Am întâlnit adesea, în presa din ultima vreme, raportări la cele intuite de geniul lui Caragiale în urmă cu mai bine de o sută de ani. Nenea Iancu nu a fost însă unicul om de condei al epocii sale, care a evidenţiat prin opere dramatice contradicţiile perene care se manifestă înăuntrul societăţii româneşti din orice epocă. Haideţi să ne reamintim de cadrul dramatic din binecunoscuta operă camilpetresciană "Jocul ielelor" - scrisă în prima jumătate a secolului trecut. În mitologia populară, ielele reprezintă fiinţe imaginare, având înfăţişarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea şi ar face rău, în special bărbaţilor. Cel care vede "jocul ielelor" se spune că păţeşte precum spune unul dintre personajele lui Camil Petrescu: ".. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. (...) Aşa sunt ielele... pedepsesc..." În drama lui Camil Petrescu întâlnim personaje şi partide reprezentative nu doar pentru prima jumătate a secolului XX, ci şi pentru zilele noastre. Între acestea, protagoniştii sunt un gazetar împătimit al ideii de dreptate absolută şi un demnitar de cel mai înalt rang, care ajunsese la acel nivel după ce comisese un asasinat cu scop de jaf. Pe lângă personajele masculine, în opera "Marelui Camil" întâlnim patru personaje feminine foarte bine conturate: soţia ministrului - cea râvnind cu orice preţ la bunăstare, dar ajunsă în cele din urmă să trăiască alături de un "monstru"; mătuşa ziaristului - altruista anonimă în stare să se sacrifice cu totul pentru onoarea familiei, uitând de sine în favoarea alinării necazurilor celor apropiaţi; artista - femeia fatală, mereu pusă pe aţâţat patimi, în stare să-l scoată din minţi pe un om de o conduită morală ce se vrea ireproşabilă (tatăl jurnalistului, avocat şi om politic de renume, care ajunge în cele din urmă să se sinucidă) şi soţia liderului de stânga (înaintaş al sindicaliştilor de astăzi) - care-şi abandonează complet consortul ajuns la ananghie (condamnat pentru convingeri politice). Personajele dramei, chiar desprinse din alte timpuri, sunt parcă la fel de vii în zilele de astăzi. Chiar dacă ziarişti în stare să se sinucidă pentru că nu-şi pot îndeplini nobila menire de slujitor al dreptăţii sunt greu de găsit, celelalte personaje au corespondenţi bine conturaţi în România de azi. Oare nu avem demnitari care au ajuns unde sunt, după ce pe căi ilicite au acumulat averi fantastice: fie din privatizări deocheate (inclusiv de vapoare), fie din lucrări publice (care - precum ţărăniştii - au sub pământ cele mai mari valori) sau, mai nou, prin diverse tertipuri cu compensări de energie, iar acestea toate nu tot un fel de asasinate se cheamă că sunt, câtă vreme, în cele din urmă, tot la probleme de "dreptate socială" conduc (nu odată sunt curmate "cu zile" vieţi omeneşti, pentru că banii ce ar trebui să fie alocaţi pentru medicamente sau alte forme de protecţie socială s-au evaporat şi apoi s-au sublimat în conturile unor demnitari)? Despre corespondentele personajelor feminine din "Jocul ielelor" nu spunem mai multe acum, însă, într-un viitor comentariu, pe care îl vom realiza pentru a definitiva această temă, vom avea mult mai multe de particularizat, cu atât mai mult cu cât… are balta peşte.