Pe lângă statutul ontologic de cvasi-nulităţi, toţi cei pomeniţi mai sus mai au un numitor comun. În marea lor parte sunt mitici, chiar dacă unii au origini olteneşti, munteneşti sau moldoveneşti, ba unii pot fi chiar ardeleni... mitici, specie mai rară ce-i drept, datorită contrastului foarte mare de manifestare a fiinţei fiecăruia.
Ce este acela un mitic? survine logic întrebarea. Vom defini răspunzând şi cu exemple. Un tip uman incomplet de la natură, care se zbate întruna, prin răbufnirile sale marcate de complexe şi frustrări, să umple vidul interior ce-l face aproape imponderabil. Să zicem că aceasta e o definiţie de tip ontologic-metafizic, poate un pic cam preţioasă, dar cum şi miticul nostru este un tip preţios, o merită din plin. Ca manifestare uman concretă, răsare din orice şanţ al gândirii sale nevoia feroce de a călca pe capul celuilalt, de a desfide şi de a căuta oglinzi paralele, deoarece există şi oameni urâţi narcisişti. Miticul agresiv poate să ia forma unei ţoape ca Bahmuţeanca, a unui mârlan care mimează tâlcul, ca Andrei Gheorghe, a unui cioban cu vise biblice de David împărat, ca Becali, sau a unui şarpe hăhăitor şi degrabă de venin împroşcător, ca Băsescu.
În acest spectru uman, cu greu regăseşti printre puzderia de mitici, vreun ardelean serios, grupul pesedist de la Cluj nereprezentând altceva decât o gaşcă de mitici în variantă ardelenească. Lista e lungă, ca şi cărăruia spre Bucureşti, pe care, ca ardelean ce eşti, nu prea îţi vine să o apuci. În toată această faună, tu, ca ardelean fără deviaţii centrifugale de comportament şi fără voluptatea ţigănelii şi a chiloţilor plimbaţi prin public, nu poţi decât să te simţi străin şi singur faţă de o lume ce-ţi intră obraznic în casă şi care nu e lumea ta.
Faptul că, ani de zile, Ardealul a fost slab reprezentat la nivel oficial - situaţie explicabilă prin incompatibilitatea dată de diferenţa de mentalitate şi civilizaţie între aceste zone istorice - a dus, cu timpul, la o ruptură de comunicare şi de cunoaştere, totodată, a problemelor cu care se confruntă, azi, această zonă. Cu alte cuvinte, politicienii mitici şi formatorii de opinie sau alte personaje ale dezmăţului mediatic actual nu sunt conectaţi la starea de fapt şi de spirit a românilor din Ardeal. În contextul acesta, dacă izolarea se va adânci continuu - şi fără a fi neapărat apocaliptici, cu toate că stă în firea românului - este posibil orice. Ultimele semnale venite din planul extern sunt îngrijorătoare: liderii secuilor aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul în problema Kosovo, iar noi, românii... aşteptăm nu ştim nici noi pe cine, poate pe americani să ne organizeze după modelul experimentat în fosta Iugoslavie. Dar acestea sunt griji străine firii uşuratice a miticului...
Aşa că nu-ţi vine decât să te revolţi de unul singur, pentru că solidaritatea şi unitatea de gândire şi simţire sunt cuvinte care se rostesc lăcrămos doar printre îmbucăturile de fasole cu cârnaţi şi ţuică patriotică, servită solidar la câte un 1 Decembrie.

În acest context, ori îţi iei tălpăşiţa spre alte zări, aşa cum fac o grămadă de tineri, cărora politicienii nu le-au oferit decât circ sau priveşti prosternat la această lume tembelă, de mitici zgomotoşi, care se ţigănesc de dimineaţa până seara pe bani mulţi şi care mai şi trag sforile unei ţări ce a fost mereu dependentă de stilul lăutăresc-oriental de a face politică.