Nu sunt un microbist. De aceea, de la bun început vreau să specific că nu rezultatul în sine al echipei noastre de fotbal m-a interesat şi mă interesează, ci miza acestui rezultat, jocul semnificaţiilor. Rezultatul în sine este meritoriu, în sensul că pe uşa înfrânţilor au ieşit înaintea noastră vicecampionii mondiali şi că pe uşa învingătorilor s-au strecurat înaintea noastră, într-un mod ruşinos, campionii mondiali, că de pe podiumul de pe care vom lipsi noi lipsesc şi alte echipe cu mari ambiţii şi cu mari pretenţii.

Nu avem de ce să ne fie ruşine. Avem, în schimb, de ce să ne doară. Am fost, iniţial, una dintre marile surprize, în sens pozitiv, ale acestui campionat, nu doar pentru noi, un întreg popor trăind cu acuitate senzaţia posibilităţii renaşterii naţionale, întâi - într-un sector, dar de mare impact pentru imagine, apoi, posibil, şi în alte sectoare. Am ratat, însă. Atenţie, însă! Din trei lupte am ratat una singură, chiar dacă pe cea mai importantă. Important pentru noi este să înţelegem de ce am ratat şi ce trebuie să corectăm pentru a ieşi mari învingători. Voi porni parafrazându-l pe marele spaniol Unamuno şi voi spune: eşti cel care crede lumea că eşti, eşti cel care crezi că eşti şi eşti cel care eşti, de fapt. Să începem să le analizăm. Eşti cel care crede lumea că eşti. Ne-au crezut mici, proşti, nişte nime-n drum, şi au scris, iniţial, despre noi cam în aceşti termeni. Am tras două scatoalce la ceafa campionilor şi vicecampionilor mondiali, au început să scrie cu respect şi precauţie. Părerea lumii e schimbătoare, în funcţie de eficienţă, dar în funcţie de ea lumea te salută sau se face că nu te vede, te ignoră, nu contezi în niciun calcul. A nu conta îţi scade ţie însuţi şansa de a crede că eşti într-adevăr bun de ceva, ceea ce îţi scade iniţiativa şi eficienţa. Dar părerea lumii este una, acasă, şi alta, la piaţă. Adică, ea nu este niciodată dezinteresată. Nu întâmplător francezii au scris despre noi jignindu-ne. Jignirea trebuia să-i inhibe pe jucători. Englezii, la fel. Bătăliile sunt şi astăzi sau, uneori, decisive psihologic. Să nu uitam că Tratatul de la Varşovia, unul dintre cele mai de temut sisteme militare pe care le-a avut vreodată omenirea, nu a fost înfrânt de vreo armă, ci de manevre de manipulare psihologică şi că el s-a prăbuşit la vreo douăzeci de ani după ce Ceauşescu fusese, "bine intenţionat", sfătuit să desfiinţeze facultăţile de psihologie, ca ineficiente.
Dar să revenim la ale noastre. Tentativa de inhibare psihologică a mers până la atacarea simbolurilor naţionale, la a afirma că imnul este... nu este cel mai... Orice meci începe cu imnul ţării, iar jucătorii, în asemenea cazuri, trăiesc intens melodia imnului şi este imposibil să nu se gândească la tot ce este legat de el. Spiritul cu care începi jocul este adesea decisiv. Deci nu întâmplător s-au legat de imn. Altfel, nu avea nicio legătură cu un campionat. Aţi văzut pe viu că manipularea poate prinde. Asociaţia Gigolo a sărit imediat: "Ne-au spus-o ei, noi trebuie să ne schimbăm imnul". Aşadar, este o condiţie esenţială să ştii exact cine eşti, să poţi să fii tu însuţi, indiferent ce spun alţii că eşti. Dacă poţi acest lucru, eşti matur, dacă nu ai ajuns aici, trebuie să mai aştepţi să te maturizezi. Deşi am dovedit în primele două meciuri că avem "materia primă" pentru orice fel de pretenţii, în faţa tăvălugului olandez echipa a îngheţat timorată, jucătorii pur şi simplu nu mai ştiau cine sunt. De fapt, ei au pus ca principiu fundamental la baza jocului seriozitatea, iar noi, şansa "să vedem ce zic zarurile". Să fii matur, să fii serios şi să ai sânge în... vână. Sunt cele trei condiţii pentru a ajunge învingători. Cred că echipa naţională are nevoie de un psihoterapeut, care să îi monitorizeze în permanenţă problemele de ordin psihic. Deocamdată, noi, românii, ne-am convins că avem "materie primă", trebuie să ne mai maturizăm, adică să înţelegem şi a doua lecţie. Sunt convins că o vom învăţa repede.

Până atunci, însă, pentru că fotbalul poate fi important pentru imaginea unui popor, vreau să atrag atenţia că, dacă la toate cluburile se va proceda precum a făcut-o domnul Arpad de la CFR Cluj-Napoca, jucând doar cu jucători străini, excluzând jucătorii români din antrenamentul Diviziei A, România nu va mai avea echipă naţională. Naturalizarea nu este o soluţie. Vezi Franţa. Cred că fenomenul ar trebui controlat legal. Nu doar în România, ci în toată Europa acesta va fi o problemă extrem de serioasă în viitor. Este preferabil să previi decât să ajungi să tratezi.