Trebuie spus clar de la început că, dincolo de nişte predispoziţii neuropsihologice, care pot favoriza ori nu nişte paternuri atitudinale şi comportamentale, nimic din cea ce analiştii limitaţi descriu drept trăsături ale popoarelor nu sunt date înscrise în structura fiinţei respectivelor popoare. Ele sunt stadii evolutive determinate de conjuncturi istorice.

Al doilea lucru care trebuie spus, dovedit de riguroase cercetări ştiinţifice şi psihologice, este că la nivel de individ, dar logic şi la nivel de popoare (cu care nu se pot face asemenea studii), este foarte greu să construieşti o convingere, o atitudine şi un comportament, cerând mult timp, perseverenţă şi rezistenţă la dezamăgire, dar este foarte uşor şi se pot destructura foarte repede toate acestea. Revenind la prima afirmaţie, în antichitate locuitorii Peninsulei Italice erau etalonul disciplinei şi rigorii, iar populaţiile germanice erau etalonul indisciplinei şi haosului.

Astăzi lucrurile sunt aproape pe dos. Nu voi digresiona în explicaţii, doar constat. Napoleon, care se pare că a fost unul din cei mai profunzi cunoscători ai oamenilor, trecând prin multele principate germane de atunci, afirma: "Acest popor nu va avea niciodată o industrie!" Îi considera incapabili de aşa ceva. După 100 de ani Germania copleşea lumea cu industria ei. Ei bine, revenind la noi, din cea ce ştim şi din cea ce a rămas ca informaţie în Principatele Române, viaţa socială avea o moralitate căreia nu i se putea reproşa nimic, până la venirea turcilor. Totul s-a prăbuşit în mocirlă şi bălegar odată cu venirea fanarioţilor.

Aceştia au distrus tot ce era sănătos în fibra morală a românilor. Tragedia ne-au adus-o grecii ţarigrădeni. În secolul XIX, în partea a doua, a fost depăşit pericolul mortal al infestării fanariote. Deşi o sută de ani nu au fost suficienţi să scăpăm de râia grecească, lucrurile evoluau pozitiv, dar a apărut iarna rusească care prin arbitrariul său decizional şi valoric a revigorat râia grecească. Şi iată-ne după 200 de ani de la scăparea de fanarioţi  purtându-le apucăturile. De altfel, dacă veţi analiza preferinţele estivale ale multor români, aceştia se simt cel mai bine, mai acasă decât acasă, în Grecia şi Turcia. Şi afirm cu argumente ştiinţifice că preferinţa îşi are originea într-un subsol psihologic dincolo de preţuri, cazare etc...

Care sunt deci urmele fanariotismului din viaţa noastră socială? Mă leg de cea ce este vizibil, de nume sonore sau de grup. Dintre toţi europarlamentarii prinşi cu mâţa în sac de jurnaliştii englezi, doar românul ţine cu dinţii de un loc într-o sală care îl dispreţuieşte. Ceilalţi nici nu şi-au permis să încerce să nu demisioneze. Opinia publică i-ar fi spulberat. Dar românii care aleg primari şi deputaţi infractori îi aleg cu bună ştiinţă, cum să se scarpine lezând o căpuşă? Acestor alegători nu le pasă dacă au ouă de paraziţi pe cap. Un premier, care ne-a minţit de atâtea ori şi un ministru care a abuzat cu nesimţire de coloana oficială au ţinut cu dinţii de scaun, dar au fost daţi afară de mulţime.

Pentru ei binele public, demnitatea şi onoarea nu erau decât palavre fanariote. Ei erau legaţi de ciolan şi până nu se satură... Cu un dispreţ care îl depăşeşte şi pe cel fanariot clasa politică a făcut pipi pe rezultatul referendumului popular, care cerea scăderea la 300 a numărului de parlamentari. Dar, atunci câte lipitori n-ar mai fi putut suge sânge! La marii hoţi dovediţi le-a confiscat până acum cineva averile furate? Ne scăldăm într-o imensă baltă a minciunii. De 20 de ani populaţia şi presa strigă şi arată cu degetul înspre grozăviile financiare ale construirii de autostrăzi, de drumuri, de deszăpeziri etc... S-a atins cineva de acei meşteri ai hoţiei care stau în fruntea instituţiilor unde se petrec hoţiile? Aceiaşi oameni preluaţi din guvern în guvern, intangibili prin ce? Oare e greu de ghicit, ori guvernele fanariote se uită cu jind la puşculiţe? În orice sector al vieţii sociale şi instituţionale din România se petrece acelaşi lucru, preluat din comunism.

Dacă a greşit, este mutat în altă parte pe un post similar sau chiar avansat. Să luăm pe ultimul venit la rampă ISU, o instituţie nu doar ineficientă, dar periculoasă prin imoralitate. În cazul avionului prăbuşit în drum spre Oradea, s-a văzut că instituţia nu funcţionează, că este nulă ca eficienţă. În cazul aeroplanului de la Ghimbav dispărut în august s-a dovedit inexistentă (fără minte, fără cap), dar mare consumatoare de fonduri. În cazul morţilor din lac de la Mamaia, la fel. În cazul clubului Colectiv a reieşit că instituţia este cea mai vinovată de moartea tinerilor. În loc de controale care să reglementeze situaţia, membrii ISU luau "sposorizări", care în jargon mafiot se cheamă "taxă de protecţie". În fine, s-au apărat, minţind. În loc să-şi dea demisia imediat, a trebuit ca primul ministru să ordone demisia acarilor. În cea ce priveşte şeful de gară, el a primit ordin să reziste pe poziţii. Cioloş respectă ordinul. Va fi mutat tot şef la altă gară, pe altă cracă a structurii funcţiilor înalte în stat. Probabil în dosarul de planificări a crescătorilor de şerpi trebuie să ajungă ministru sau mai sus. Să nu îşi închipuie românii că mobilizarea sau că soluţia înlocuirii lui Ponta le aparţine. În cea ce priveşte şeful de gară există câteva fapte incriminatorii impardonabile. Astfel:

  • 1. A da vina pe subalterni pentru incompetenţa ta este descalificant şi un asemenea om este periculos.
  • 2. A avut enorm de mult timp la dispoziţie pentru a reforma ISU, dar n-a fost în stare. Dovadă, ineficienţa instituţiei în toate cazurile. Aşa încât argumentul lui Cioloş este fâs, cum fâs s-au dovedit afirmaţiile că el şi-a ales miniştrii cunoscându-i aşa cum a fost la sănătate şi la justiţie. Este şi el o păpuşă. Păpuşarul creşte şerpi.
  • 3. Fără a batjocori cuvintele a minţit. El nu avea voie să spună "Nu există pentru noi acel club" până nu verifica.
  • 4. Dacă nu ştia ce fac subalternii după ce a fost şef atâta timp, atunci ce şef va fi mai departe.
  • 5. Este imposibil de crezut că nu ştia de "taxa de protecţie". Orice cheltuire de bani ajungea cu hârtiile până la el.

Cât despre merite, am o cu totul altă părere, merite care se încadrează în direcţia greşită a reformelor din sănătate. Aşadar, Iorga a greşit. Nu Bizanţ după Bizanţ, ci Fanar după Fanar.