Acum 86 de ani, mai precis în 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi), românii din Basarabia, după 106 ani de cruntă robie rusească, sub conducerea unor mari patrioţi şi oameni de cultură, organizaţi în asociaţii pe profesii (ţărani, ziarişti, învăţători, profesori, studenţi, ostaşi, preoţi etc.), după adunări şi dezbateri furtunoase, care au început cu luna martie 1917 (o dată cu mişcarea bolşevică) şi au durat până în ajunul marii Uniri, au hotărât în Sfatul Ţării (înconjurat într-o mare adunare populară) unirea pe vecie cu fraţii lor de sânge, din Patria Mamă - România. În urma evenimentelor ce au avut loc pe fronturile marelui război (înfrângerile germanilor pe frontul de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, de către viteaza armată română şi a dezertării în masă a Armatei Ruseşti, germanii fiind obligaţi a transfera trupe şi material de război pe frontul din Apus), ambele părţi beligerante au hotărât ca pe frontul de răsărit să se încheie un armistiţiu care a avut loc la 9 decembrie 1917 la Focşani, din partea română - care, în situaţia creată, a fost şi ea silită să accepte această situaţie, nefavorabilă pentru ea, fiind înconjurată numai de duşmani. Ostaşii armatei ruseşti au început să dezerteze, şi în retragerea lor de pe front, s-au dedat la jafuri, violuri, omoruri în rândul populaţiei din Moldova şi Basarabia, iar Guvernul român este obligat să ia măsuri corespunzătoare, la fel şi organele române de la Chişinău. Prima măsură ce a luat-o a fost constituirea Sfatului Ţării pe structura Adunării Ostaşilor Basarabeni, care, în ziua de 15 decembrie 1917, proclamă Republica Democratică Moldovenească a Basarabiei, alegându-l ca preşedinte pe Ion Ienculeţ. Mai multe variante apăreau: păstrarea autonomiei în cadrul marii Federaţii Ruse era soluţia spre care optau elementele ruseşti, create cu ocazia stăpânirii ei seculare. Din cauză că Ucraina se separase şi ea de Federaţia Rusă, dorea s-o prindă în cleşte pe Basarabia, fapt ce n-a reuşit, din cauză că nu erau întrunite elementele din punct de vedere etnic, istoric, economic şi românii nu-i înghiţeau pe ucrainieni. O altă variantă era păstrarea unei independenţe desăvârşite a ţării, care era imposibilă. Basarabia era secătuită de război şi de devastările bolşevice ar fi trebui să treacă zeci de ani ca ea să-şi revină, iar o Basarabie independentă în această stare era să devină un obiect de ispită pentru vecini şi un nou teritoriu de război. La 6 februarie 1918 (24 ianuarie stil vechi), Sfatul Ţării vota în unanimitate independenţa desăvârşită a Basarabiei. Vechile organe de conducere se dizolvaseră, fiind înlocuite printr-un consiliu de miniştri condus de dr. S. Ciugureanu, iar preşedinte al Republicii Române tot Ion Ienculeţ. Organele sovietice ce au luat fiinţă nu s-au astâmpărat şi nu doreau să scape din braţe Basarabia, organizau sabotaje folosindu-se de soldaţii ce fugeau de pe front, obligând Guvernul de la Chişinău să ceară ajutorul României. La 23 ianuarie 1918, Regele Ferdinand I ordonă generalului de divizie Ernest Broşteanu ca în fruntea Diviziei 11 Infanterie, treacă Prutul. În 26 ianuarie ocupă Chişinăul şi aruncă, apoi, peste Nistru bandele bolşevice. În armata română ce a fost trimisă aici, erau şi unităţi de voluntari români din Transilvania şi Bucovina, căzuţi prizonieri la ruşi din armata Austro-Ungară. În 26-28 februarie, o delegaţie din Basarabia condusă de Ion Ienculeţ şi Ciugureanu se aflau la Iaşi, unde au mulţumit Regelui pentru ajutorul primit şi au perfectat cu el şi cu generalul Averescu modalitatea de unire cu Ţara. În România, în această perioadă, situaţia politică s-a schimbat, a urmat un nou guvern filo-german, condus de Alexandru Margheloman, care a încheiat cu Puterile Centrale înjositoarea pace de la Bucureşti, din 7 mai 1918 (după pacea de la Brest - Litowsk cu Rusia din 5 martie 1918). Puterile centrale, fiind şi ele strâmtorate în urma luptelor din Franţa (Picardia, Flandra, Marna, Lys, Somme etc.), din primăvara şi vara lui 1918, au acceptat ca România, drept compensaţie, să recupereze Basarabia, ţinut răpit, care, prin minciună şi rapt, a fost desprins din trupul Moldovei la 16 mai 1812, tot prin pacea de la Bucureşti, de această dată, între Rusia şi Turcia. În urma acestor evenimente fatidice, înaintaşii noştri, avându-i în frunte pe Haliipa, Ienculeţ, Ciugureanu, Stroiescu, Stere, Catelli, Buzdugan, Crihan, Pelivan şi alţii, în urma marilor adunări populare de la Bălţi, Orhei, Soroca, Odesa, Chişinău etc. ce au avut loc în cursul lunilor martie-aprile; în ziua de 9 aprilie 1918 au votat unirea pe vecie cu Ţara Mamă. Despre condiţiile cum s-a efectuat Unirea şi ce a urmat în continuare, am scris, detaliat, în alte articole ale mele (nu mai repet). Privind în retrospectivă şi comparând aceasta cu momentele ce s-au creat după 1989, această provincie românească putea fi recuperată (în hotarele ei de azi), pentru că condiţiile imediat următoare au fost mai prielnice, numai că conducerea României de acum nu a fost şi nu este la nivelul celei de atunci; iar noi, cei de azi, nu mai avem însuşirile pe care le-au avut părinţii şi moşii noştri - ne-am alterat aluatul (a dat marxism-leninismul peste noi şi ne-am îndobitocit). Basarabia şi ţinuturile ce ne-au fost răpite prin raptul din 1940-1946, noi trebuie să le recuperăm, că fără ele România nu-i întreagă, ei sunt fraţii noştri de sânge, de limbă, de credinţă şi de obiceiuri moştenite de la străbunii daco-romani. Lumea tinde spre o nouă mentalitate, cultură şi civilizaţie, care să o ducă la o viaţă mai bună, spre bunăstare. Sâmburele acesta de bunăstare a pornit de la înţelegerea lor, de la unire (nu de la ceartă, de la războaie), de la adevăr şi dreptate. Un mare om politic, Iuliu Maniu, în cugetările sale, a prezis Confederaţia Statelor Dunărene, iar francezul A. Brianet a mers mai departe cu planul Tardieu, prevăzând unirea statelor europene (U.E.), pe care iat-o, astăzi, pe cale de construcţie. În ea, naţiunile trebuie să intre bine organizat, unite pe criterii de dreptate, adevăr, cinste, civilizaţie, cultură etc. Până la nivelare, însă, mai e o cale lungă. Până când francezul, englezul, neamţul etc. va uita de neam, de origine etc. vor mai trece ani, poate secole. Sunt naţiuni care şi acum încearcă să fie în frunte, să conducă. Cu cât nucleul acesta va fi mai mare, mai puternic, mai bine pregătit, având în frunte oameni desăvârşiţi, cu atât România va ajunge în conducere, şi Statele Unite Europene au nevoie de conducere. Să nu uităm că în conducerea Imperiului roman au fost şi elemente dacice romanizate!... Să credem în Dumnezeu şi-n puterea neamului românesc!