Pe toată scara vieţii animale raporturile dintre vieţuitoare sunt reglementate de legile brute ale forţei. Criteriile de evaluare ale forţei sunt diverse, de la dimensiune (e mai mare, fug, e mai mic, atac), la luptele directe sau prin diverse semnalizări (forme, culori etc.). Ideea e că forţa este un criteriu reglementativ.

Istoria umană ce este? Doar că omenirea înţelege prin forţă şi altceva decât forţa brută, elementară, de tipul: colţii crocodilului, muşchii boului, trompa elefantului etc. Ea a învăţat că alte ingrediente, sofisticate şi indirecte, dau omului o forţă superioară. Aşa sunt ştiinţa şi tehnica. Superioritatea în ştiinţă şi tehnică a asigurat popoarelor în cauză supremaţia. Dincolo de acest aspect direct, uşor sesizabil şi cu putere de convingere imediată, există şi alte aspecte mai sofisticate şi mai indirecte. Aşa este cultura în general, care duce la superioritatea poparelor culte faţă de popoarele "barbare", lucru sesizat încă din antichitatea greco-romană. De aici s-a ajuns a se acorda un credit crescut „oamenilor de valoare". Cu cât o societate are mai mulţi cu atâta este mai puternică. Ei sunt percepuţi ca fermenţi ai culturii şi ştiinţei într-o populaţie, fără de care ferment respectiva populaţie rămâne „barbară", inferioară şi necompetitivă în raport cu popoarele „culte", adică cu cele care au valori. Dar o valoare umană devine funcţională social, îşi împlineşte rolul doar dacă i se acordă locul cuvenit în societate, dacă este promovată. Altfel, o valoare umană este exact ca o plantă valoroasă, dar sensibilă, cu cât mai nobilă şi mai valoroasă cu atât mai sensibilă, fără a fi îngrijită (promovată şi acordându-i-se locul potrivit în societate), va fi sufocată de ierburi nefolositoare, de agresivitatea sălbăticiei. Aceasta au învăţat populaţiile nebarbare. Aşa au ajuns să-şi stimeze şi să-şi promoveze oamenii de valoare, lăudându-se cu ei. Populaţiile sălbăticite, trudnice şi îndobitocite au dezvoltat comportamentul de tipul capra vecinului. Aceste diferenţe comportamentale clasifică populaţiile. Orice german, orice englez, în general ocidentalii, şi alţii, care nu se pot compara cu aceştia, dar care, spre cinstea lor, îi imită, se vor lăuda cu un conaţional care iese deasupra mediei, îl va promova pentru că în final îi va aduce şi lui beneficii, nu doar cele indirecte, dar mai îndepărtate prin aportul la superioritatea socială, dar şi cele imediate. El va putea spune eu cu E mare şi nu cu e mic, va putea spune noi cu N mare şi nu cu n mic. Demnitatea naşte optimism. Optimismul naşte iniţiativă şi dă energie. Acestea fac o societate creativă şi productivă, în acelaşi timp, ordonând-o. Fiind obligat să spui eu cu e mic şi noi cu n mic, ajungi să te autodispreţuieşti, care autodispreţ duce în final la dispreţ din partea altora. În scurta noastră libertate în europenitate şi democraţie am avut cel puţin o duzină de oameni ca Paulescu (descoperitorul insulinei) şi Blaga, care, dacă ar fi fost promovaţi şi susţinuţi de societate, de oficialităţi, de la guverne la Academie, ar fi putut primi premiul Nobel. Ar fi meritat şi cel puţin jumătate ar fi avut şanse de a-l primi. Închipuiţi-vă ce contraargument ar fi fost 4-5 premii Nobel în raport cu denigrarea şi injusta demonizare a poporului român prin virulenţa agresiunii ţiganilor din România şi a infractorilor care au împânzit Europa. Trebuie ceva mai concludent? Profesorul Giurgea a descoperit piracetamul (un medicament) la Bucureşti. Fosta forţă comunistă a cerut referat de specialitate din partea unor somităţi ale vremii. Invidia colegială a născut referate care îl desfiinţau pe Giurgea ca om şi descoperirea ca valoare. Giurgea a făcut cum a putut şi a ajuns în Belgia. Fără a-l cunoaşte cineva, în şase luni a fost făcut şeful unui departament de cercetări. Astăzi clasa racetamilor numără 17 molecule medicamentoase. De zeci de ani deja, descoperirea lui Giurgea aduce belgienilor şi Belgiei beneficii financiare consistente şi prestigiu, în acelaşi timp, într-un domeniu specific. Nu suntem noi cei care am rămas barbari în raport cu belgienii? Este de datoria fiecărui român responsabil şi cu un anumit nivel de înţelegere a lucrurilor de a promova pe toate căile, prin discuţii de la om la om, prin luări de cuvânt şi dispoziţii prin orice mijloc scris şi vorbit, dispreţul faţă de muşchii boului şi coada taurului, susţinând, în acelaşi timp, cultura valorii, respectul de care trebuie să se bucure protectiv oamenii de valoare, creativi, indiferent de domeniu.

Să ne mândrim cu ei şi nu să îi calomniem, spurcând totul şi generând barbarie. Schimbarea modelului atitudinal în populaţie, pe măsură ce "bulgărele de zăpadă" ar creşte, ar impune, de „sus" şi până „jos" o altă înţelegere a interesului promovat prin valori. Până atunci vom rămâne ceea ce nu ne place să fim.