Firea şi Pandele s-au pus pe dansat „Jerusalema”. Ce n-ar face politicienii noştri pentru niscai publicitate electorală, moca! De s-ar mişca cu atâta talent şi în funcţiile pe care le ocupă, ar fi ţara ca o floare. * Pe surse, „onorariul” pentru chiul la moţiune s-ar fi ridicat la 50.000 de euro. Dar s-au bulucit pesediştii şi au stricat piaţa. Nişte flămânzi! Unii dintre ei au cerut, nici mai mult nici mai puţin, decât un loc pe liste. Pe listele PNL, se înţelege. * Fapt este că eşecul lui Ciolacu a avut dimensiunile unei catastrofe. Paradoxal, a fost mai multă panică în birourile liberalilor. Socotind câţi parlamentari au lipsit din sală în ziua moţiunii, liderii PNL îşi scotoceau disperaţi prin buzunare. Ca nişte politicieni oneşti ce sunt, ei se străduiesc să îşi respecte promisiunile. Gurile rele spun că s-ar fi încercat chiar nişte negocieri. Să se facă la fel ca la pensii şi alocaţii, să se plătească treptat, eşalonat, cu bani de la stat... * Ei bine, deputata Roxana Paţurcă n-a mai avut răbdare. A trecut, de la PSD, direct la PNL. Cea care, mai ieri, îl elogia pe Dragnea şi-l beştelea pe Orban este, până la urmă, protagonista unei împăcări istorice. Domnul Paţurcă, soţul ei, e chiar primarul PNL de la Călăraşi. Cum ar zice Floricica Dansatoarea: „Să fie paceeee”! * Una peste alta, după ce s-a scremut cu moţiunea asta trei luni de zile, lui Ciolacu i-a ieşit un fâs. Primul mare „succes”. Dacă rezistă până la parlamentare e lucru mare, pentru el. Pentru partid... mai vedem. * Rareş Bogdan face furori. „Voi crea valul necesar pentru ca PNL să câştige”. Ăsta se crede Dumnezeu. Încă puţin şi o să ne promită că ne va trece marea. Marea recesiune care urmează. Puţină modestie nu i-ar strica, zău. În rest, spumă! * Pesediştii care au lipsit la votul pentru moţiune au fost excluşi din partid. Printre ei, celebrul Cătălin Rădulescu – Mitralieră. Uite că în tot răul e şi un bine. * Ministrul Educaţiei nu ştie când începe şcoala! „Aşa cum ştie toată lumea, la 1 septembrie începe un nou an şcolar...”, a declarat Monica Anisie. Lumea ştie altfel, dar dacă ea aşa spune... Bine că n-o ia nimeni în serios. Vă daţi seama cum era ca, în prima zi de septembrie, dascăli, părinţi şi copii să dea iama în şcoli? * Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a demisionat după ce a aflat tot poporu’ că s-a dus să „negocieze” păstrarea liniştii şi ordinii publice cu clanul Duduienilor. „Noaptea CU hoţii”. Interesant ar fi de aflat cine l-a pus pe fostul inspector-general să vină din concediu, pentru a-l arunca drept în groapa cu lei. * Circulând pe contrasens, cu sirenă şi girofar, pentru a fenta aglomeraţia de pe şoseaua Sibiu-Piteşti, maşina în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a provocat un accident de circulaţie. Desigur, domnul ministru e nevinovat. Cică el „dormea” pe bancheta din spate. Cum adică dormea, în timp ce maşina mergea cu sirena în funcţiune e o întrebare la care nimeni n-a răspuns până acum. În cazul Gigină, vinovat a fost ministrul Oprea. În cazul ăsta, ţap ispăşitor va fi scos şoferul de la SPP. Teoria liberală spune că nu suntem toţi la fel... Desigur, unii sunt mai egali decât alţii. * Băi, au liberalii ăştia un talent să se scoată! Cică, de la dna Turcan citire: „În cazul Bode s-a exagerat mult”. La rândul său, preşedintele Iohannis spune că le-a atras atenţia celor din PNL cu privire la racolarea de primari şi parlamentari pesedişti. Şi? Şi ce?! Nu e destul? Măşti pentru persoanele defavorizate, ioc! Tablete pentru şcolarii din familii sărace, nici pe atât! Suntem pe primul loc în Europa ca număr de decese provocate de COVID19. Da’ Puterea zice că totul merge strună. Au înfrânt, ce mai! * În urmă cu câteva câteva luni, un turbulent deputat PSD le-a spus poliţiştilor că nu stă de vorbă cu ei, fiindcă au doar trei luni de şcoală. Acum, odată cu înfiinţarea Poliţiei Siguranţă Şcolară, oamenii în uniformă vor avea ocazia să stea mai mult la şcoală. Cu condiţia să „patruleze” prin rotaţie. Apoi, peste nişte ani, se va înfiinţa şi Poliţia Siguranţă Universitară. De cea doctorală nu e nevoie, fiindcă sunt mai mulţi doctori în academia de poliţie decât în Spitalul Universitar. * Deşi condamnă formal traseismul, preşedintele Iohannis a evitat stângaci să spună dacă va cere conducerii PNL să nu pună „migratori” pe listele pentru alegerile parlamentare. Cică, vezi Doamne, n-ar fi potrivit ca el, şeful statului, să se amestece în treburile interne ale unui partid. Ca să vezi! De când o fi devenit neamţu’ mai catolic decât papa?! Parcă mai ieri era luteran... * Clovnul BOBO candidează pentru funcţia de primar al Sucevei. O să fie o comedie de primărie! Pe numele său adevărat Adrian Neşculescu, a părăsit PNL, după 17 ani, pe motiv că partidul n-a vrut să-l pună pe listele de consilieri. Lozinca lui e: „Nu votaţi cu mâna, votaţi cu capul”. * Tot prin judeţul Suceava, un candidat PSD, şofer la primăria din Milişăuţi, şi-a arătat curul şi organu’ unui jurnalist de ocazie (electorală) care l-a întrebat dacă fură motorină de la maşinile instituţiei. Na, să te mai duci la aşa ales să îi ceri ceva! Şi, vorba unui mucalit, acest corifeu al transparenţei politice e încă pe listele de candidaţi. * Deputatul PNL Cristian Buican propune ca ziua de 10 august să fie declarată zi naţională anticorupţie. O zi nu ajunge! Ar trebui un an sau, mai bine, un veac, „un veac de singurătate”, pentru mulţi dintre aceia care ne conduc. * Preşedintele PRO România a ţinut ţara cu sufletul la gură cât a fost weekendul de lung. Ba are COVID, ba nu are... Uite aşa se câştigă compasiunea electoratului. Cum ziceam, pentru puţină atenţie, unii ca ăsta ar fi capabili să îşi plagieze şi adeverinţa medicală. * Poate că totuşi ministra Învăţământului a avut dreptate. Şcoala ar putea începe abia pe întâi. 1 octombrie. Nimeni nu ştie încă, nici măcar Guvernul! * La rândul său PSD cere, ultimativ, ca, dacă şcoala nu începe la 14 septembrie, alegerile locale să fie amânate şi ele. Ce-o avea una cu alta numai Ciolacu ştie?! Fapt este că pesediştilor le-ar conveni. Pe de altă parte, un time-out în plină campanie electorală ar fi ceva fără precedent. S-ar dezumfla câteva gogoaşe politice. Mişcarea asta ar putea să schimbe radical jocul. Marcele, mai încercăm şi o moţiune? *

Matusalema