O carieră miraculoasă (I)
După bunul obicei împământenit şi la noi, fiecare an este botezat într-un anume fel, pornind de la un eveniment sau o personalitatate care l-au marcat în mod deosebit. Dacă-i aşa, atunci anul 2010 nu poate fi denumit decât "Anul Tőkes", după numele acestui factotum, care, "... şi dă-i, şi luptă!", cu "famelia lui" de la "Victoria Revoluţiei din '89" n-a mai făcut aşa multe şi mari minunăţii. Cine-i însă acela care ulterior a urcat, atât de rapid, scările ierarhiei în Biserica Reformată şi în viaţa politică din 1990 încoace, de la capelan la episcop, iar de aici la europarlamentar, îmbârligând biserica cu politica, până la jilţul de vicepreşedinte al Parlamentului European? Haideţi să amintim doar câteva dintre minunăţiile săvârşite de acesta în ultimul an, urmând scurgerea firească a timpului.
Februarie - Declanşarea Lustraţiei. Laszlo Tőkes a făcut publică o listă cuprinzând 102 ofiţeri şi subofiţeri de Securitate şi Miliţie, despre care afirmă că au activat pentru urmărirea personalului Bisericii Reformate în perioada 1975-1989. Între aceştia se regăseau şi tatăl unui renumit jurnalist orădean şi fostul jurist de la "Înfrăţirea". În ceea ce ne priveşte, pentru a asculta şi partea cealaltă, aşteptăm opiniile generalului Aurel I. Rogojan exprimate în "Spionajul şi extremismul maghiar în România", carte ce a fost lansată recent la Târgul "Gaudeamus". Autorul cărţii (fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad) este cel care susţinea că Nicolae Ceauşescu nu a aprobat sesizarea instanţei de judecată, deşi acţiunile nelegitime ale unui pastor suspendat (de către superiorii săi pe linie bisericească) din Timişoara erau dovedite prin "... chitanţă olografă pentru primirea sumei de 20.000 de lei, ascunsă în plafoniera autoturismului cu care călătoreau legăturile sale din Ungaria". Fiecare dintre noi a putut afla din presă şi tipărituri ("Cotidianul", "Tinerama" din 21-27 decembrie 1994, "Cuvântul liber" - Tg. Mureş, 2 noiembrie 2010, Colecţia de documente Marius Mioc, "Un risc asumat" - Filip Teodorescu, "Timişoara, no comment!" - Radu Tinu) şi despre informatorul "Lászlo Kolozsvári", şi despre "Angajamentul" semnat la 19 noiembrie 1982, la Dej, şi despre un alt angajament publicat olograf sub o semnătură notorie (ghiciţi a cui?) în forma:"Conştient de faptul că, prin atitudinea şi comportarea mea, am adus atingere Securităţii Statului, mă angajez ca, pe viitor, să fiu un cetăţean loial regimului R.S.R. (...)".
Martie - Luna Judecăţilor. În urma apariţiei unui articol într-un săptămânal orădean, prin sigurul fost contracandidat serios al lui Marko la şefia UDMR (avocatul Kincses Előd - cel care zeci de ani s-a luptat în instanţe cu administraţia din Oradea pentru retrocedarea celor mai semnificative clădiri din oraş către pseudoordine călugăreşti maghiare), pe atunci episcopul Tőkes solicita daune morale de circa 30.000 euro pentru prejudiciul ce i-a fost creat prin faptul că, în urma mărturisirilor unui ofiţer, a fost catalogat ca fiind "angajatul Securităţii". În faţa instanţei reclamantul susţine că „articolul i-a creat suferinţă fizică şi psihică". Cum era posibil ca un „erou" decorat cu cel mai înalt ordin al României să fie jignit în acest fel? Cine poate crede că preşedintele României decorează un agent străin, un fost colaborator la Securităţii!? - se întreba, retoric, distinsul avocat apărător al prestigiului ce grabnic trebuieşte „reperat". În articolul incriminat se spunea, printre altele, că însuşi Tökés declarase public la 15 decembrie 1994: „Doar în urma presiunilor fizice sau psihice am semnat mai multe declaraţii, aşa cum au făcut alte sute şi sute de mii de oameni în România, dar ele nu au provocat nimănui niciun rău". Sursa jurnalistului care a semnat articolul susţinea că „Tökés László a fost numit preot la Timişoara de fosta Securitate", considerând că scandalul iscat de evacuarea lui Tökés a fost cel mai bun pretext pentru cei care doreau să aprindă flacăra revoltei, plănuită de iniţiatori să înceapă la Iaşi, această iniţiativă fiind zădărnicită de intervenţia abilă a forţelor de ordine ale vremii. Procesul născut pe această cale a avut 3 termene în acest an şi va continua în 2011. Tot în martie 2010, soţia europarlamentarului Tökes Laszlo a intentat divorţ la Judecătoria Oradea, acuzându-şi soţul de infidelitate şi practici total atipice vieţii de familie ("...să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial"). În cererea de divorţ, Tökes Edith îşi acuză soţul de infidelitate, precizând că, în cei 25 de ani de căsătorie, a fost "terorizată şi traumatizată psihic" de către acesta şi solicită plata unei pensii de întreţinere de o treime din venituri pentru cei doi copii care încă nu şi-au terminat studiile. Procesul a avut deja 4 termene şi va continua în şedinţe fără public în 2011.
Iunie - "Victorie europeană cu cântec". Laszlo Tőkes a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European, cu 334 de voturi pentru, 168 împotrivă şi 287 abţineri. Mare grozăvie! Tocmai atunci s-a defectat "maşinăria de numărătoare" a voturilor! Mai mulţi eurodeputaţi au cerut reluarea votului, deoarece numărul total al voturilor pentru, contra şi al abţinerilor (789) a depăşit numărul total de europarlamentari în funcţie, adică 736.
(va urma)
Se povesteşte că în timp ce la cinematograf rula un film de dragoste, un elev spune - oftând - \"Aş vrea să mai sărut odată artista asta care joacă rolul miresei!\" Cineva de alături îl întreabă: \"Dar ai mai sărutat-o?\" \"- Nuuu..., dar am mai vrut!!!\"