Ştiam cu toţii că e mare turma lui Becali, dar nu-i bănuiam nişte proporţii chiar pe măsura terenurilor sale. Într-adevăr, turma de jurnalişti, politicieni şi toată liota de papagali de televizor îşi plătesc acum datoria. Pe toţi i-a cumpărat, niciunul nu cârtea în faţa lui.

Ne aducem aminte doar de episodul când Miron Mitrea a încercat să-l înţepe, iar machedonul i-a adus aminte imediat de împrumutul nerestituit. Nimic din toată generozitatea sa n-a fost gratuită. Mână spartă cu bani furaţi de la stat e uşor să fii. Mai ales atunci când îţi cumperi liniştea. Au luat de la el politicieni, partide, care acum îl perie, darmite simpli atârnători de presă care şi pentru o ciorbă de burtă fără ardei iute şi smântână te gâdilă sub buric, iar dacă le mai dai şi nişte mici cu bicarbonat, se plimbă de trei ori în jurul mesei tale, ca popa. Din păcate,  presa a ajuns să se împartă tot mai mult între aceste lichele şi o altă specie care se ascunde după fustele mai lungi sau mai scurte ale deontologiei. Jurnalismul pasiv, idiot, care se rezumă să facă doar filmul evenimentelor. Maimuţici cochete care apar la televizor şi care îşi justifică lipsa de opinie şi de atitudine ascunzându-se în spatele aşa-zisei deontologii.  Aşa de tare se ascund acolo, că nu mai rămâne nimic de văzut. Totul sfârşeşte într-un neutralism călduţ, numai bine ca să nu-i deranjăm pe cei care fură şi suficient cât să părem persoane onorabile. În orice caz, mult mai onorabile decât barbarii care vin şi atacă fără a sta crăciţi între o mie de surse până la Sfântul Aşteaptă. Rimelul care se scurge şi vedetăraia plină de hormoni înseamnă azi jurnalism profesionist şi de ţinută. Probabil, ţinută de cap. Mulţi se vor întreba ce legătură e între presă şi justiţie. Este, pentru că dacă  presa nu are şi o dimensiune justiţiară, atunci nu e decât o meserie pentru fufe care vor să fie văzute de cunoscuţi la tv. Iar situaţii de genul acesta, cum e încarcerarea lui Becali, scot  la iveală cel mai bine impostura şi ticăloşia spaţiului public. În aceste condiţii, patriotul care a încercat să fugă din ţară ca să nu fie închis este numărul unu în România, nimic nu mai respiră lângă el. Istoricul Gheorghe Buzatu a avut ghinionul să moară în aceste zile, dar istoria zilei fiind mai puternică, decesul a trecut neobservat. Până şi ecourile vizitei la Cluj-Napoca a scriitorului Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel, au fost estompate de circul din jurul acestui hoţ cu lipici la prostime. Dar povestea nu se termină aici, clanul Becali nu stă doar în Gigi, vărul Giovani ne ameninţă că va merge în Parlamentul European şi că va intra într-un partid mare. Acel partid poate de pe acum să ştie că-l va primi pe primul mafiot care se recomandă în public cu acest titlu. Asta a ajuns politica, refugiul borfaşilor. Noroc că vom avea mai puţin cu-n loc pentru Parlamentul European. Dar compensează în ţară cei 588. Totuşi, bandiţii s-au prins că locul din Parlamentul naţional nu-ţi mai garantează liniştea.  Iar cum justiţia e presată de la Bruxelles, se gândesc să meargă ei la munte, mizând abil, pe faptul că prioritari pentru justiţia românească nu vor fi cei de la Bruxelles, adică taman produsele de export în instituţiile europene. În cele din urmă, n-ar trebui uitaţi în acest caz al schimburilor de terenuri şi escrocii din armată care s-au îmbogăţit prin vânzarea de proprietăţi de stat. Asta este instituţia cu cea mai mare încredere în societate, o turmă de corupţi şi paraziţi. Oricum,  până atunci, noi mâncăm Becali pe pâine, el mănâncă marmeladă şi se uită bucuros la turma lui, care e mult mai mare decât cea pe care i-a lăsat-o Tase Becali.