E omul dracului, zice o vorbă din popor. Aşa e definit omul cu care oricum ai trata nicicum nu-i bine şi căruia tot timpul îi miroase ceva. Caracterizarea respectivă se lipeşte foarte bine de noi românii, care avem tendinţe de genul acesta. Şi cum tendinţele se manifestă mai nou pe televizor, ele nu au întârziat să se ivească şi cu prilejul bombasticului caz al arestării lui Becali.

Subiectul predilect abordat este justiţia. De ani de zile, justiţia este criticată pentru pasivitatea ei faţă de fărădelegi şi pe bună dreptate. Cu toate acestea nu poţi emite judecăţi absolute înfierând o întreagă categorie profesională. Pentru hibele ei evidenţiate de-a lungul anilor, justiţia plăteşte prin imaginea sa discreditată. Dar asta nu înseamnă că nu există şi justiţie corectă şi că noi nu trebuie să ne mai aşteptăm la nimic bun din partea acestei instituţii. Ani de-a rândul s-a clamat lipsa arestărilor, acum când ele au loc se naşte o întreagă presiune telenovelistică din partea televiziunilor. Deci nicicum nu e bine, când justiţia este pasivă înseamnă că a fost coruptă, iar când devine activă înseamnă că a răspuns unei comenzi politice.
Plăcerea de-a faulta orice pare a fi înscrisă în codul nostru genetic. Nimic nu se bucură de susţinere şi încurajare în ţara aceasta. Totul este privit cu suspiciune, iar teoria conspiraţiei este foarte limpede că-şi are originile în România. Toată această atmosferă poluată este bine stimulată de televiziuni, care au devenit un fel de tribunale ale poporului. De la interlopi siniştri la cei cu guler alb şi până la lătrăi de presă sau oameni de opinie contra cost, asistăm la un circ total.
Dincolo de variabilele cu rezonanţă interlopă ale cazului, o constantă străbate televiziunile mogulilor, ideea unei comenzi politice a lui Băsescu. Trustul lui Felix precum şi cel eolian par a fi unite în aceste zile, de cazul Becali. Câtă credibilitate pot avea cele două trusturi dimpreună cu lătrăii lor arvuniţi, când ele sunt conduse de două personaje a căror dubioasă activitate îi propulsează înaintea lui Becali, când vine vorba de eludat legea?
Aceşti moguli anti-Băsescu au exprimat ani de-a rândul cu obstinaţie, prin gurile lor de tun, că acesta ar fi un dictator care vrea să ne încalece pe toţi. Ei bine, în această dictatură, aceste trusturi media au putut înjura şi acuza Cotroceniul într-o veselie. Ieşirile autoritariste ale lui Traian Băsescu au fost mai degrabă exprimate prin agresiuni verbale faţă de unii jurnalişti. Sigur că aceste ieşiri sunt condamnabile, însă ar fi fost de preferat un preşedinte diplomat şi elegant în declaraţiile publice, dar care odată ajuns în buncărul puterii sale să înceapă o ţesătură de păianjen pentru a opri musca din zumzăitul ei? Dacă facem un minim efort de memorie, ne putem aduce aminte că în guvernarea Năstase, musca presei n-a prea zumzăit. Atunci când e dictatură, nu se poate nici măcar acuza dictatura, pentru că pumnul puterii stă înfipt în gura presei. În schimb să ai libertatea de-a urla, de dimineaţa până seara, că ai un preşedinte dictator, nu poate fi decât semnul unei absenţe a dictaturii.

Din păcate, libertatea de-a manipula face şi ea parte din democraţie, însă în momentul în care manipularea devine agresivă şi unidirecţională se pregăteşte cu adevărat solul pentru creşterea buruienilor scăpate de secera justiţiei.