Aşa se prezintă până acum această campanie electorală, într-un mod atipic, fără confruntarea deschisă cu armatele în spate, cu care ne obişnuisem la precedentele evenimente electorale. Apatia este deranjată doar de vâlvătaia justiţiei.   

Întreaga sarabandă a justiţiei, care loveşte în greii PSD-ului, poate crea iluzia că Ponta şi ai săi vor pierde pe mâna lor şi a justiţiei acest meci electoral. Asta dacă pierdem din atenţie faptul că în perioada de schimbare a desuurilor politice, numărul primarilor intraţi după perdeaua roşie este de 350. O lovitură crâncenă dată ACL-ului, altfel spus, un lucru nu prea bine făcut. Aşa cum nu prea bine făcută pare şi această campanie a dreptei, care nu speculează subiectele spontane, necreând emoţia necesară pentru a îmboldi spre urne pe cei indecişi şi scârbiţi de politică. Oricât ar detesta unii politica, ameninţarea cu un rău mai mare decât cel existent nu lasă rece decât făpturile tembele, inevitabile în orice societate. Iar teoria că trebuie lăsat totul pentru turul doi, pentru că se ştie că oricum locul trei nu ameninţă pe nimeni, poate fi păguboasă. E important să intri în turul doi cu un scor cât mai bun, pentru că nu va fi uşor de recuperat  handicapul. Nu oricine ajunge în turul doi, cu un candidat PSD, are asigurată victoria. Aceasta e o iluzie creată de ultimele două victorii în faţa candidatului roşu, încât riscă să pară deja un fenomen natural. Se uită faptul că  ele au fost victorii  la limită şi că au fost obţinute de un lider politic înăscut. Dincolo e încă neclară strategia privind aruncarea pe piaţă a luptei pentru  succesiune în partid. Probabil, Sebastian Ghiţă îşi doreşte să ajungă şeful partidului pentru a nu mai avea aceeaşi soartă cu a altor oligarhi, Vântu, Voiculescu, care au băgat bani în partide şi s-au trezit la puşcărie. Deşi  pare  aiurea şi contraproductivă lansarea acestui nume, ea poate fi şi o tehnică de-a mai abate atenţia de la putregaiul corupţiei psd-iste, vorbind totuşi de un nume fără notorietate. Asta  doar pentru publicul larg, pentru că la nivelul celui informat se ştie deja că lupii tineri i-au întrecut în lăcomie pe cei bătrâni. Ceilalţi candidaţi ai dreptei funcţionează în limitele unui plafon electoral inconturnabil. E greu de crezut că şi-ar putea depăşi condiţia electorală făcând ceva în plus, cu toate că monotonia discursului justiţiar al Monicăi Macovei  parcă vine să  îngroaşe şi mai mult  limitele electorale, iar la Elena Udrea e nevoie mereu de un discurs prezidenţial pentru a mai galvaniza starea electoratului fidel. Una peste alta, dacă dreapta aşteaptă să-i bage DNA-ul în traistă, bastonul de preşedinte, s-ar putea să tot vorbim de construcţia şi reconstrucţia dreptei încă zece ani de acum încolo.