În ediţia de vinerea trecută a Jurnalului salontan a apărut un articol intitulat „Nu avem nevoie de politică balcanică! La Salonta toţi elevii sunt egali!" Acest articol s-a născut în urma vizitei d-nei Ecaterina Andronescu la Salonta cu ocazia campaniei electorale pentru Europarlamentare şi care, în cadrul conferinţei de presă, a afirmat că şcoala românească nu primeşte acelaşi sprijin material de la bugetul local ca şi şcoala maghiară.

Regula jumătăţilor de adevăr

La această afimaţie, ziarul mai sus amintit, prin persoana d-nei consilier Patócs Júlia, unul dintre oamenii de bază al staff-ului primăriei, care este şi redactorul-şef al acestei publicaţii, a sărit ca arsă (chiar dacă sub anonimat) la afirmaţia d-nei ex ministru, scriind un articol prin care doreşte să infirme ceea ce toţi locuitorii salontani de etnie română, nu doar ştiu, ci simt pe pielea lor, şi anume discriminarea crasă care se face de ani de zile şi nu doar în ceea ce priveşte învăţământul în limba română. Dar să rămânem strict la acest subiect. Articolul cu pricina dă nişte cifre concrete care la prima vedere ar părea că îndreptăţeşte subiectul de fond. Şi anume, că în ultimii trei ani Liceul Teoretic Arany János (şcoala maghiară) a primit doar 764.65 lei, faţă de 1.239.645 lei cât a primit Colegiul Naţional Teodor Neş. Un singur lucru uită gazetarul în cauză, şi nu întâmplător, pentru că a spune numai jumătăţi de adevăr este de regulă tactica care vine să justifice totdeauna politica discriminatorie din Salonta.

Ca locuitor al acestui oraş de aproape nouă ani şi ca fost colaborator al Jurnalului salontan, nu am cum să nu îmi aduc aminte de multele articole care s-au scris cu ani înainte de despărţirea celor două şcoli pe etnii, operă a primarului Török László, care la vremea respectivă a întâmpinat o împotrivire susţinută din partea părinţilor elevilor ambelor etnii, dar care nu a avut succes. Pe scurt, despre ce este vorba. Înainte de această separare, au fost cheltuiţi bani publici foarte, foarte mulţi, pentru renovarea fiecărei clădiri ale actualei şcoli maghiare schimbându-se geamuri, uşi, acoperişuri, pardoseli, absolut totul, spunându-se la vremea respectivă că Liceul mare, clădirea colegiului, necesită o renovare mai amplă, care va fi făcută mai târziu. E adevărat şi faptul că aceste clădiri, o parte din ele au fost retrocedate Bisericii reformate, iar statul, de ani de zile, plăteşte chirii enorme, aceste sume contribuind şi ele la renovarea clădirilor în cauză. Dar fondurile sunt tot din banii statului român. E convenabil, nu-i aşa?

Anomalia de la Şcoala Peter

Apoi, interesant, la negocierile de separare a infrastructurii, toate acele clădiri care au fost renovate în ani de zile şi al căror mobilier a fost de multe ori cumpărat pe banii părinţilor, inclusiv români (şi pe care nu le-au lăsat să fie luate de către copiii români, doar în foarte puţine excepţii), au fost negociate să rămână la şcoala maghiară, şcoala românească rămânând doar cu marea clădire a colegiului, unde este renovată doar faţada. Curtea şi sălile de clasă... sunt departe de calitatea celor din şcola maghiară. Aş mai aminti doar un singur aspect, care a intrigat pe multă lume, şi anume, e vorba de Şcoala Peter, unde mergeau copii cu nevoi speciale, atât români, cât şi maghiari. O şcoală foarte bine pusă la punct, amenajată îm mod expres pentru a satisface nevoile cu adevărat speciale ale acestor copii. E adevărat că a fost construită la iniţiativa şi cu finanţarea masivă a olandezilor, dar acum doar copiii maghiari umblă acolo şi nu cred că vreodată olandezii au spus că o fac doar pentru ei. Dar la negocieri şi această clădire, în mod interesant, a ajuns tot sub tutela Liceului teoretic maghiar. Cei români frecventeză şcoala în săli de clase obişnuite din incinta Colegiului Naţional Teodor Neş, fără a avea condiţiile pe care starea lor ar necesita-o. Ei, asta e.

"Ne-am pregătit de ani de zile"

Şi ca ultim aspect al acestui articol, vă mai amintesc de o declaraţie a domnului primar, făcută într-un periodic maghiar, la vremea când fierbea societatea românească salontană din cauza despărţirii şcolilor pe criterii etnice şi repartizarea injustă a clădirilor. Atunci, dl. Török a spus: „Ne-am pregătit de ani de zile pentru acest eveniment" şi în momentul în care am citit acel articol am înţeles de fapt că, într-adevăr, cu ani în urmă, s-au investit deja fonduri uriaşe în clădirile care urmau să fie luate de şcoala maghiară. Aşa că... acum articolul cu balcanismul politicii de la Bucureşti, apărut în J.S., vorbind doar prin prisma fondurilor repartizate în ultimii trei ani, este departe de adevăr, mai ales că marea parte a acestor fonduri au fost alocate renovării complete a şcolii din Gacso, ca urmare a lipsei de spaţiu pentru clasele primare în incinta Colegiului naţional. Dacă luăm şi cazul clădirii actualei Biblioteci Municipale "Teodor Neş", care în anii trecuţi a fost renovată tot din fonduri publice şi care... surpriză (oare câţi salontani ştiu acest lucru?!) este acum în proprietatea Asociaţiei culturale „Arany János", a cărei preşedinte este tot d-na redactor şef Patócs Júlia. Aşa că... această schemă este una deja rodată, care are succes de fiecare dată: renovare pe bani publici în participaţiune şi cu alte fonduri sau proiecte, iar mai apoi ajunge sub patronajul cui trebuie. E interesant de aflat în mâinile cui va ajunge fosta policlinică din centrul oraşului care tot în ultimul an a fost renovată şi care acum arată impecabil, dar care, dacă întrebi locuitorii ce va fi cu ea, nimeni nu ştie nimic.

Aşadar, politica balcanică, pe care Jurnalul salontan a înfierat-o şi o face ori de câte ori cineva îndrăzneşte să atingă subiectul drepturilor maghiarilor din Salonta, este sloganul preferat al J.S. Problema este că niciodată nu se poate scrie un drept la replică pertinent întrucât nu va fi publicat. 

În încheiere, invit pe oricine să vină în Salonta, ca un simplu vizitator, să constate singur starea clădirilor care acum aparţin şcolii maghiare şi a celor care aparţin şcolii româneşti şi va constata singur unde este discriminarea.

Ioana BĂDICEANU

P.S. Încă ceva, se preconizează şi separarea etnică a grădiniţelor. S-a încercat şi anul trecut, dar a eşuat, din cauza protestelor părinţilor şi a demersurilor făcute la Inspectoratul judeţean, dar se pare că anul acesta, UDMR fiind din nou la guvernare, probabil că se va reuşi, indiferent de implicaţiile nefaste pentru micuţii preşcolari, care vor trebui probabil să facă kilometri întregi pentru a ajunge la grădiniţă dintr-o parte în alta a oraşului.