În urma unui telefon, în preajma sărbătorii de Crăciun, prietenul și fostul meu coleg de la ziarul CRIȘANA (el la Social, eu la Cultură) Călin Mircea Popa ne-am dat întâlnire în Piața Unirii din Oradea, mai precis, în fața bisericii cu Lună. 

Nu ne văzusem de câțiva ani (vreo șapte-opt), când mai convorbisem, la o bere, la „Butoiul de aur”. Atunci îi adusesem eu cea mai recentă carte a mea, iar acum venise el cu o carte, a lui, de aproape 700 de pagini: Monografia Școlii Gimnaziale 59 din București, unde profesează ca prof. dr. de geografie, de 16 ani, în paralel cu activitatea managerială din televiziune. 
Călin plecase – după cinci ani de ziaristică la cel mai longeviv și important cotidian județean – în 2023, la București, pentru a se iniția - și a performa, mai apoi – într-ale televizionisticii, fiindcă luase ființă postul Național TV. Îmi povestise de fapt, mai demult, cum îl avusese mentor pe cunoscutul (și regretatul) om de televiziune Liviu Tudor Samuilă, despre ale cărui emisiuni îmi amintesc cu plăcere. Dar, să mai aruncăm un ochi spre acea perioadă, fastă, de la Crișana, unde C.M.P.- ul, cum îi ziceam noi, colegii, dovedise aplicație, talent, hărnicie (erau zile când publica 3- 5 materiale pe număr!) și devoțiune în exercitarea profesiunii – completate, acestea, de o ambiție ieșită din comun - făcându-se remarcat și apreciat de către cititori. Să mai spun că a făcut, în paralel, Facultatea de Geografie, la Universitatea din Oradea, cu rezultate excelente. Devenisem buni prieteni, mai ales că aveam birourile în aceeași încăpere, iar de câteva ori am fost trimiși în tandem pentru a scrie despre unele evenimente mai importante; nu excludeam nici o oarecare (moderată) boemie, ba chiar am fost, cu mașina lui, împreună, desigur, la Ziua Națională, de la Alba Iulia, să tot fi fost prin 2001. Călin, ca puțini alții, aș spune, avea (are - a rămas parcă neschimbat) un farmec aparte, un firesc și o bonomie, un fel de a fi care ți-l fac din prima simpatic. Odată, totuși, când eram cu „Audiențele Crișanei” (săptămânale, joia, când șef de echipaj era, cel mai adesea, regretatul și dragul de Mișu Lascu) la Salonta, am avut un diferend, un fel de ceartă, dar ne-am împăcat repede, prietenia noastră neavând de suferit, ba încă devenind și mai consolidată. Probabil, meditam eu, că echilibrul lui sufletesc și profesional le datora mult „zeițelor” sale, soția (economistă) Nicoleta și fiica Andreea. Le-am cunoscut, de altfel, și nu am nicio îndoială că așa este. Mai rar o astfel de armonie și înțelegere. La una dintre „audiențele” Crișanei, în comuna Rieni, i-am cunoscut și părinții, foști dascăli în satul aparținător, Sudrigiu (cel natal, al lui Călin) dovedindu-se, ulterior, iată, că așchia nu sare departe de trunchi, fiul lor devenind, la rândul lui, dascăl.
Fiind în „regatul” amintirilor, am mai depănat câteva, după care, Călin mi-a vorbit despre prodigioasele lui activități  din stricta actualitate – cea de director general al Național TV și cea de dascăl de geografie la Școala Gimnazială 59, din Sector 6, Ghencea, București.  Dat fiind că activitatea Național TV- ului ne este familiară și cunoscută – în parametrii săi cel mai adesea de mare performanță ca și calitate a materialelor prezentate pe micul ecran și, evident, ca și audiență la publicul telespectator -  ne vom referi, cu precădere, la Monografia școlii unde profesează, actualmente, ca profesor- diriginte al clasei a VIII-a C. Călin mi-a vorbit despre ea cu un sentiment de ardoare și atașament, cu o empatie care reverberează, parcă, în paginile ei; pentru că profesorul C. M. Popa și-a racordat resorturile ființiale, la cele ale absolvenților obișnuiți ai școlii, cât și la cele ale unor absolvenți care au devenit, în timp, personalități de excepție. Ca să-i amintim aici doar pe cea mai bună handbalistă a lumii, de patru ori, „un Messi al handbalului”, cum spunea cineva, Cristina Neagu, și pe cunoscutul actor Marius Florea Vizante. Cartea este, de altfel, de o excepțională ținută grafică, într-o interferență adecvată cu conținutul atât „tehnicist”, cât și cu acela de o elevată vibrație ontic- emoțională, ca atare. Monografia a fost lansată, în decembrie trecut, la Universitatea Politehnică, și la sala „Dalles” din București. Unii spun că reprezintă „munca de Sisif a autorului, iar alții că „este o muncă de finețe asemănătoare celei de ceasornicar, deoarece îmbină într-un puzzle complex 42 de ani de istorie a școlii bucureștene”. Și, ca să rămânem la superlative, cum spunea directoarea școlii, prof. Paula Copăcel, „este cea mai importantă monografie a unei școli gimnaziale din România”, iar „Școala Gimnazială 59 este o frumoasă împletitură de vieți, cu un model în continuă schimbare, pe care fiecare are dreptul să îl privească, așa cum consideră. Monografia deschide poarta către aceste vieți”. Iar apreciatul scriitor Răsvan Popescu spune: „E o carte solidă, e o carte muncită, și asta într-un context în care trăim într-o superficialitate lărgită, și tocmai într-un asemenea context în care și tinerii își iau informația pe nemestecate de pe TikTok, iată că apare o lucrare care arată că se poate, că se poate face învățământ de performanță, chiar și într-o școală de cartier”. 
Așadar, prietenul și fostul meu coleg de la ziarul Crișana, Călin Mircea Popa a devenit – în cei  21 de ani care au trecut de la plecarea sa din redacția ziarului orădean – județean - un prof. dr. respectat și deosebit de apreciat într-o Școală din București, el fiind, în același timp, și managerul unui post de televiziune (Național TV) de prestigiu. Să-i urăm succes, în continuare, în tot ce va întreprinde, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi, acum, la început de An 2025!