Dincolo de aparenţe De câţiva ani procesul, având pe rol soarta Muzeului Ţării Crişurilor a ţinut trează atenţia celor cărora le pasă de patrimoniul inestimabil din spaţiile instituţiei muzeale. După cum se ştie, Episcopia Romano-Catolică din Oradea a cedat clădirea actualului Muzeu al Ţării Crişurilor Statului român, pentru folosinţă veşnică, în 1948. Reiterăm faptul că, în aceste cazuri, modalitatea "europeană" în care se procedează este aceea a despăgubirii de către Stat a celor care cer retrocedarea, în cazul în care este vorba de mari valori patrimoniale de interes naţional. Aceasta, ţinând cont, desigur, de cuantumul investiţiilor care s-au făcut de către noul proprietar, pentru renovări, în timp. Aceasta ar trebui, logic, să fie şi situaţia în cazul Muzeului Ţării Crişurilor. Dar, în actualele circumstanţe - în care UDMR-ul şantajează partidul aflat la putere cu retragerea sprijinului politic - soarta Muzeului Ţării Crişurilor părea pecetluită. Procesul s-a strămutat (şi restrămutat), ajungând, în ultimă instanţă, la Curtea Supremă de Justiţie, în urma recursului făcut de către reprezentanţii juridici ai instituţiei muzeale. Între timp, Episcopia Romano-Catolică Oradea a primit câteva spaţii în clădirea muzeului, iar în decembrie 2003 a avut loc o nouă înfăţişare în proces. Acesta s-a amânat, însă, până în data de 21 aprilie 2004, în urma acceptării cererii de intervenţie în nume propriu a organizaţiei cultural-patriotice "Vatra Românească" făcută, evident, în baza codului de procedură civilă. Că s-a politizat de-a dreptul aberant acest caz - UDMR-ul urmărind cu cerbicie obţinerea unui câştig de cauză ce lezează valori patromoniale naţionale româneşti - este în afara oricărui dubiu. Probabil că, dacă Episcopia Romano-Catolică ar obţine câştig de cauză, aceasta ar trebui să plătească Statului român valoarea tuturor investiţiilor făcute în clădirea muzeului, de către acesta, din 1948 şi până în prezent. S-ar construi, desigur, un alt edificiu muzeal. Dar, oare, chiar nu interesează pe nimeni că, în acest nefericit caz, comorile patrimoniale muzeistice s-ar deprecia şi degrada într-un mod ireversibil, poate?! Este de aşteptat ca cei care vor decide în proces pe 21 aprilie a.c. - în speţă, completul de judecată - să facă abstracţie de intruziunile politicului în actul de justiţie, ca şi de eventualul trafic de influenţă clientelar, pentru ca Muzeul Ţării Crişurilor să nu fie sacrificat pe "altarul" unor malversaţiuni care dau cu tifla unui interes cultural naţional major. Acest SOS ar trebui auzit nu doar în cabinetul ministrului Culturii şi Cultelor, ci şi în acela al primului ministru şi-al preşedintelui ţării. Poate că procesul va cunoaşte, încă, şi alte amânări, să zicem, până la finele acestui an electoral. Dar dacă, încă patru ani PSD-ul va fi morbid-dependent de UDMR pe faţada Muzeului Ţării Crişurilor va trebui arborat tricolorul românesc în bernă. Să sperăm, totuşi, că nu va fi aşa, şi că nu vom ajunge să deplângem inestimabilul patrimoniu de cultură, istorie şi artă al muzeului, înghesuit în vreo cazarmă, sau, Doamne fereşte!, în beciurile Cetăţii Oradea! Ar fi, într-adevăr, un păcat pe care Istoria nu-l va ierta niciodată! Şi nici urmaşii urmaşilor noştri!...