Divergenţele antagoniste între moderaţii lui Marko Bela şi radicalii lui Tokes Laszlo au fost o falsă demonstraţie servită opiniei publice şi politicienilor. Atât UDMR-iştii, cât şi cei din PCM au avut şi au acelaşi scop: obţinerea autonomiei teritoriale în regiunile cu populaţie majoritar maghiară, discreditând românii din aceste regiuni, tratându-i ca pe o minoritate în propria lor ţară.
Strategia UDMR a fost şi este aceea de a se alătura partidelor care au nevoie de votul majoritar, obţinând astfel funcţii de răspundere, posturi de ministru şi alte funcţii în administraţia locală. Aşa a ajuns Marko Bela vicepremier, de unde s-a retras pentru a servi numai intersele UDMR-ului şi PCM-ului, cum ar fi cererea autonomiei teritoriale, un fel de stat în stat în România. Asta prevedea, de altfel, şi Csapo Joszef, în statutul lui de autonomie, pe care nimeni nu l-a acceptat. În prezent, ajunşi la o înţelegere, Marko Bela şi Tokes Laszlo iau în discuţie o nouă strategie comună a UDMR şi PCM pentru ideea de modernizare a Ardealului, pe care, cu tupeu, îl consideră un atribut al lor, sfidând în acelaşi timp statul naţional român, care este unicul responsabil de drept pentru modernizarea întregii ţări, evident şi a Ardealului, care nu este o parte separată, o colonie a ţării, cum cred cei doi. Aceste forme ale revizionismului maghiar, concepute de liderii UDMR şi PCM, nu reprezintă voinţa întregii minorităţi maghiare din România. Aceste idei dezbină buna convieţuire existentă între majoritatea română şi minoritatea maghiară şi poate da naştere la conflicte nedorite. Febra pregătirii viitoarelor alegeri parlamentare determină Guvernul şi preşedintele să uite de răspunderea pe care o au faţă de naţiunea română, aceea de a păstra integritatea statului român fără regiuni autonome etnice, contrar intereselor României. Separarea Ardealului, în conceptul lui Marko Bela şi al lui Tokes Laszlo, pentru a fi modernizat prin grija UDMR şi PCM, este o utopie politică, bolnăvicioasă a celor doi, foşti adversari politici, iar azi - aliaţi şi devotaţi cauzei autonomiei teritoriale etnice, contrar conceptelor UE. Unii politicieni lideri de partide se prefac că nu cunosc şi nici nu vor să cunoască tendinţele revizioniste ale liderilor UDMR şi PCM, preocupaţi fiind de realizarea unor coaliţii şi înţelegeri între partide pentru a câştiga funcţii de parlamentar şi senator. Aplicând votul uninominal, să ne gândim bine pe cine votăm şi, în urma unui examen de conştiinţă, să votăm Omul care va fi garantul speranţelor noastre de mai bine în România.