Intri în casă și deschizi televizorul, te invadează. Sub verandă și pe bănci, oamenii vorbesc tot despre ea, în taxiu sau în mașina personală, în supermarket sau la cafenea, dai de ea. Te dă afară de la muncă dacă îi stai în cale, îți șterge epoleții de pe umeri, câștigați cu atâta trudă, dacă i te opui, face mișto de nefericirea ta și strivește sub talpă orice urmă de meritocrație.

 

E ca un gaz care îți inundă casa prin fiecare por din perete sau ca o folie de pâclă murdară care se întinde deasupra apei limpezi fără să te lase să respiri. Dacă îndrăznești să te exprimi, sare armata agresivă de inculți, plătită să asasineze orice urmă de opinie. În societate, pe rețelele de socializare, pe forumuri sau în comentariile de la articolele de opinie. Aceiași indivizi, cu aceeași agresivitate, fără pic de argument. Ca peștii în acvarii, simțim că apa devine tot mai otrăvită, traiul tot mai amenințat. Și nu traiul pe picior mare, ca în Occident, supraviețuirea, cu ceva șanse de mai bine. Dacă am ales să rămânem în România, am făcut-o pentru că încă mai sperăm, nu să ajungem țările civilizate din urmă, ci să trăim. Viața noastră însă arată tot mai mult ca a unui militant în țările africane. Ceea ce dincolo, în țările civilizate, este de la sine înțeles, la noi trebuie explicat, dezbătut, militat.

Indivizi lunecoși, cu cefe late, la costume, aleși pentru a-i reprezenta pe cei mulți și a duce cetatea spre bunăstare, sunt preocupați doar de propriul lor bine, caută modalități pentru a fura fără să fie prinși, iar dacă sunt prinși, să scape cât mai ieftin. Toate acestea în timp ce marea masă de manevră este ținută din bici, cât mai needucată cu putință pentru a nu cere socoteală, a nu se revolta, a nu deschide ochii.  

Grupuri de oameni needucați, dar cu influență, cu idei demne de Evul Mediu, vor să impună tuturor ceea ce ei cred că este normalitate. Preocupați nu de rata mare de șomaj, de situația economică dezastruoasă, de mortalitatea infantilă, nu de familiile care au probleme sau de cauzele care îi fac pe tineri să nu mai întemeieze familii, nu de copilele care devin mame în clasele primare, nu de copiii morți din fașă pentru că nu au fost vaccinați, ci de cine cu cine împarte cearşaful. Vecinul meu, prietenul, colegul meu de muncă, despre care eu credeam că are dreptul și libertatea să creadă în ce vrea, brusc vrea să îmi îngrădească niște drepturi pentru că eu gândesc, simt sau cred altceva.

Incapabili să își fi făcut un loc în lumea concurențială a presei, angajați acum, „la stat”, să facă partizanat, să mintă, să manipuleze, să toarne zilnic „fake news”, sunt plătiți de trei ori mai bine decât cei care au ales calea cinstită, în slujba adevărului și a profesionalismului (atât cât pot ei de bine).

Rezultatul? Plecăm și nici nu mai vrem să știm unde e țara asta pe hartă. România este a doua țară, după Siria, ca număr de emigranți în Europa. Iar la noi nu este război.