După ce Primăria municipiului Oradea a ratat şansa accesării unei finanţări europeane nerambursabile, destinată realizării celui de-al doilea tronson al şoselei de centură, viceprimarul Oradiei, Mihai Groza, prezintă din nou acest proiect în faţa orădenilor, înainte însă să se asigure că iniţiativa are sorţi de izbândă. Astfel, pe data de 10 februarie, va fi organizată licitaţia pentru desemnarea constructorului care va executa cei 8,6 km de drum prevăzuţi în studiul de fezabilitate. Finanţarea necesară acestei investiţii, lipseşte, deocamdată, Primăria Oradea făcând, recent, primele demersuri pe lângă Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Însă această fază incipientă a proiectului nu i-a împiedicat pe reprezentanţii municipalităţii să prezinte proiectul ca şi realizat. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea investiţiei se ridică la 300 de miliarde de lei, iar perioada de execuţie este de doi ani. Tronsonul care urmează să fie cuprins în acest proiect porneşte din intersecţia străzii Podului cu Bulevardul Ştefan cel Mare, unde se va realiza şi o giraţie, continuă pe strada Podului, care, la intersecţia cu Bulevardul Dacia, va beneficia de o lărgire a pasajului, traversează Podul Ioşia, la care se vor efectua reparaţii de infrastructură, şi se prelungeşte pe strada Densusianu. Traseul va continua pe Calea Sântandreiului, lucrările fiind reluate apoi în dreptul străzii Ogorului până la intersecţia cu Calea Clujului. După ce, anul trecut, edilii dădeau ca sigur faptul că în 2007 vom intra în Uniunea Europeană pe un drum de centură, acum ei par împăcaţi cu un nou "orizont de aşteptare"... Cristina PUŞCAŞ Drumuri orăşeneşti reparate de mântuială Edilii dau dovadă de superficialitate şi lipsă de interes faţă de gestionarea eficientă a banului public atunci când vine vorba de a-şi impune autoritatea în relaţiile contractuale cu firmele care execută diferite lucrări edilitare concesionate de către Primărie. În urma lucrărilor de refacere a carosabilului, executate anul trecut de către firma Drumuri Orăşeneşti, aceasta şi-a făcut treaba mai mult de mântuială, majoritatea lucrărilor efectuate neputând fi recepţionate de municipalitate, tocmai datorită acestor vicii de execuţie. Însă tot municipalitatea se mulţumeşte să asiste cu prea multă indulgenţă la lipsă de responsabilitate a unor executanţi, care, deşi au încasat zeci de miliarde de lei de la bugetul local, îşi permit luxul, la adăpostul relaţiilor de prietenie, să-şi facă treaba numai pe jumătate. "Lucrările de pe Bulevarul Republicii, finalizate în urmă cu aproape jumătate de an, cele de pe strada Biruinţei, Muzicii, Muntele Găina, Avântului, Albacului şi Bacăului, toate fiind încredinţate Drumurilor Orăşeneşti, nu au putut fi recepţionate pe motiv că nu au fost executate corespunzător. În aceeaşi situaţie se află şi Bulevardul Magheru. Am transmis o somaţie Drumurilor Orăşeneşti, care are termen două luni să execute lucrările conform proiectului", a declarat Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice. O altă "scăpare" a municipalităţii în anul precedent a fost şi faptul că au uitat să impună firmelor care au efectuat lucrări de intervenţii la trotuare să readucă la parametri normali carosabilul. În aceste condiţii, chiar şi trotuarele din centrul oraşului au căpătat un aspect inestetic, lucru care cu greu va putea fi corijat.