Deceniul al IX-lea din secolul trecut (cel finalizat cu Revoluţia) consacrase în România (socialistă - pe atunci) mulţi lideri locali (nu zicem "baroni" pentru că ne aducem aminte ce a păţit şeful de azi al Filialei PD Oradea, care, în urmă cu câţiva ani "înfiera cu mânie proletară" un lider local pe care el îl considera prototipul "baronului local", iar astăzi este pus în situaţia să-l aibă superior… pe linie de partid) despre care se spunea că au legătură directă, pe firul scurt (telefonul roşu), cu însuşi Ceauşescu. Mare lucru la vremea aceea! Un astfel de lider era în localitatea bihoreană Călacea (primarul PD-ist al comunei ştie mai multe despre acest caz), dar şi mai notoriu este fostul preşedinte al CAP-ului din localitatea timişeană Topolovăţu Mare - Eroul Muncii Socialiste Ioan Josu. Domnul respectiv era (n.n. a murit în urmă cu câţiva ani, lăsând în urmă un moştenitor - băiat de băiat - despre care citieam în presă nu demult că a cumpărat pomii de pe câteva hectare de teren propietatea primăriei, la fel cum făcuse cineva cu duzii de pe terenul unde este actualul complex comercial "Real" din Oradea) un aristocrat al vremurilor de atunci. Se spunea că poţi să-i numeri pe degete pe cei care-şi permiteau ce-şi permitea el (poate să mai fi fost şi unii marinari pe care Revoluţia i-a prins cu câte un million de lei şi şaizeci de mii de dolari la … ciorap) într-o Românie marcată de "Programul de alimentaţie raţională a populaţiei", totuşi pe fondul amplelor mişcări ce s-au produs imediat după decembrie 1989 în Banat (în tot judeţul Timiş au mai rămas doar doi conducători de unităţi: la COMTIM şi la AEM), începuse să se strige: "Jos Josu!". Ca să vă puteţi face o imagine cât mai exactă asupra vremurilor de pionierat ale exercitării libertăţii de exprimare la români, vă amintim doar că pe când şeful statului participa la prima manifestare oficială publică externă în acea calitate (urcarea pe tron a împăratului Japoniei) se spunea că a fost greu să-i convingă pe cei prezenţi că se numeşte ION Iliescu, câtă vreme cu toţii luaseră cunoştinţă despre numele său (fie de pe pancarte, fie din înregistrări audio sau video) însoţit de cuvântul "JOS" (adică: "JOS ILIESCU!"). Ioan Josu a fost dat jos din funcţia deţinută la fostul CAP, dar şi-a înfiinţat o societate agroindustrială şi a rămas acelaşi, chiar fără Ceauşescu. Specialiştii în materie spun că istoria este ciclică, societatea evoluează în spirală şi iată că a venit iar "vremea lui JOS". Se strigă din nou: "Jos…! (oricine şi orice). Personal am fost foarte îngrijorat auzind (în chiar ziua suspendării - pe 19.04.2007) scandându-se (de către mineri, manifestanţi de profesie sau cine s-o mai fi aflând atunci în Piaţa Universităţii din Bucureşti): "Jos Parlamentul!". Ce se putea înţelege din asta, nu cumva că protestatarii de acolo voiau dictatură? Întrebarea logică pe care ne-o puneam era: Oare cine ar fi dictatorul? Ne-am fi putut gândi la un domn care se adresa mulţimii… de pe butoaie, dar nu, fără îndoială că nu! Domnia sa este un adept profund al democraţiei, chiar dacă gărzile sale de corp blocaseră atunci abuziv circulaţia în cel mai important nod rutier al ţării, iar din maşinile acestora cădeau pe carosabil... pistoale încărcate, astfel că ne-am reprimat rapid orice bănuieli în ceea ce-l privea (oare? - n.n.). Păi ş-atunci cin să fie, cin să fie? Ştim cu toţii că unii conducători reuşesc să-i mintă tot timpul pe unii oameni, au fost unii care o vreme i-au minţit pe toţi oamenii, însă, niciodată, nimeni n-a reuşit să-i păcălească tot timpul pe toţi oamenii. Ceva trebuie să se întâmple! Nu credeţi? G. MATEI