"Statul sunt eu!", spunea cu aroganţă Ludovic al XIV-lea. În istorie nu a fost singurul orb din orgoliu. Cu un mileniu şi jumătate înaintea lui, Caligula nu afirma, dar considera senatul roman un grajd personal, aşa i-a ajuns calul senator. Exemple, mai puţin celebre, pot continua. Indiscutabil că sunt abuzuri, dar ele nu sunt simple abuzuri. Ele izbucnesc din orbirea pe care o poate da orgoliul puterii, nesocotindu-i pe ceilalţi, orbire care, în mintea lor, a dus la confuzii grave. Practic, se confundă un cadru social, o instituţie cu un om şi invers. Deşi omenirea, cel puţin în zona antic europeană, traşează definitiv distincţia naţională dintre individ şi instituţii, în sensul că ultimele sunt doar cadre formale, derivate din reguli valabile pentru toată lumea, cadre care îi obligă pe toţi cetăţenii să aibă un comportament controlat de legi. Adică atunci când un individ încalcă regulile şi normele sociale, răspunde în faţa legii, oricine ar fi el, chiar dacă ocupă un post de decizie într-o instituţie socială ori de stat. Dar răspunde el, nu instituţia în care lucrează!

Niciodată în istorie porcăriile unui om nu au fost trecute în povara unei instituţii. Doar în România postdecembristă puteai asista la asemenea aberaţii. La un moment dat, un individ oarecare, un militar a făcut o porcărie. Ei bine, o întreagă presă neghioabă a sărit "să plătească armata!". Păi, nenorociţilor, cine-i armata, de unde are bani? De la mine, de la tine, de la el... Şi atunci de ce să plătesc eu în numele armatei, când porcăria a făcut-o un om, în carne şi oase, de ce să nu o plătească el? Dincolo de faptul pervers că un asemenea îndemn, "să plătească armata", are un efect coroziv de devalorizare în mintalul colectiv al instituţiilor sociale ale statului, fără de care s-ar instala un haos criminal. Şi aşa...!
Zilele trecute, ascultam pe un post de radio binecunoscut povestea frauduloasă a unui Cartel din umbră al unor firme de medicamente care impuneau preţuri nejustificate, furând din buzunarul nostru, al fiecăruia. Au fost amendaţi cu aproximativ patru milioane de euro. Foarte bine! Dar mai departe am ascultat uluit glasul reporterului imbecil (nu la figurat, ci la propriu) "... dar Statul Român nu a fost amendat". Adică trogloditul de reporter nu înţelegea că ceea ce pretindea el era ca acei bolnavi sărmani, cărora li s-a furat din buzunare prin umflarea preţului medicamentelor, să plătească prin intermediul statului o amendă usturătoare. Nu persoanele corupte 1-2-3-... n, care au semnat actele cu firmele de medicamente. Nu! Cei păgubiţi să plătească amenda. Trebuie să recunoaşteţi că reporterul în cauză era imbecil. Şi totul pornea de la acea confuzie dintre indivizi şi instituţii care, în dictaturile istoriei, a avut sensul orbului din orgoliu. La noi funcţionează sensul orbului din prostie!
Tot zilele trecute (sau săptămâni, nu prea are importanţă), se anunţa cu o gravitate oligofrenă "O mare victorie, o mare dreptate!" Adică o fostă victimă a comunismului a primit drept cadou din partea unor judecători (pardon, jumătăţi de judecători) timişoreni decizia ca Statul Român să-l despăgubească cu milioane de euro. De unde are statul bani? Iarăşi de la mine, de la tine, de la el... Adică noi să punem mână de la mână să-i dăm milioane de euro pentru că regimul comunist l-a chinuit. Tot respectul pentru chin! Dar cu ce sunt eu vinovat sau tu sau el, de trebuie să plătim victimele comunismului? Cu ce este vinovat poporul român că ruşii i-au băgat cu pistolul pe gât comunismul? Cei care au adus cu mitraliera comunismul nu mai sunt demult în ţară. Atunci de ce suntem noi toţi transformaţi în călăi vinovaţi, care trebuie să plătească?

Acest precedent poate duce la plata unor despăgubiri în serie. Adică se vor împrumuta şi vor plăti şi nepoţii celor care au suferit şi ei în comunism. Ce vină avem noi? Ce vină au urmaşii noştri? Nici atâta n-au inţeles din studiile juridice acei troglodiţi judecători timişoreni? Cum pot ei confunda oamenii cu instituţiile? Nu poate fi ocolită această întrebare, aşa cum nu poate fi ocolită, decât în mod demagogic şi mincinos, o duzină de întrebări referitoare la "erori" (?) grave făcute în numele "dreptăţii", "repărării..." etc., porcăind şi devalorizând exact valorile sacre în numele cărora se revendică.