, dna Dăncilă ar fi purtat, conform mai multor surse, numele de Rodica. Ce s-o fi întâmplat, de ce nu i-o mai fi plăcut să i se spună Rodica, nu ştie nimeni. Cert este că, după cât de uşor pare că poate să renunţe la propria identitate, la o adică, îşi mai schimbă o dată numele şi Dragnea poate să o propună din nou premier. * România secolului XXI. Undeva în Ialomiţa, pe la Ţăndărei mai precis, s-a reintrodus haiducia. Maşinile celor care vin sau pleacă spre mare sunt jefuite de tâlharii care se ascund prin pădurile de la marginea şoselei. Nici de data asta ministrul de Interne nu are nimic de zis sau de făcut. O fi şi chestia asta parte din programul de guvernare. Se ia de la cei care au şi se lasă la ăia care iau. Minus, o taxă de protecţie, plătită pe undeva, nu se ştie pe unde. Aşa stând lucrurile, degeaba face guvernul hoteluri de lux la malul Mării Negre. Ajunşi acolo, turiştii ce trec prin Ialomiţa nu vor mai avea ce cheltui. * „Căcărău” se întoarce. Surse liberale îl dau pe fostul preşedinte, Crin Antonescu, drept deţinător sigur al unui loc pe lista candidaţilor pentru Parlamentul European. Acuma, ţinând cont de faptul că Adina Vălean, soţia dlui Antonescu, se află, de ani buni, la Bruxelles, e musai să ne întrebăm dacă doamna s-a decis să se odihnească o tură sau Europa devine o treabă de familie. * De două ori într-o lună, preşedintele Iohannis se afişează la o şedinţă a PNL. De data asta este vorba de faptul că Biroul Executiv s-a dus chiar la „curte”, la Sibiu, de dragu’ şefului. Preşedintele zice că n-a putut rata ocazia să îşi salute colegii la el acasă. „Cum şi eu, şi şedinţa sunt la Sibiu, am venit să îi salut”. Şi tot Iohannis recunoaşte, senin, că are de discutat cu liberalii „lucruri legate de viitoarea campanie pentru prezidenţiale”. Uite că, dacă PSD  n-are motive de suspendare „destule”, Iohannis e gata să dea o mână de ajutor. * Uite-aşa se spală banu’! S-a şi dus vestea că, la nunta lui Dragnea jr., darul se învârte pe la 5.000 de euro, unii mai mult, alţii mai puţin, esenţial e să iasă rotund. Jocurile sunt făcute, dintr-odată se vor justifica şi maşinile scumpe şi palatul întins pe două străzi, ba mai rămâne ceva şi pentru campania electorală. * E clar, preşedintele PSD nici nu se gândeşte la odihna cea veşnică. Povestea cu cei patru indivizi misterioşi, cazaţi trei săptămâni la Athénée Palace, care i-au dat de două ori de înţeles că odată şi odată au să-i ia gâtul, e basm. Aşa de tare s-a speriat Dragnea, că n-a cerut pază de la SPP sau de la Jandarmerie, ba nici plângere n-a depus. Ce chestie, nici serviciile nu ştiu nimic! Asta chiar dacă, la un moment dat, cică, l-ar fi blocat în trafic. Să fim serioşi! Dragnea nu are niciun fel de motiv să se teamă pentru viaţa lui. Ăştia, dacă există, nu-s criminali, ci papagali. * Ăi care ar trebui să se teamă suntem noi. E rău când al treilea om în stat îşi inventează duşmani. Aşa începe orice dictatură, cu un strop de teroare în capul şefului cel mare. * Pe când legea marţială? Logic, după Ord. 13. Să păstrăm priorităţile, tovarăşi!

Daddy, mortu’nchipuit