A trecut jumătate de an, de când s-a instalat administraţia Bolojan. După atâta timp expiră orice perioadă de graţie. Realizările nevăzute ale administraţiei locale, în cazul în care există, nu prea mişcă pe nimeni. Pentru simplul cetăţean al urbei, de pe malul Crişului Repede, nu există decât ceea ce se vede.

Iar ceea ce se vede arată un adevăr dureros, orădenii şi-au ales din nou o conducere delăsătoare, în buna tradiţie a administraţiilor locale, de după 1990. Profitând de neputinţa fostului primar, exportat la Bruxelles şi importat, din nou, în Parlamentul naţional, actualii edili locali au triumfat în alegeri, absorbind toate dezamăgirile şi frustrările orădenilor. Conducând, atât oraşul cât şi judeţul, noii înscăunaţi păreau să pornească pe cai mari. Dar una este campania electorală şi altceva se întâmplă, atunci când partea moale a corpului se întâlneşte cu comoditatea scaunului de ales. Acum, nu se aştepta nimeni, la minuni peste noapte, oraşul este atât de înapoiat la nivel de investiţii, infrastructură, curăţenie, încât e de înţeles ca lucrurile să se urnească mai greu din loc. Dar când ele nici măcar nu se clintesc, atunci e o problemă. A trecut destul timp de la alegerea noii administraţii, ca să nu i se poată pune în cârcă, actuala stare de fapt. Pe scurt, oraşul arată îngrozitor. De fapt el nu dă senzaţia că este condus de cineva. Pare un oraş lăsat la bunul plac al locuitorilor săi. Mizeria de pe străzi şi traficul la voia întâmplării sunt semnele unui oraş abandonat. Se pare că rugăciunile lansate de prietenul Americii, şi care încep odată cu nebunia din trafic, nu-şi găsesc ascultarea. Ba dimpotrivă, ele par a avea efecte inverse. Probabil că fratele Ţârle s-a rugat pentru o fluidizare a traficului, ceea ce s-a întâmplat, însă cu preţul dereglării semafoarelor pentru pietoni. După ce că nu au spaţii verzi în oraş, orădenii au ajuns să nu mai vadă verde nici măcar la semafor. Aşa că rugăm, la rându-ne, pe omul nostru de legătură cu cele divine să pomenească şi de semafoare în rugăciunea de dimineaţă, doar, doar or vedea şi pietonii verde-n faţa ochilor, că deja au început să vadă negru. Pare a blasfemie, dar nu este. Ce altceva am putea cere forţelor locale? Măsuri concrete? Să fim serioşi, mai mult de-o incantaţie care să aducă ploaia să spele străzile, n-am putea pretinde de la pioşii noştri aleşi. Dar rezerva de credulitate s-a epuizat demult. Toţi aceşti impostori ai puterii ajung acolo, sus, datorită celor care votează în orb. Aici e vina votanţilor. Candidatul e evaluat ca un viitor ginerică, important este să pară că e de-al nostru, să pară om serios, în general să pară, iar dacă mai are şi mustaţă şi îşi ţine pantalonii şi peste talie este exact ce ne-am dorit pentru mireasa asta de oraş. Vai de mama ei, care l-a ales pe ginerică! În rest, drumuri prin America, cu episcopi eretici şi alai preoţesc, pentru a participa la evenimentele cruciale ale istoriei. Iar noi, în loc să fim mândri că suntem reprezentaţi cu sfinţenie, peste hotare, stăm ca boii la semafor şi înjurăm evlavioasa conducere locală. Ruşine să ne fie!