Un mucos teribilist zdobeşte cu maşina doi tineri în staţia de autobuz. Un golan drogat intră noaptea în casă peste o familie şi îl omoară pe tată, apoi o violează pe fiică sub ochii îngroziţi ai mamei imobilizate. Urşii coboară din munţii cheliţi de păduri şi aleargă gospodarii prin bătătură. Nu sunt scene dintr-un film dubios, se întâmplă în România.

 

Accidente cumplite nu se întâmplă de ieri, alaltăieri în ţara unde iarna nu-i ca vara, iar autostrăzile se întind pe mii de kilometri doar în planşele electorale ale politicienilor. Infrastructura rutieră datează de pe vremea lui Gheorghiu Dej, iar puhoiul de maşini second hand revărsat peste graniţă contribuie din plin la sporul pozitiv al românilor pe lumea ailaltă. În fiecare zi din ultimii zece ani, cinci români au decedat în accidente rutiere, o statistică care ne face campionii Europei... Viteza nebună şi agresivitatea în trafic sunt pe primul loc al omorurilor din culpă, pentru care şoferii supravieţuitori încasează în cel mai rău caz, un an, maxim doi cu suspendare. O lege penală prea blândă cu cei care îşi folosesc maşina ca o armă letală pe drumurile publice. Dacă în Vestul sălbatic legea a fost impusă cu potera, prin metoda ştreangul şi pistolul, poate că şi în Estul rutier sălbatic pedepse suplimentare aspre şi despăgubiri pe viaţă pentru familiile victimelor ar domoli avântul acestor kamikaze mioritici.

Plină de biserici şi oameni bisericoşi este Grădina Maicii Domnului, dar au sărit pârleazul o mulţime de draci criminali iubitori de colivă. Nu bine s-a răcit cenuşa fetelor chinuite şi arse la Caracal, că un bezmetic a distrus cu sadism o familie. Şi în astfel de cazuri legea este prea blândă pentru infractori, efectul direct al îndulcirii Codului penal de către politicienii hoţi, prevăzători din timp să nu ia prea mulţi ani la beciul domnesc, când li se va termina mandatul şi norocul la şterpelit. Iar tăvălugul justiţiei funcţionează în ritmul locului în care nimic nu este creat pentru a dura, ci doar pentru a o da cotită, de azi, pe mâine şi răspoimâine.

Nu încape mirare deci, că într-un loc în care oamenii se comportă mai rău decât lupii, urşii rămaşi fără păduri şi reper de stâne, coboară în sate şi oraşe să cotrobăie după mâncare. Dând nas în nas cu Moş Martin la ghenă, puţini oameni se pot lăuda că scapă doar cu o sperietură. Inevitabil însă, ursul îşi va pierde pe termen lung blana, pentru că altfel nu ştim să procedăm.

Obişnuiţi cu mica ciupeală la scară istorică, românii au învăţat să supravieţuiască cu tragedia şi drama la masă, încercând să le joace o farsă. Exerciţiul în sine poate fi terapeutic precum o criză de râs la înmormântarea soacrei, dar să-ţi duci existenţa într-o continuă farsă înseamnă că ai devenit un păcălici. Nimeni sănătos la cap nu vrea să aibă de-a face cu păcălicii, darămite cu cei irecuperabili şi tragici...