Scandalul din jurul plăţilor copioase făcute de Ministerul Tineretului şi Sportului (condus de Monica Iacob-Ridzi) repune în drepturi adevărul gândirii libertarian-conservatoare despre politică: excesul de funcţii atribuite Executivului conduce la risipa şi corupţie. Nu doar într-un an de criză, Guvernul sau administraţia locală trebuie să se abţină de la organizarea de distracţii „gratuite" pentru popor.

Reţinerea şi cumpătarea sunt o constantă în istoria comunităţilor politice bazate pe principiile liberalismului clasic. De ce? Pentru că orice economie planificată lucrează cu preţuri incorecte, plecând de la o estimare intuitiv-tendenţioasă a raportului cerere-ofertă.
Prin urmare, tendinţa naturală a preţurilor licitate de Stat este să fie mai mari decât costurile aceloraşi produse cumpărate discret, fără intervenţii şi tam-tam, pe piaţa liberă. Probabil nicăieri în lume nu-ţi poţi procura doar câteva scânduri de brad la suma de 75.000 de euro. Transportul însă până la plaja din Costineşti a contribuit, pesemne, la câteva fabuloase transformări contabiliceşti. Cât să fi costat rumeguşul pierdut la freză? Tot logica economiei planificate care susţine monopolul etatist asupra educaţiei conduce la paradoxul „tinichigii versus filozofi". Avem prea mulţi? Avem prea puţini? Din fericire, nu un responsabil al Statului - fie el ministru, şef de sindicat sau preşedinte - poate oferi un răspuns, ci doar piaţa liberă. Pentru aceasta, răspunsul la controversa despre ocupaţii şi meserii ar fi presupus reîntoarcerea la discuţia despre învăţământul privat (modelul britanic şi american) versus învăţământul public (modelul francez). În sfârşit, dacă un grup de cetăţeni doresc să se relaxeze în toiul verii, ei pot face aceasta apelând nestingheriţi la oferta firmelor private. Nu este treaba Statului să organizeze pentru popor detaliile cele mai mărunte ale recreaţiei de primăvară, participarea adolescenţilor la concerte rock, amenajarea de scene hip-hop, pigmentarea muzicală a festivalurilor de nudism s.a.m.d. - după cum nu este treaba Statului să programeze onomastici, botezuri, cununii sau înmormântări pentru aceiaşi cetăţeni. Pe lângă respingatorul paternalism moral asumat în această postură, Executivul se obligă la dezmăţ pecuniar sub un imbold perfect narcisist. Cum altfel să îţi expliciţi decizia achiziţionării unor duzine bune de minute de publicitate TV, cu doamna ministru în prim-plan, Guvernul urmând să plătească tot unei instituţii bugetate (şi, evident, neperformante): Televiziunea Română? În atari împrejurări, concluzia de bun-simţ ar fi foarte simplă: Ministerul Tineretului merită desfiinţat, aşa cum numeroase alte agenţii guvernamentale şi structuri legislative se cuvin drastic restructurate. În condiţiile în care primăriile locale se ocupă de amenajarea spaţiilor verzi şi a spaţiilor de joacă pentru copii, Ministerul Tineretului nu are o justificare reală (doar anii comunismului legitimând funcţionarea Casei Pionierilor din fiecare municipiu). Din păcate, un asemenea truism a fost rostit de foarte puţine voci ale mass-media. Am reîntâlnit în schimb bine-cunoscuta coregrafie indecentă a dezbaterilor populate cu jurnalişti amnezici, tendenţioşi ori incompetenţi, personaje publice vulgare, amici ai unor moguli deveniţi socialişti de paradă ori prieteni ai oligarhilor cu inimă proletară. Din caravană nu puteau lipsi câteva exemplare de politicieni traseişti - de la Adrian Păunescu şi Sergiu Andon până la eternul june Petre Roman. Toţi lupii noştri moralişti, s-au strâns aşadar să denunţe retorica defensiv-mioapă şi eroarea stridentă de calcul a doamnei Monica Iacob-Ridzi. Punctual, acest lucru trebuia făcut. Dar avem dreptul la o exclamaţie anglofonă: look who's talking! Fără a mai discuta ororile care poartă „marca Adrian Năstase", să ne amintim doar că în timpul Guvernării Tăriceanu o campanie anti-fumat, ale cărei costuri erau cifrate la suma de cca 800.000 euro (contract achiziţionat de Ministerul Sănătaţii), s-a rezumat la distribuirea unor clipuri, postere, afişe-cearceaf şi fotografii vag-erotice ale unei vedete TV, apropiată de cercurile de prieteni ale soţiei fostului prim-ministru? O concluzie rapidă ne spune că ipocrizia, nesimţirea şi turpitudinea domnesc mai departe, independent de culoarea politică. Dincolo de revoltele noastre circumstanţiale, însă, am putea pleda ca simpli cetăţeni pentru revigorarea unui principiu fundamental al libertăţii. În tot locul şi în tot ceasul, se cuvine repetată această mantra a individualismului economic: doar piaţa oferă un mecanism precis de măsurare a „nevoilor populaţiei", atât de des invocate de politicienii avizi după voturi. Numai restrângerea atribuţiilor guvernamentale va conduce, între altele, la diminuarea numărului de demagogi pe metru pătrat. Când achiziţiile publice scad, rămân mai mulţi bani în propriul nostru buzunar. „Zgârcenia" guvernului va permite înflorirea filantropiei în sectorul privat. „Abstinenţa" la cheltuieli din bugetul public fertilizează câmpul investiţiilor private. Taxele luate cu forţa de la fiecare contribuabil vor putea fi folosite atunci doar pentru o agendă sobru-minimalistă, cu priorităţi indispensabile.
Dreapta veritabilă preferă cheltuieli publice mai puţine, dar cu efecte benefice pe termen lung: construcţia de drumuri, autostrăzi şi spitale, apărarea militară bine reglementată, o educaţie generală limitată (iar nu permanentizată, cum vor birocraţii) plus asistenţă socială pentru cazurile limită. Restul este pâine şi circ, cu asistenţa FMI şi voia dumneavoastră, pe datorie.