Recentul caz al jurnalistului Bogdan Chirieac pune în lumină un anumit mod de a face presă în România. Sintetizând, ziaristul, asociat al firmei Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL (CSR), a intermediat vânzarea de echipamente speciale de telecomunicaţii din partea Motorola către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, beneficiarul fiind, deci, Statul român. Ce i se poate imputa lui Bogdan Chirieac?
Faptul că şi-a folosit influenţa gazetărească pentru a promova afacerea respectivă, publicând în ziarul "Gândul" un material prin care făcea o reclamă mascată echipamentelor Motorola? Sigur că acest fapt nu este deontologic, ziaristul încălcând un cod etic, mai degrabă, dar nimic din procesul afacerii nu relevă vreo ilegalitate comisă. Cu alte cuvinte, omul s-a folosit de relaţiile sale pentru a face bani în mod legal, atâta tot şi nimic mai mult. "Evenimentul zilei", ziarul care a dezvăluit întregul caz, ne-a obişnuit, în ultimul timp, cu acest tip de atac populist, în care nu sunt dezvăluite afaceri ilegale, ci doar se asociază sume exorbitante alături de persoane publice, asupra cărora trebuie să se reverse furia omului sărac şi umil. Prin aceste atacuri îndreptate împotriva unor ziarişti nu se doreşte, se pare, altceva decât discreditarea ziariştilor potrivnici preşedintelui Băsescu, iar Bogdan Chirieac era un critic acerb al acestuia, fiind şi pomenit de şeful statului, cu câteva zile înainte de a exploda subiectul în presă, într-o emisiune televizată, urmată de prezenţa preşedintelui în redacţia "Evenimentului zilei", la distanţă de câteva zile. Genul acesta de presă mizează cu succes pe ura acumulată de cei mulţi faţă de cei care au tras ţepe de miliarde şi care sunt la adăpostul vreunor probleme cu justiţia. Se copiază, de fapt, reţeta folosită cu succes în politică de Traian Băsescu. Pe lângă mercantilismul care nu mai are nevoie să fie demonstrat, unii ziarişti folosesc arma populismului pentru a face rating. Într-o societate cu discrepanţe sociale de tip latino-american, reţeta garantată a popularităţii ţi-o dă solidaritatea cu cei mulţi şi năpăstuiţi. Mai grav e când te foloseşti de mase pentru a le asmuţi împotriva unor persoane publice, doar cu scopul unui atac de presă comandat de liderii politici sau de mogulii care te susţin. Pentru că, la fel ca şi în cazul declaraţiilor demagogice ale lui Băsescu, urmările nu sunt decât la nivelul imaginii, neexistând consecinţe juridice ale acestor atacuri, nici măcar atunci când s-ar impune. A face afaceri cu statul a devenit, din start, o acţiune blamabilă, ca să nu mai vorbim de imaginea comunistă, preconcepută, a ziaristului boem şi sărac, care dă în ciocoi şi care abia dacă are bani de tutun şi cafele. Va trebui să învăţăm să acceptăm că se pot face bani indiferent de profesie şi că o societate capitalistă de consum, la care ne adaptăm cu greu, impune, în primul rând, capitalul ca valoare şi dinamica acestuia, dincolo de înţepenirea într-o deontologie rigidă.
De ce ziariştii nu ar face afaceri cinstite? Sau de ce nu ar fi chiar bogaţi? Sunt întrebări pe care, peste câţiva ani, nu şi le va mai pune nimeni, pentru că sper că se va ajunge şi la noi ca în Occident, unde mulţi dintre jurnalişti câştigă foarte bine atât din presă, cât şi din afaceri proprii.